[Petru7]

În prealabil postat de Iorest

.... m-am referit la faptul că animalele nu au partea rațională a sufletului, acel NOUS de care vorbesc sfinții părinți, nu pot coborâ cu mintea în inimă, nu pot răspunde prin cuvânt la credință, nu se botează, nu se prohodesc, nu se țin parastase pentru ele, e păcat să le pui nume de sfinți pentru că aduci o impietate sfântului.

Ce spui dumneata sunt mistificări ale unor eretici preluate și de ortodoxie. De când are sufletul parte rațională? Sufletul are parte vie emoțională, parte de trăire și de cunoaștere intuitiv empatică participativă așa ca și cum ai intra în poveste, în cântec, în poezie, în film, în artă, în tradiție. Iar mintea nu are rațiune ci înțelepciune dacă are, rațiunea și raționalitatea e promovată de ereticii catolici care se supun socotelilor egoismului mândriei șefului așa ca pe vremea lui ceaușescu când toți am fost trecuți la rația de orice pe care ne-a dat-o dictatorul și așa și la ereticii care susțin că trebuie să fi rațional, adică rece, lipsit de emoții și de suflet ca să se facă așa o dreptate rațională lipsită de iubire, să se îndeplinească voile și interesele șefului mai bine și apoi împărțirea bunurilor materiale ca să ajungă la toți cei care primesc cu rația porția de hrană, de libertate, de rațiune și de indulgență de la pașă căci raționalitatea e specifică materialismului minții și nu trăirii minții în Duh.
Tot ce are omul au și animalele doar că limba, literele și cuvintele lor sunt mult mai puține și dacă omul nu le înțelege și animalele nu-l ascultă și nu-l înțeleg căci nu le știe limba asta nu înseamnă că sunt cu ceva inferioare omului, că ar fi dobitoace în sensul de proaste, de neroade. Au și ele minte și în minte au duh bun de înțelepciune căci își duc viața murind de bătrânețe și în tot acest timp au o activitate specifică fiecărui tip de animal. Se înmulțesc, cresc pui, caută hrană, se păzesc împreună sau singure de vrăjmași, se adună și își găsesc locuri de locuit ca să rabde frigul sau căldura iar când simt că sunt bolnave sau că mor se retrag în locuri ascunse. Dacă sunt domesticite de om se îmblânzesc și participă la sarcinile date de om. Dacă Dumnezeu le păstorește atunci ele ascultând și omul văzând ascultarea lor neverosimilă numește ca minuni astfel de întâmplări așa cum a fost o mare minune să vină toate animalele și să intre în Arcă, atâtea cât era necesar, la chemarea lui Noe făcută prin Toacă. Î

Dacă animalele aveau suflet puteau trece în cetele drepților, sfinților, puteau intra în sinaxar, or ele sunt venerate în culturile Indiene ca întruchipări ale unor divinități, nu ai avea voie să le sacrifici precum în cultura indiană vitele sunt considerate divine, șobolanii, maimuțele, elefantul.

Cine spune că nu pot trece în lumea drepților sau a sfinților și că nu pot fi pomeniți în sinaxar? Eu cred și cred că e drept să cred că dacă un animal e mai bun sau mai drept sau mai sfânt decât un om poate fi pomenit animalul mai înaintea omului respectiv. Păi culturile păgâne idolizează atât animalele curate sau spurcate, bune sau rele, îngerii sau demonii cât și oamenii drepți sau necredincioși socotindu-i sfinți sau dumnezei doar prin natura lor, prin facerea lor de către Dumnezeu sau prin nașterea lor firească, păcătoasă, deci nu recunosc păcătuirea, luptă cu răul negînd evidențat de parcă răul sau fapta rea ar dispare dacă le-ai socoti bune și nedreptățesc prin idolizmul ăsta pe adevărații sfinți și dumnezei care sunt Dumnezei prin darul Adevărului și Credinței în Dumnezeu, prin iubire, prin curățire, prin faptele ascultării cu înțelepciune. Păgânii idolizând și divinizând așa engross nedreptățesc virtuțile și desăvârșirea în Dumnezeu. Nu tot omul sau animalul are aureolă, har sau haină curată, sfântă decât cel ce lucrează și nu greșește, se păzește și nu se murdărește. Animalele la fel ca oamenii se pot curăți, îmbunătății, căpăta haruri și virtuți, pot deveni ascultătoare și credincioase, cuminți, bune, slujitoare și astfel devin vrednice de iubire și de venerat singure, în familie sau în grup, în turmă, cu Dumnezeu sau împreună cu stăpânul lor care le-a îndumnezeit dacă era în Dumnezeu. Turma de oi a Domnului oare nu se îndumnezeiește ea de la Păstor? Nu înseamnă că oile sunt dumnezei doar pentru faptul că sunt oi indiferent ce ar face ci ele se sfințesc prin faptul că sunt oi care cunosc și ascultă de glasul Păstorului.

Vițelul de aur la care s-au închinat cei scăpați din robia egipteană era un semn de cădere, pentru Dumnezeu un fiu risipitor și desfrânat care se întoarce e mai important decât un vițel sacrificat pentru bucuria întoarcerii fiului.

Idolul de aur care discrimina și nedreptățea vițeii și vitele mature fiind socotit ca bun doar pentru că era tânăr și de aur nu era rău prin faptul că era o statuie de aur ci prin minciuna și credința celor ce credeau că-i va ajuta și apăra și că le va aduce noroc idolizându-l și socotindu-l sfânt pe vițelul de aur pe nedrept. Vițelul viu de acasă îngrășat de tatăl tocmai că era mai bun și mai ascultător și hrănitor decât fiul risipitor din moment ce s-a jertfit și s-a dat de mâncare căci altfel prin carena de vițel Dumnezeu ar fi dat de mâncare o hrană mai rea și mai amară decât era carnea din fiul risipitor deci se comitea o otrăvire dacă e așa cum susți dumneata. Tocmai asta dovedește importanța, e important ca toate sufletele să vină în Dumnezeu și o viață de om ce se întoarce e mai importantă decât orice înclusiv față de o turmă întreagă de drepți rămasă acasă în staul în timp ce Domnul merge s-o caute și s-o ridice pe oaia pierdută.

Animalele au într-adevăr suflare de viață de la Dumnezeu, ca și plantele și lăcustele, dar nu au partea rațională a sufletului, nu primesc nume decât la modul general, în funcție de regn nu ca personalități, au cicluri de viață, rosturi și instincte puse de Dumnezeu în ele.

Dacă spui tu că au atunci precis au și dacă spui tu că n-au atunci n-au că așa ai priceput tu de la eresurile înfiltrate în ortodoxie. ”Numai” noi-omul suntem fiii lui Avraam, restul n-au cum să fie. Păi ”Dumnezeu poate ridica și din pietrele acestea fii ai Împărăției Cerurilor” sf. Ioan Botezătorul vorbind despre ucenici sau despre pietrele de pe margine și din apa Iordanului.

Ca atare dacă o vulpe fură din găinile cuiva, nu are păcatul furtului sau al distrugerii, pentru că face lucruri instinctuale, dacă un uliu vânează găini nu are păcat, animalul nu are conștiință când se înmulțește într-un post sfințit, deci teoretic nu ar putea răspunde pentru ceva ce face.
Dacă ar avea suflet rațional ar răspunde pentru tot ce face, ca și omul.

Dacă greșesc și păcătuiesc animalele nu înseamnă că dacă sunt animale atunci sunt fără de păcat. Sunt păcătoase, se spurcă și răspund înaintea Domnului pentru ceea ce fac rău. Dacă n-ar avea păcate orice ar face ar fi idoli care deși fac rele sunt sfinți pentru că unii le neagă relele pe care le fac pilindu-i și alintându-i. Poți să ierți animalele așa cum le iartă Domnul și nu să le socotești nepăcătoase sau negreșitoare doar pentru că sunt animale purtate de instincte, pentru că-s ale tale sau pentru că sunt de aur.

Într-adevăr animalele se supun oamenilor înduhovniciți și Lui Dumnezeu, dar o fac tot din instinct și din rosturile care s-au pus la creație în ele.

Dacă se supun atunci se supun pentru că ascultă și cred și ele că așa e bine ca să se supună lui Dumnezeu deci nu o fac întâmplător, instinctual ci ca ființe vii, capabile de supunere și ascultare.

Există și cazuri de posedări demonice asupra animalelor, sau îngeri fie de lumină fie căzuți care pot lua chip de animale, sau care vorbesc prin gura lor, cum și casele pot fi locuite de duhuri.

Așa este însă există animale care vorbesc cu limbaj uman, papagalii, ciorile, sau cum este scris în scripturi nefiind posedate de nimic decât primind har de la Dumnezeu. Nu tot cel ce grăiește cu limbaj uman e posedat de un duh, sau de un duh rău.

Dacă luăm situația șarpelui din grădina Eden, practic tot regnul animal și vegetal a suferit până la întruparea lui Hristos din participarea om-șarpe fără să aibă vreo vină, iar șarpele nu e exclusiv portretizat ca un rău, apare un episod în care oamenii care priveau spre un șarpe înălțat se vindecau.

Nu poți socoti că doar scânteia și cauza are toată vina. După cădere, deși se puteau îndrepta niciunele nu au cerut asta deci sunt toate vinovate de păcatele lor proprii și personale și nu poți să-i dezvinovățești aruncând toată vina pe părintele Adam. Exact, sunt șerpi răi și șerpi buni. De exemplu, toiagul lui Moise se preschimba într-un șarpe bun, slujitor, credincios, înțelept pe când șerpii vrăjitoriilor egiptenilor erau răi, vicleni, cruzi.

continuarea mai jos.