[Ioan_Cezar]

Alcoolismul este condiţionat genetic (deşi nu se declanşează întotdeauna, aşa cum schizofrenia este condiţionată genetic dar nu se declanşează, ca tablou simptomatologic de amploare clinică, la toţi purtătorii). Din acest motiv şi este o boală incurabilă (nu poţi să îţi schimbi genele, poţi doar să lupţi împotriva manifestării lor), odată ce se declanşează.
Boala asta evoluează "pe dedesubt", indiferent dacă persoana consumă sau nu alcool. Dovadă că este evolutivă, progresiv, este că toţi cei care s-au reîntors la consum după o perioadă de abstinenţă semnificativă (câţiva ani) fie au murit în scurt timp de la reînceperea băutului fie au trăit experienţe mult mai severe decât înainte de intrarea în abstinenţă, coborând încă un pas sau mai mulţi pe scara invalidării şi a distrugerii personale.
Ceea ce poate face alcoolicul pentru a nu declanşa simptomele expresive ale bolii, seamănă foarte bine cu ceea ce poate face diabeticul ca să nu se declanşeze simptomele, coma şi moartea: să nu consume substanţa şi să se ţină de terapie, care în cazul alcoolismului este în primul rând spirituală, secundar psihologică şi, eventual, medicamentoasă (în perioadele când comorbiditatea cu tulburări asociate este manifestă - de pildă în perioade cu pusee de depresie şi/sau anxietate, când creşte riscul de a consuma alcool).
Alcoolismul este o boală: constă în principal într-o anumită organizare interioară (ar fi multe de spus şi nu e locul aici) precum şi în alergia la cantităţi de alcool fie şi moderate (un pahar de bere, o gură de vin), alergie care se manifestă printr-un şir de reacţii din sfera "tulburarea comportamentului şi a stărilor subiective" (simţire, gândire, voinţă etc.).
*
Viciul băutului este altceva. Beţivul şi alcoolicul nu sunt aceeaşi persoană. Nu poţi fi şi beţiv şi alcoolic, deşi mulţi alcoolici şi-au dat seama că sunt de fapt alcoolici (iar nu beţivi) după ani de beţie. Una din principalele dificultăţi în identificarea bolii este lipsa de cunoştinţe privind conţinutul şi manifestarea acestei tulburări precum şi mecanismul de negare, corelat cu o disfuncţei pe linia atribuirii cauzelor nefericirilor personale (alcoolicul crede că bea pentru că are probleme, neînţelegînd că de fapt are probleme pentru că bea, respectiv pentru că chiar dacă nu bea e totuşi bolnav de o maladie complexă - genetică, spirituală, psihologică).
Beţivul consumă pentru că-i place să consume şi pentru că s-a obişnuit cu alcoolul şi cu modul de a fi ca beţiv - pe care îl preamăreşte şi îl promovează, în timp ce alcoolicul nu are plăcere pentru consumul de alcool, ar vrea să scape de conduita adictivă dar nu poate. Nu singur.
Beţivul nu se plânge că e beţiv, precum omul nu se plânge când nu are o boală. El se simte bine aşa cum e - beţiv. Precum prostul nu se plânge că e prost pentru că prostia nu doare, ba dimpotrivă îşi preamăreşte condiţia şi râde dispreţuitor de ceilalţi pe motiv că nu sunt ca el, aşa şi beţivul. Se simte împăcat cu sine, mai ales dacă are şi "una mică" în buzunar. Şi de obicei are, cum să nu aibă!
Alcoolicul suferă, se tânguie, îşi împărtăşeşte povestea (vezi în acest sens şi grupurile AA), spune tuturor că e omorât de alcool, caută soluţii pentru a scăpa de belea, de obicei îşi petrece mulţi ani prin biserici şi pe la doctori, face multă consiliere/psihoterapie însă leacul nu vine musai când vrea el. Ci doar când voieşte Bunul Dumnezeu. Vine spontan, într-o clipă sau vine dureros, cu răbdare şi stăruinţă, în trepte. Domnul hotărăşte, după cum e omul care s-a dus în sfârşit la Doctor! De obicei depinde mult de dispoziţia bolnavului de a fi onest cu sine şi de a se abandona cu smerenie şi credinţă. Adică de a renunţa la voinţă (exact contrar cum crede înţeleptul popor român, mă rog, partea aceea a poporului care le ştie întotdeauna pe toate). La voinţa de a lupta cu alcoolul, la voinţa de a se abţine. Terapia nu constă în abţinere, ci în abandonarea de sine, care duce spontan sau progresiv la abstinenţă. Abţinerea şi abstinenţa sunt lucruri diferite şi adeseori antagonice. dar românul e convins că totul ţine de voinţă, mai puţin de ştiinţă şi cunoştinţă/conştiinţă, că românu-i voluntar, el face şi desface, dacă vrea el. Te pui cu românul? Nu e el buricul pământului? Nu e el şmecher? Nu e el omniscient şi omnipotent? Ba da. Păi vezi?
Alcoolismul este o boală camuflată în spatele multor aparenţe. De aceea băutorii sociali îşi dau seama foarte târziu că sunt de fapt alcoolici. Unii dintre băutori nu îşi dau seama şi mor aşa, în nebăgare de seamă, în neconştientizare de sine... Însă un medic bun ştie să distingă un alcoolic de un beţiv. Inclusiv la morga.
Boala alcoolismului este foarte puţin cunoscută la noi. În ciuda faptului că românul le ştie (crede el) pe toate. Sau poate tocmai de aceea!