View Single Post
  #7  
Vechi 05.05.2016, 18:41:54
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Potrivit tradiției, cu puțin timp înainte de a ajunge împărat, Leon cel Mare se plimba printr-o pădure din apropierea Constantinopolului. Un bătrân orb îi cere acestuia apă, dar și ajutor pentru a ajunge în cetate. După ce caută apă în apropiere, Leon aude glasul Maicii Domnului, iar la îndrumarea acesteia găsește un izvor din care îi va da orbului să bea. Totodată, după ce spală fața orbului cu apă, acesta începe să vadă. În acest loc, Leon construiește, atunci când ajunge împărat, o biserică.

Mai târziu, împăratul Justinian (527-565), care suferea de o boală grea, s-a vindecat după ce a băut apă din acest izvor. Ca semn de mulțumire, el zidește aici o nouă biserică, mai mare. Lăcașul de cult este distrus, însă, de turci în anul 1453.

Actuala biserică a Izvorului Tămăduirii din Istanbul datează din secolul al XIX-lea, iar izvorul cu apă tămăduitoare există și astăzi în paraclisul de la subsolul acesteia. De-a lungul timpului, foarte mulți credincioși care au venit aici și i-au cerut ajutorul Maicii Domnului, au primit vindecare.

Mâine, în toate bisericile va fi oficiată slujba de sfințire a apei. La Catedrala patriarhală, slujba va fi săvârșită după Sfânta Liturghie.

Izvoare tămăduitoare la noi în țară:

Mănăstirea Ghighiu, județul Prahova – este cunoscută nu doar prin icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului – Siriaca, ci și prin izvorul ei tămăduitor.

Mănăstirea Dervent, județul Constanța – de asemenea, la această mănăstire există un izvor de apă tămăduitor care a apărut prin minunea făcut de Sfântul Apostol Andrei.

Schitul Horăicioara, județul Neamț – se spune că pentru rugăciunile stăruitoare ale monahilor acestui schit, Maica Domnului a descoperit izvorul tămăduitor, singura sursă de apă din împrejurimi.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote