Citat:
În prealabil postat de Demetrius
Ma indoiesc serios fiindca ratiunea(abilitatea de a concluziona) este dobandita subiectiv in trup tinand cont de particularitatile socio-economice ale mediului in care respectivul individ traieste.
Daca un nou-nascut creste in jungla printre animale salbatice dobandeste ratiune de animal salbatic, daca traieste printre interlopi dobandeste ratiune corespunzatoare acelui mediu, si tot asa...
Nu rup legatura ratiunii de suflet insa o separ de el.
Este drept ca ratiunea ajuta la intelegerea duhovniceasca si la transformarea acesteia in iubirea ce ajunge sa fie depozitata in inima, dar odata cu moartea trupului ratiunea nu mai are de lucru, sufletul ramanand sa fie reprezentat doar prin iubirea deja acumulata, la fel ca la judecata particulara.
4. Ieși-va duhul lor și se vor întoarce în pământ. În ziua aceea vor pieri toate gândurile lor.(Psalmi145.4)
|
Ratiunea este capacitatea sufletului de a judeca lucrurile. Si copilul si adultul au ratiune deplina doar ca a copilului nu este exersata, invatata. Capacitatea de invatare nu trebuie confundata cu ratiunea. Tocmai pentru ca copilul are ratiune deplina, el vine in lume si asimileaza multe, le invata repede si creste exersand si maturizand si ratiunea.
Spre exemplu intre adulti: sunt cei ce curatati de pacat care au ratiune clara si deci o capacitate de judecata corecta si cei cuprinsi de pacat care au ratiune intunecata si o judecata gresita. Si unii si altii au acceasi capacitate de a rationa. Dumnezeu nu a dat unuia o ratiune mai stirbita mai redusa mai aproape de animal si altuia mai buna.
Sufletul cand iese din trup pleaca cu aceeasi ratiune exersata, educata in timpul vietii. Cand paseste in lumea de dincolo e la fel de rational, judeca, si daca a fost un pacatos, tocmai dupa moarte va intelege deplin in ce stare s-a aflat. Odata iesit din trup, ratiunea deci sufletul devine liber , neingradit de trup, i se ridica valul de pe ochi si vede exact, deci rationeaza si judeca clar in ce stare se afla. De accea sfintii spun ca aici vedem ca prin ape, adica vedem totul printr-o oglinda murdara de pacate. Numai cei ce se sfintesc vad totul clar. Va spun precis ca sufletul cand se desprinde de trup e foarte rational, usor si vede foarte clar totul. Atunci nimic nu ii mai este ascuns de aceea nici nu mai este nevoie de imaginatie.