Citat:
În prealabil postat de niculinasirghi
Eu cred ca daca nu se poate reusi nimic pentru el,familia nu are decat sa-l suporet. O stiu di proprie experienta.
|
A suporta este o notiune foarte vaga, poate cuprinde un spectru foarte variat de reactii si raportari. Cel mai rau este cu urmarile - cu ranile sufletesti pe care le capata membrii familiei in timp, mai ales copii. Poate ca sotiei i se poate imputa ca a ales, insa copii...?
Iata, Ana recunoaste deschis ca nu poate trece peste. Si este normal, pentru ca un copil are nevoie de un model in parinti, nu poate creste fara model. Intotdeauna copilul isi va acorda "standardul de normalitate", "firescul", la modelul parintilor. Daca un model este strimb, va considera ca "asa trebuie" si va tolera acea strimbatate (anormalitate) mai tarziu in viata, pentru simplul fapt ca nu stie cum e sa fie altfel.
Daca un parinte injura la betie, copilul va fi obisnuit sa auda injuraturi si vorbe urate, asa ca le va tolera si din partea altora cu mult mai usor decat unul care nu e obisnuit si le evita; poate chiar va cauta inconstient persoane cu un astfel de comportament pentru ca ii sint familiare, in timp ce altii diferiti fata de model sint perceputi ca fiind mai nefamiliari, etc. In timp exista riscul sa "selecteze" ca anturaj/apropiati, exact persoane impatimite ca modelul parintesc, perpetuind in viata sa chinul.
Iar ca sa iasa din situatie, are nevoie de un alt model, de o alta interactiune si relationare buna, neimpatimita; altfel singur nu poate iesi, ci doar invatand, experimentand, ca exista si altceva (ca se poate si altfel) in relatie cu "modele bune" (oameni care nu au respectivele patimi, neimpatimiti). Desigur ca e frumos in teorie, dar in realitate se intimpla adesea ca cei neimpatimiti cu greu vor suporta un om care a fost obisnuit cu injuraturile si vorbitul urat (pentru ca fara sa vrea se poate intimpla sa imite, chiar daca la un nivel infinit mai mic ca intensitate modelul impatimit - de ex modelul injura, in timp ce copilul judeca, vorbeste de rau, e mai artagos, mai labil sau mai sensibil, etc) si vor fugi de el. Asa ca greu va gasi in jur un om neimpatimit care sa aiba taria sa il suporte (si astfel sa aiba sansa unui "model bun"), etc
Pe de o parte e un copil (un copil al unui impatimit; chiar daca acel copil a devenit adult intre timp), care nu cauta modele bune pentru simplul fapt ca nu stie ca sint bune (nu stie "cu ce se mananca"), ba chiar poate ii par nefamiliare, deci poate ca le evita si din contra, fara sa isi dea seama cauta tot modelul impatimit (pt ca ii este familiar, cunoscut). Iar pe de alta parte un om neimpatimit (un potential "model bun") evita din instinct un astfel de om cu diferite tare, rani, consecinte, pentru ca e diferit de el (si poate ca cu greu il poate suporta), deci sansa ca cel ranit sa se indrepte gasind un model bun e mica, daca nu da peste un om care sa se jertfeasca, din autentica traire crestina, pentru a-i face un bine.
De aceea cred ca familia unui impatimit cu patimi din acestea foarte abuzive (bine, orice patima este abuziva pt cei din jur si din pacate nu este dusa, suportata doar de impatimit, ci si de cei din jur, insa unele patimi sint mai abuzive ca altele), grele pt cei din jur (betie, droguri, etc), cred ca familia celor impatimiti (care nu are vina, nu e alegerea lor sa suporte situatia dar sint pusi sa o suporte), are nevoie mai mare de ajutor (si poate ca poate beneficia de mult mai mult ajutor), decat cel impatimit (care practic si-o face "cu mana lui" - e alegerea lui proprie sa se tina de patima si din start reprezinta un refuz al ajutorului).
Din acest motiv nu inteleg de ce toata lumea se grabeste sa ofere sau sa ceara ajutor pentru cel impatimit, cand mai multa nevoie de ajutor are familia aceluia de fapt