continuare 5- Despre imposibilitatea unui sincretism intre crestinism si buddhism
In gandirea buddhista, tot ce se naste (plante, pietre, animale, pasari, oameni etc.), se naste pentru a muri ca sa se mai nasca o data, tot pentru a muri. Si tot asa la nesfarsit, pana ce entitatea/individul/forma de viata reuseste sa scape de ignoranta si sa afle ca e de esenta divina.
Cand afla in sfarsit asta, se cheama ca respectiva entitate s-a trezit, e un iluminat si are in sfarsit dreptul de a se reintoarce in somnul si beatitudinea nemanifestarii: nirvana.
Pare ca scopul trezirii e obtinerea dreptului de a te cufunda la loc in somnul cel de veci al non-manifestarii din care au fost emanati.
Pana la acest aspect, in afara de lipsa de logica si lipsa unei intentii clare, adica de ce mai degraba exista lumea in loc sa nu fi fost nimic, mai exista cel putin un punct nevralgic: cum de ceva de esenta divina nu are constiinta ca e de esenta divina? Ci un alter-ego ignorant care are nevoie de o indefinita calatorie samsarica initiatica pentru a se descoperi pe sine ca alter-ego al propriului sine. Ce spune Adi Buddha despre sine in scripturile lor buddhiste? Dupa toate aparentele, ceva de genul:"Eu sunt propriul meu multiplu care nu stie asta."
|