[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de cred_cu_adevarat

Ma gandesc ca eu imi gasesc foarte greu de lucru si ar fi o greutate pentru familia mea sa stau fara servici o vreme.

Ma gandesc ca plecarea mea in momentul de fata ar afecta oarecum situatia de la servici - ar ingreuna-o - mai ales date fiind anumite conditii (care ma indeamna si pe mine sa plec), nu as vrea sa afecteze pe nimeni, sa pot pleca linistita.

Tot revine gandul asta de ceva vreme, tot il aman, n-am curaj. Unii zic ca e criza, cum sa te lasi de servici.

Nu sunt sufleteste impacata de ceea ce vad uneori la servici sau de ce trebuie sa fac.

Oare sunt prea pretentioasa?

Ar trebui sa am rabdare, sa mai aman?

Se spune că "diavolul se ascunde în detalii" şi am avut de multe ori prilejul să constat adevărul acestui aforism. O mică nuanţă, o deosebire nesesizabilă de un necredincios, face uneori diferenţa enormă dintre "fapt moral neutru", "eroare materială", "participare materială la păcat" sau "păcat formal". În privinţa aceasta, noi înşine, deşi ne cunoaştem învăţătura morală, nu avem destulă acuitate, mai ales că suntem în chestiune, astfel încât ar trebui să vorbim despre aceste lucruri cu îndrumătorul nostru spiritual, care are mai multă pregătire specifică, experienţă, detaşare şi neutraliate decât noi.

Fără discuţie, la un serviciu care cere de la noi să fim autori sau co-autori la păcat ar trebui să renunţăm cât mai repede, chiar dacă acest lucru ar însemna să rămânem fără mijloace de trai, noi şi cei faţă de care avem răspundere. Noi mai credem şi în pronia dumnezeiască şi ştim bine că un lucru plăcut Domnului nu rămâne fără răsplată nu doar în lumea de dincolo, dar şi în aceasta vizibilă. Să nu ne lăsăm, în acest caz, amăgiţi şi să ne închipuim că Dumnezeu, Care are grijă de păsările cerului şi de crinii câmpului, nu ar avea grijă de noi, dacă ar fi să Îl urmăm în virtute.

Pe de altă parte, un serviciu care ne cere să participăm material la un păcat care nu este al nostru, deşi este de ocolit, nu impune părăsirea lui neîntârziată. Să fim nu numai nevinovaţi ca porumbeii, dar şi înţelepţi ca şerpii. Ar fi lucru rău ca, cedând unei ispite de dreapta în asemenea caz, să lăsăm fără mijloace de subsizenţă pe cei care aşteaptă cele materiale necesare de la noi şi pe noi înşine. Sunt de ocolit asemenea joburi, dar, dacă deja ne-am angajat şi de ele depindem noi şi ai noştri, să le părăsim numai după ce găsim joburi curate.

Aici, exemplele sunt de cel mai mare ajutor. Să presupunem că sunteţi asistentă medicală şi medicul dv vă cere să injectaţi unei paciente medicamentul avortiv. În acest caz trebuie să refuzaţi: de acţiunea dv depinde viaţa unui copil. Injecţia ar fi un păcat formal. Nu puteţi invoca ascultarea, fiindcă de superiorii noştri nu trebuie să ascultăm dacă ne cer să facem păcate. În acest caz, cea mai bună conduită e aceea de a-i aduce la cunoştinţă că nu sunteţi de acord să faceţi asta şi că nu o veţi face. Îl lăsaţi pe el să îşi bată capul cu mijlocul legal de a vă da afară, nu depuneţi dv demisia.

Acum, să presupunem că sunteţi aceeaşi asistentă medicală, iar medicul dv vă cere să eliberaţi unei paciente un medicament despre care ştiţi că este anticoncepţional. Este situaţia cea mai tipică de "participare materială la păcat". Păcatul contracepţiei nu se consumă când pacienta ia contraceptive, ci atunci când, ştiind acest lucru, are legătură trupească. Deci, dacă îi veţi da contraceptive, nu înseamnă că păcatul s-a produs. Pe de altă parte, înseamnă că dv contribuiţi la răspândirea unui rău în lume şi că sunteţi o rotiţă în acest scandal al veacului, care e contracepţia. Ar fi de dorit să nu ajungeţi în asemenea situaţie, dar, dacă aţi ajuns şi de acest lucru depinde hrana dv şi familiei dv, puteţi, în bună conştiinţă, să-i eliberaţi femeii contraceptivul. Dar, deja căutaţi un altfel de serviciu, în care să existe congruenţă între fişa postului şi convingerile dv.

Cu frăţietate în Cristos,
M.D.