A fost odata ca niciodata…un om bogat ce avea un iconom care se ingrijea de averea lui.
Umbla vorba in targ si ajunge si la urechile bogatului ca iconomul e cam corupt, ii risipeste averea facand diverse invarteli ilicite.
Il cheama la el, ii zice „adu registrele, actele, contractele, toate socotelile, le pui pe masa, fiindca am hotarat sa te concediez”.
Oops! Prins cu mata in sac, ce-si zice iconomul vazandu-se in situatia in care s-a bagat singur? "Sa sap nu pot, sa fur mi-e rusine. Stiu ce sa fac pentru ca sa ma primeasca datornicii in casele lor dupa ce voi fi dat afara, adica sa beneficiez de adapost si hrana".
De indata il cheama pe unul din datornicii stapanului si-i spune:
- Cat ii datorezi tu stapanului meu?
- O suta de masuri de untdelemn.
- Ia zapisul (adica contractul) si scrie cincizeci; incepand de astazi, nu-i vei mai datora stapanului meu 100 de masuri, ci doar jumatate.
Cheama pe altul:
- Cat ii datorezi tu stapanului meu?
- O suta de masuri de grau.
- Ia documentul si scrie optzeci.
Repeta operatiunea asta cu toti datornicii in ideea ca de va ramane pe drumuri, acestia il vor ajuta cu banii si produsele de care i-a scutit acum.
Pare ca isi pune, nu o pila, ci multe pile pentru zile negre. Vorba ceea: ”o mana spala pe alta”. Eu te iert acum de banii astia, da’ sa nu uiti, cand vin mai tarziu la tine, ce binefacere ti-am facut!”.
Aude si stapanul lui de strategia asta si…surpriza! Care e efectul? Stapanul il lauda! Evident nu pentru invartelile contabile pentru care hotarase deja sa-l sanctioneze, ci pentru perspicacitate, abilitatea de a se descurca in situatii critice.
De fapt, iconomul nu a falsificat chitantele, ci doar le-a adus la valoarea lor reala. Restul era comisionul, pe care l-a lasat datornicilor, ca sa aiba de la cine cere cand ii vor veni zile negre.
Povestea asta a spus-o Hristos in Parabola iconomului nedrept (Luca 16, 1-9), o parabola bizara si enigmatica, la sfarsitul careia, Hristos spune auditoriului doua concluzii greu de inteles.
Prima:” Căci fiii veacului acestuia sunt mai înțelepți în neamul lor decât fiii luminii.”
Iar a doua: „Și Eu zic vouă: Faceți-vă prieteni cu bogăția nedreaptă, ca atunci, când veți părăsi viața, să vă primească ei în corturile cele veșnice.”
Prima pare o constatare, in sensul ca in chestiuni pragmatice, legate de concretetea imediata, unii sunt mai isteti, mai descurcareti fata de altii, gasesc imediat resurse, le merge mintea, li se invart rotitele, stiu cum s-o scoata la capat.
A doua, in schimb, n-am inteles-o prea bine niciodata. Pare a fi coruptie incurajata, dar nu cred ca e: „Faceți-vă prieteni cu bogăția nedreaptă, ca atunci, când veți părăsi viața, să vă primească ei în corturile cele veșnice.”
In original, „bogatia nedreapta” apare inca si mai bizar : „ mammona tis adikias”. Cum sa fi indemnat Hristos sa ne facem prieteni folosindu-ne de bogatia nedreapta, „mammona nedreptatilor”?
Discutabila smecheria iconomului…da’ de aici pana la a o lauda, e ceva ce ma depaseste.
Pareri pro si contra?
|