I) AȘA DA, ÎN SFÂRȘIT UN DIALOG REAL: DESPRE SIMȚURI ȘI SIMȚIRE
Citat:
În prealabil postat de ahilpterodactil
Domnule doctor, va atrag respectuos atentia asupra unei posibile confuzii conceptuale datorate unor termeni asemanatori: simturi si simtire.
Ce-i drept, tot simtirea e strabatuta si de o unda negativa, anume ca din pricina ceaiului sorbit cu nesat o sa fac la noapte pipi in pat. Si abia am schimbat asternuturile!....:)
Vedeti asadar, ca intre simturi si simtire e o diferenta considerabila si, ca urmare, ar fi bine sa revizuiti afirmatiile. Ca doara ucenicii lui Arsenie Boca nu sunt in inselare, nu-i asa, doar pentru ca l-au vazut cu ochii, l-au pipait cu mainile, l-au auzit cu urechile. Ci, poate, mai degraba pentru ca au reactionat emotional la mesajul lui preotesc, duhovnicesc. Cu mentiunea ca acesta nu constituie un argument in sprijinul defaimarii Parintelui, deoarece, cum insusi spunea, in mintea stramba si lucrul drept se stramba....:)
Va doresc toate cele bune!
|
După Sfinții Părinți mișcările sufletului sunt trei:
- mintea (pătimitoare și înțelegătoare);
- rațiunea (rostită și lăuntrică);
- simțirea (sensibilă și înțelegătoare).
Prin acestea omul unește în sine, în mod înțelegător făptura cu Dumnezeu.
Simțirea are ca bine al ei plăcerea și ca rău al ei durerea.
Plăcerea și durerea influențează prin simțuri sufletul.
Dacă omul se hotărăște să slujească sieși prin egoism, își pune mintea în slujirea simțirii (fugind de durere și căutând ahtiată plăcerea), mintea lui devine trupească.
Dacă vrea să slujească lui Dumnezeu prin dumnezeiescul dor, își pune mintea în slujirea înțelepciunii (luptînd cu plăcerea prin înfrânare și cu durerea prin răbdare). Aceasta se cheamă curățirea de patimi. Apoi urmează iluminarea, în care simțurile descoperă rațiunile dumnezeiești din creație. Apoi urmează desăvârșirea, în care mintea se desprinde și de creația sensibilă și de cea inteligibilă, odihnindu-se în Creator.
Simțurile sunt cele care fac legătura dintre minte și exterior, prin organele simțurilor. Simțirea este mișcarea minții care o face să ia legătura cu exteriorul prin simțuri. Ea este sensibilă, sau inteligibilă, după cum ați remarcat și dvs.
Simțirea slujește în curățire minții ca să înțeleagă unde este durerea și plăcerea și să se antreneze prin răbdare și înfrânare.
Simțirea slujește în iluminare minții ca să ia legătura cu rațiunile dumnezeiești ale lumii văzute.
Simțirea se odihnește în desăvârșire.
Simțirea minții este alt ceva, ea este vederea lucrurilor nevăzute, auzirea celor neauzite, gustarea celor negustate, pipăirea celor nepipăite, mirosirea bunului miros de mireasmă duhovnicească, este experierea energiilor necreate. Se numește simțire alegoric, dar nu este simțirea. Se numește așa, pentru că omul nu are cuvinte ce pot exprima experiențele lăuntrice.
Problema apare când plăcerea (mișcarea naturală sădită de Dumnezeu în om pentru a se apropia de El și astfel a căpăta asemănarea ce l-ar face fericit), din ispita celui rău (care lucrează prin simțire), omul și-o mută de la Hristos către sine.
Fiindcă este suflet și trup, omul se îndulcește de sine în două feluri:
- sufletește prin simțirea inteligibilă (prin slavă deșartă, plăcându-i de sine însuși și de stările lui);
- trupește prin simțirea senzuală (prin desfrânarea în orice fel de simțuri).
Ucenicii părintelui Arsenie Boca au fost capturați de sfinția sa prin simțire și prin gândire (aceea ce slujește simțirii, iar nu înțelepciunii):
- prin simțirea sensibilă: hipnoză, ochi fulgerători, ochi frumoși albaștri, fotografii între amfore, programe TV laudative, minuni spectaculoase de la Prislop, fotografii care plâng, chipul lui pe mămăligă și beton, vise și vedenii, etc.
- prin simțirea inteligibilă: acțiunea duhurilor ce stârnesc simțiri de sine umilicioase, plăcere de sine, mimarea liniștii, păcii toate părute. Părerea că ești cineva pentru că faci pelerinaje la Prislop și citești cu râvnă Cărarea Împărăției (care te învață tocmai să slujești îndulcirii de sine, de exemplu:
- 1) trupească: bărbatul este poligam din fire, făcut a se aventura cu prima ieșită în cale;
- 2) sufletească: că dacă ai parcurs antropologia (bazată pe genetică eronată și pe ideea eretică a hristosului androgin) Părintelui Arsenie Boca ești marele cunoscător al misterului lumii, și te mântuiești cu siguranță fiind ocrotit de cel mai mare sfânt al tuturor timpurilor, ce oferă mântuire fără suferință etc.)
Când mintea omului nu mai caută ca scop principal adevărul în toate astfel că simțirea să o folosească exact ca pe o unealtă de sesizat rațiuni duhovnicești în creație pentru a se uni cu Dumnezeu, a căzut în robia simțirii.
Atunci nu mai luptă cu plăcerea prin înfrânare și durerea prin răbdare pentru Hristos, ci dorește să:
1) scape de durere;
2) să-și găsească plăcerea confortului prin rezolvarea problemelor prin minuni;
3) sau să se încânte de simțirile "înalte" de la mormântul Părintelui Arsenie Boca.
Duhurile de la Prislop îi slujesc cu râvnă să obțină toate acestea numai să uite de pocăință și de adevăr, abătându-se de la Dreapta Credință și Dreapta lucrare prin învățăturile celui înșelat de ele numit Părintele Arsenie Boca.
Duhurile amăgitoare îl rezolvă trupește pe om și îi lasă pe mai departe mintea roabă simțirii, ba îi mai sugerează și plăcerea sufletească de sine că este un semi sfânt, părtaș la marea sfințenie a Părintelui Arsenie Boca.
Astfel duhurile care l-au înșelat pe Părintele Arsenie Boca cât a fost în viață, prin simțirea vedeniilor și prin plăcerea de sine (că este un sfânt savant de geniu), continuă să înșele pe cei care merg la Prislop sau se încântă de Cărarea Împărăției, tot prin simțire. Ele abat mintea de la înțelepciunea pocăinței care ne spune: răbdați durerea, osteniți-vă, înfrânați-vă și bucurați-vă de adevăr, nu fiți robi minunilor, ci lui Hristos pe Cruce ca să înviați împreună cu El.