Citat:
În prealabil postat de vsovivi
Și este scris să tăinuim tot binele pe care-l facem ascultând de Dumnezeu ca să căpătăm de la El plată, pentru lucrul întreg făcut, oricât ar fi de mititel...
|
Mai clar de-atât nu cred că se putea spune...
Într-adevăr omului i se pare imposibil...exagerat...extrem...
Dar la ce să te aștepți când te lupți cu patimile...Asta-i calea cea dreaptă...dar câți dintre noi pășim pe ea? Câți dintre noi, măcar încercăm?
...Aș vrea să nu mă mai mândresc cu orice fac, să mă simt așa de special, de parcă și aerul pe care-l respir e mai pur...dar de ce să nu las cât de puțină mândrie...că poate-i folositoare...mai bine o păstrez ca pe ceva care-mi ține noapte de frig...nu se știe când am nevoie de ea...aș putea să și renunț la ea...dar, nu pot...îmi place să zic "nu pot", că e la îndemână, că mi se pare mai omenesc...n-oi fi chiar cel mai ticălos de pe pământ.........și totuși îmi vine într-o zi, nu știu de unde, o idee...mă, dar io poate mă înșel amarnic...mă păcălesc singur ca un măscărici...și chiar mi se pare o glumă tristă...ieftină...și realizez că greșesc...că mă duc la fund ca un bolovan...și brusc îmi dau seama că nu aș fi fost în stare să realizez așa ceva de unul singur...că eu sunt un nimic..un bolovan...de fapt, nu mai știu ce sunt...și devin confuz ca un prost...și dau din colț în colț...devin prea agitat...e ceva în mine care strigă cu disperare...și n-am ce să fac decât să cer un ajutor...dar cine să mă ajute, că nu-i nimeni aici...și încep să mă rog...și strig...ajutoooooor......și..... mă uit la icoana luminoasă...protectoare... și parcă simt o căldură și o liniște de nedescris...simt că e o minune...și întăresc cuvintele...si le apăs...și acuma văd că asta-i tot ce am, toată averea...