View Single Post
  #16  
Vechi 05.06.2012, 01:54:38
Pelerin spre Rasarit
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

CAPITOLUL VI

Ortodoxia ca metoda de vindecare a sufletului (III)

,,Imaginația bolnavă

Imaginația este, în accepțiunea Sfinților Părinți, un fenomen care apare în structura omului doar după cădere. Nu este o însușire cu care a fost înzestrat omul odată cu zidirea sa, ci un fenomen de după căderea în păcat. Prin urmare, mântuirea noastră este legată de ieșirea de sub înrâurirea ei cauzatoare de moarte.Omul vede, aude, gustă etc, iar apoi îmaginația primește aceste experiențe, le reface, le amplifică, le dă culoarea potrivită și le păstrează spre a crea necontenit probleme.

Sfinții Părinți deosebesc mai multe feluri de imaginație; însă, de obicei, se pomenesc patru. Primul tip este legat de imaginile așa-numitelor păcate trupești. Prin imaginație, simțurile proiectează aceste imagini pe ecranul minții, continuând s-o țină în sclavie. Al doilea tip de închipuire este așa-numita visare. Multor oameni le place să viseze cu ochii deschiși, lăsându-se purtați cu gândul în locuri ideale sau chiar reale. Mulți oameni, mai ales femeile, cad în această stare. Al treilea tip este îmaginația creatoare, care dezvoltă civilizația și arta. Oamenii încearcă să rezolve unele probleme sau să înainteze în dezvoltarea artei. Nu este ceva de condamnat, căci, așa cum am spus, este o stare firească după cădere. Dar trebuie subliniat că este foarte primejdioasă pentru rugăciunea curată. Al patrulea tip se înfățișează în străduința noastră de a-L închipui pe Dumnezeu și puterile îngerești în chip rațional, făcând speculații despre El. Dar acest lucru este foarte primejdios, fiindcă, creștinul ortodox urmează altă metodă, metoda liniștirii minții, spre a ajunge la părtășia și unirea cu Dumnezeu, dobândind astfel cunoașterea Lui. Iar meșteșugul (metoda) isihiei ține de curățirea inimii, izbăvirea de patimi, eliberarea de gânduri și îmaginație bolnavă.

Cu cât imaginația cuiva este mai activă, cu atât mai mult dezvăluie faptul că acel om se află într-o stare căzută. Dacă cercetăm cu grijă fiecare păcat al nostru, ne dăm seama că la obârșia lui se află imaginația.Vedem chiar oameni care merg la biserică și vor să ducă o viață creștinească; dar continuă totuși să își cultive îmaginația. Și-L închipuie pe Dumnezeu, și-i imaginează pe îngeri, simt că atunci când se roagă stau înaintea tronului lui Dumnezeu, ș.a.m.d. Dar acesta este începutul unei anomalii duhovnicești, poate chiar psihice, care poate duce la tulburări și înșelări.Noi, oamenii de azi simțim foarte mult nebunia pierzătoare a gândurilor. Suferim deoarece ne cultivăm puternic rațiunea, îndestulându-ne toate simțurile și primind de dimineața până seara imaginile aduse de ele. Auzim de la mulți oameni de astăzi: „Mă chinuie gândurile”. Gândurile ne fac nervoși, ne înlătură somnul, ne strică legăturile cu alte persoane și chiar cauzează anomalii fizice. Mulți doctori își sfătuiesc pacienții să nu gândească prea mult și să nu își fixeze mintea asupra unor anumite idei.De aceea este necesare de o trudă istovitoare pentru a scăpa de gânduri.

Întreaga metodă isihastă despre care am vorbit mai sus – trezvia (atenția ca nici un gând necurat să nu ne rămână în suflet), liniștirea și rugăciunea (Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul) ne ajută cu adevărat să ne eliberăm de tirania gândurilor.Totuși, dacă nu putem scăpa de gânduri, în ciuda feluritelor mijloace folosite, calea cea mai sigură este mărturisirea lor înaintea duhovnicului. Cu alte cuvinte, întâi încercăm să curmăm gândurile. Dacă nu reușim, le alungăm cu rugăciunea. Și dacă nu reușim cu totul, iar gândul dăinuie multă vreme, atunci îl mărturisim duhovnicului. în acest chip diavolul ascuns îndărătul gândului piere, cum piere șarpele ascuns sub o piatră când se ridică piatra.

Patimile

După învățătura Sfinților Părinți, patimile nu sunt puteri care au pătruns în noi – și trebuie smulse – ci sunt energii ale sfletului care au fost denaturate de păcat și trebuie deci preschimbate. De exemplu: mânia este firească spre a putea fi întoarsă împotriva diavolului; însă noi o folosim împotriva fraților noștri. Bucuria este firească doar când este întru Hristos. Am primit de la Dumnezeu ținerea de minte a răului tot ca o armă împotriva diavolilor. Am primit dorința de adevărata plăcere, care este legată de bunătățile cele veșnice; însă noi o folosim rău, într-un mod păcătos.Lupta cu patimile este grea și primejdioasă, tocmai pentru că ele sunt împletite cu virtuți și țin de vârsta omului și de felul său de trai. Totuși, se pot arăta câteva principii generale de vindecare, însă este necesar să subliniez că avem trebuință de un preot-tămăduitor care să ne ajute sa ne vindecăm de stările demonice ale patimilor.

a) Un principiu general spune că vindecarea nu înseamnă eliminarea patimilor, ci preschimbarea lor. Dumnezeu ne-a dat dragostea ca să-L dorim pe El, însă noi am întors-o spre cele trecătoare. Acum trebuie s-o preschimbăm, trebuie s-o întoarcem din nou către Dumnezeu. Același lucru trebuie făcut cu toate patimile.
b) Reorientarea energiilor sufletului se lucrează prin harul lui Dumnezeu, dar și cu împreună-lucrarea omului.
c) Primim puterea și harul lui Dumnezeu prin rugăciune și, mai ales, prin taina spovedaniei. Știm din experiența personală că spovedania – mai ales spovedania curată – îl ușurează pe om. Dacă învățăm să ne deschidem lui Dumnezeu, scăpăm de multe probleme care sunt urmarea izolării lăuntrice a sufletului. Spovedania, ca parte a pocăinței, este încetarea monologului cu sine și deschiderea dialogului cu Dumnezeul Cel Viu.
d) Trebuie luptat împotriva patimii care ne asuprește cel mai mult, călăuziți fiind de părintele duhovnic. Fiecare om are o patimă mai puternică decât celelalte, care-l ține legat de pământ și nu-l lasă să se deschidă lui Dumnezeu. Ne dăm multă osteneală să luptăm împotriva acelei patimi, care
poate fi cauza celorlalte. Deci când luptăm cu acea patimă, le vindecăm și pe celelalte.
e) Nu trebuie să ne hrănim patimile. Când suntem conștienți de o patimă, încercăm să o lipsim de tot ce o întărește. Astfel, încet dar sigur, se ofilește și moare. Încercăm să nu le hrănim, adică oprim gândurile și cauzele care le inflamează. Dacă e vorba, spre exemplu, de patima desfrânării, fugim de toate imaginile, vorbele și contextele păcătoase care pot să aprindă în noi aceste dorințe pătimașe.
f) În învățătura patristică există îndrumări anume de luptă împotriva fiecărei patimi. Totuși aceeași patimă are trebuință de un tratament diferit la fiecare persoană. Doi oameni au patima mâniei; unul se poate vindeca prin liniștirea minții, celălalt prin ascultare. Din această pricină, același sfat, aplicat aceleiași patimi, poate fi leac unuia și otravă altuia. Deci este nevoie de un ajutor pe Cale.
g) Sfânta Euharistie (Împărtășanie)este Taina care deosebește clar Biserica de alte religii. Dar, izolată de întreaga sa metodă de tămăduire, dumnezeiasca împărtășanie nu numai că nu ne ajută, ci chiar ne condamnă (I Cor 11, 23).

Mănăstirile ca loc de terapie intensivă sufletească

Biserica este un spital. Și, întocmai cum în spitale există un tratament anume pentru fiecare stare, la fel se întâmplă și în Biserică. Întocmai cum în spital sunt cabinete de tratament ambulatoriu, secții de terapie intensivă și secții de recuperare și convalescență, la fel este și în Biserică. Parohiile funcționează ca niște cabinete de tratament ambulatoriu, pe când mănăstirile ortodoxe sunt unități de terapie intensivă. Trecând de treapta curățirii, pacientul își încheie perioada de convalescență și, în final, ajunge la tămăduire, când mintea sa este luminată. Vindecarea se continuă până ce ajunge la vederea duhovnicească și la neîncetata simțire a lui Dumnezeu."(adaptare după Mitropolit Hieroteos Vlachos, Boala și tămăduirea sufletului în Tradiția ortodoxă)


"Conform gindirii unitare a Parintilor si a Sinoadelor, Biserica este nu numai una, ci si unica.Biserica este una si unica, pentru ca ea este trupul Unuia si Unicului Hristos. Unde nu este Dumnezeul-Om, acolo nu exista Biserica, iar unde nu exista Biserica, acolo nici Euharistia nu exista. In afara acestei identitati, adica a Bisericii si a Euharistiei, se afla erezia, falsa biserica si antibiserica. Biserica, prin dumnezeiasca Euharistie, este unitate soborniceasca si unirea lui Hristos cu credinciosii si a credinciosilor cu Hristos. Si in Euharistie si in Biserica, Dumnezeul-Om Hristos este Unul si, de asemenea, este "toate si intru toti." (Sfantul Iustin Popovici)

Last edited by Pelerin spre Rasarit; 05.06.2012 at 15:16:18.
Reply With Quote