[laurastifter]

În prealabil postat de catalin2

Laura, exact asta faci in fiecare mesaj, relativizezi invatatura ortodoxa, dar probabil nu iti dai seama. Chiar si in acest mesaj exemplifici acest relativism. Dar asta fac toti cei ce au aderat la invatatura si dogma ecumenista, adica protestanta. Ca sa intelegi mai bine, o sa traduc ceea ce ai scris in alt limbaj. Astfel, tu spui ca nu e bine sa ucidem, dar cei ce ucid au doar un alt mod de a privi lucrurile, nu inseamna ca e ceva rau. Sau, ca un leu are patru picioare, dar cei ce spun ca are zece picioare spun si ei adevarul, din perspectiva lor. Adica relativism 101%.
Tu si Fani marturisiti o alta credinta, numita ecumenista, diferita de cea ortodoxa. Desigur, are si asemanari cu cea ortodox, asa cum si martorii au unele asemanari cu cea ortodoxa.
Iata ce spune chiar Sfanta Scriptura, ca din cea ortodoxa am dat sute de citate (Epistola Galateni):
"7.Care nu este alta, decât că sunt unii care vă tulbură şi voiesc să schimbe Evanghelia lui Hristos.
8.Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o - să fie anatema!
9.Precum v-am spus mai înainte, şi acum vă spun iarăşi: Dacă vă propovăduieşte cineva altceva decât aţi primit - să fie anatema!
10.Căci acum caut bunăvoinţa oamenilor sau pe a lui Dumnezeu? Sau caut să plac oamenilor? Dacă aş plăcea însă oamenilor, n-aş fi rob al lui Hristos."

In plus, cei ce au credinta ecumenista neaga Sfintele Taine si, implicit Biserica, la fel ca protestantii, care au dat dogma ecumenista. A spune ca si a beneficia de Sfintele Taine (adica ortodocsii) si a nu avea parte de ele (eterodocsii) e acelasi lucru, inseamna tot negarea Sfintelor Taine, al fel cum a spune ca si invatatura adevarata, si invatatura eretica sunt pe acelasi plan inseamna negarea invataturii. Stiu ca nu te intereseaza ce spun, dar eu imi fac datoria.

Desigur că mă interesează ceea ce spuneţi şi, înainte de a lua decizia să gândesc ecumenic, am analizat mult opiniile şi argumentele teologilor ecumenici şi neecumenici (din fericire, cunosc teologi de ambele concepţii), nu m-am lăsat dusă de val.
Ba mai mult decât atât, aşa cum am mai spus, sunt pregătită oricând ca, de dragul lui Hristos, să părăsesc această simpatie faţă de mişcarea ecumenică, dacă ea se va transforma într-un focar de relativism şi/ sau sincretism religios. În acest caz, aş spune şi eu ca Balaam cel din Vechiul Testament: "dacă aceasta nu este plăcut în ochii Tăi, atunci mă voi întoarce".
Până atunci, însă, toate informaţiile pe care le am îmi indică faptul că scopul mişcării ecumenice este dezideratul unirii (reunirii) tuturor creştinilor - ideal la care desigur că ader fără şovăire!
Apoi le reproşaţi ecumenicilor, generalizând în mod nejustificat, faptul că ei ar minimaliza importanţa Sfintelor Taine, susţinând că este acelaşi lucru a te împărtăşi şi a te abţine de la Sfânta Euharistie.
Cum aş putea susţine aşa ceva?
Din ce motiv îmi atribuiţi idei pe care nu le-am exprimat şi care nu mi-au trecut prin gând niciodată???
Cum să fie acelaşi lucru a te împărtăşi cu Trupul şi Sângele lui Hristos şi a trăi în comuniune cu El doar prin gând, rugăciune şi citirea cuvintelor Lui?
Toţi creştinii trăiesc în comuniune cu Hristos, doar că unii dintre ei se privează pe ei înşişi de bucuria împărtăşirii cu Trupul şi Sângele Său.
Înseamnă aceasta că ei nu mai sunt ai lui Hristos?
Nu, nicidecum!
Sigur că oamenii sunt cât se poate de creştini şi pot trăi în comuniune cu Hristos. Ei I se roagă, Îl poartă-n inimi, Îi citesc şi-I propovăduiesc cuvântul, Îl caută neîncetat, Îi simt prezenţa în viaţa lor.
Cred că ei sunt asemeni ucenicilor Luca şi Cleopa pe drumul spre Emaus, cu deosebirea - semnificativă - că sunt conştienţi de identitatea "Străinului" Care păşeşte alături de ei conducându-I.
Noi suntem tot Luca şi Cleopa după ce au ajuns în Emaus, anume atunci când, frângând El Însuşi pâinea euharistică, S-a făcut nevăzut de lângă ei.
Nu mai aveau de ce să-L vadă, pentru că, de acum, era în ei.
Şi orice aparentă absenţă a lui Hristos constituie, de fapt, semnul unei prezenţe mai intime şi mai profunde a Lui în viaţa noastră.
Creştinii protestanţi au nevoie, pentru a-L recunoaşte pe Hristos, să-I asculte cuvântul (de vreme ce Hristos, pe drumul spre Emaus, le tâlcuia ucenicilor din Scripturi şi ei aşa I-au intuit prezenţa, simţind cum le ard inimile de mult dor), iar noi Îl ştim şi Îl simţim chiar fără să-L vedem de vreme ce, dăruindu-ni-Se în chipul nespus de smerit al pâinii şi vinului euharistice, S-a făcut nevăzut ochilor noştri.
Protestanţii sunt în comuniune cu Hristos în mod dialogic, dar nu îndrăznesc să facă încă un pas mai departe - pasul hotărâtor: să-L primească, în mod real şi fizic, în trupurile lor.
Nu vor să creadă - nu pentru că i-ar ispiti gândurile necredinţei mai mult decât pe ortodocşi, ci pentru că, poate, nu îndrăznesc să creadă că Domnul Dumnezeu, după ce S-a smerit făcându-Se Om şi dându-Şi viaţa pentru noi, Se micşorează şi mai mult pe Sine, oferindu-Se oamenilor sub forma unei firimituri de pâinică şi a unei linguriţe de vin.
Cum ar putea crede ei una ca asta?
Este aşa ceva verosimil?
Noi credem nu pentru că suntem mai puternici decât ei, ci fiindcă-i avem pe Sfinţii noştri Părinţi care ne-au învăţat, de atâtea veacuri, că incredibilul este adevărat, că iubirea lui Dumnezeu este, într-adevăr, "manikon eros".
Ei nu pot crede, asemănându-se lui Toma Apostolul, "îndoielnicul care ne face credincioşi" care, în minunata interpretare a IPS Bartolomeu, nu putea crede în Înviere căci îşi spunea: "e prea frumos ca să fie adevărat".
Trist este faptul că fraţii noştri ezită neîncrezători, copleşiţi de îndoială în faţa neverosimilului, ezită să-şi asume cea mai profundă şi autentică formă de comuniune cu Domnul, posibilă în viaţa aceasta: primirea Sfintei Euharistii.
Ştiu şi ei versetul biblic: "gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul", dar se limitează să-L vadă doar (prin credinţă), fără a-L şi gusta.
O, dă-le lor şi nouă, Doamne, "să ne împărtăşim cu Tine mai adevărat în ziua cea neînserată a Împărăţiei Tale"!
P. S. Au şi creştinii protestanţi şi neoprotestanţi forme de Împărtăşanie şi concepţii diferite despre relaţia dintre pâine şi vin pe de o parte şi Trupul şi Sângele Domnului pe de altă parte (încă de la începutul existenţei lor istorice, evanghelicii şi reformaţii au intrat în polemici pe această temă), dar personal m-am referit - răspunzând la critica din mesajul dvs - strict la Euharistia înţeleasă în sens ortodox: Trupul şi Sângele lui Hristos, în mod real, propriu.