Margareta Rusu
Pe data de 6 aprilie 1992, am plecat de acasa, din orasul Tighina, ca sa-mi duc copiii intr-un sat vecin, deoarece la noi gardistii impuscau in stanga si dreapta. Cand am iesit din casa, am intalnit vreo 9 gardisti inarmati. Mi-am dus copiii in sat, iar noaptea i-am spus sotului ca o sa innoptez la Chisinau, ca era periculos sa ma intorc acasa. La Chisinau am ajuns pe la ora 19 si, de cum am intrat pe usa, a sunat telefonul. Era sotul meu care mi-a spus ca gardistii au intrat in apartamentul nostru si au tras din arme, ciuruind peretii, perdelele, vesela. A doua zi dis-de-dimineata, m-am intors la Tighina. Am gasit usa de la casa batuta in cuie. Cand a venit sotul, care dormise la prieteni, am fortat usa si am vazut un tablou oribil. Am vrut sa plec sa-mi fac dreptate la organizatia unde se adunau gardistii si cazacii veniti de pe aiurea. Cunoscutii mi-au spus insa ca e periculos sa merg acolo pentru ca o sa ma ucida.
Sotia lui Stefan Guzun
Pe data de 2 iunie 1992, a fost arestat un grup de cetateni care luptau activ pentru procesul de renastere nationala in Transnistria. Un caz concret este familia mea, Guzun, care a fost amenintata cu moartea prin telefon, iar la radio si in presa locala a fost anuntata adresa noastra de acasa, crainicul radioului Tiraspol intrebandu-se: "Cat o sa-i mai suportam pe acesti oameni?! Trebuie sa le punem capat!".
De doua ori au venit oameni de-ai lor si au rupt usa apartamentului nostru, amenintandu-ne ca ne vor ucide si isi vor bate joc de fiicele noastre. Cu o zi inainte de judecata, organele nelegitime din Tiraspol l-au arestat miseleste pe Stefan si l-au batut in mod barbar. Acest om a fost presedintele Asociatiei de lupta pentru drepturile omului. Cu o zi inainte de arest, Stefan, impreuna cu sotia lui Colvalschi care a disparut fara urme, a fost la inchisoarea smirnovista sa vada de nu este acolo. Chiar a doua zi, dupa arest, radioul si presa tiraspoleana transmiteau de patru ori pe zi ca vina celor arestati este dovedita. Organele nelegitime din Tiraspol isi bat joc de sotiile arestatilor prin aceea ca nu ne permit sa ne vedem sotii si sa le transmitem produse. Nu mai am puteri sa umblu din urma lor.
Banenco Eugenia, locuitoare din orasul Dubasari
Pana la 29 aprilie 1992, am locuit pe adresa indicata, impreuna cu sotul meu si cu cei trei copii. In noaptea spre 30 aprilie, la ora 1.00, a sunat cineva la usa. Sotul s-a ridicat din pat, s-a apropiat de usa si a intrebat cine este. Atunci a rasunat o impuscatura din pistol-automat. Toata magazia de cartuse a fost descarcata in el. A fost gaurit cu 28 de gloante. Cand am aprins lumina, m-am ingrozit. Sotul insangerat se zbatea intr-o baltoaca de sange si, in ochii copiilor speriati ce strigau de-asupra lui, a murit. Paretii erau ciuruiti de gloante, iar noi eram plini de sangele ce curgea din sotul meu. A fost o noapte ingrozitoare, mai ales pentru copiii mei, de 12 si 4 anisori. Ucigasul si-a descarcat arma si a plecat multumit ca a ramas cu un moldovean mai putin. As vrea sa citeasca toti aceste randuri si sa stie o lume intreaga ce pot face fratii nostri mai mari din Rusia si care este adevarata fata a politicii lor.
Victoria Bajura, locuitoare a satului Corjova, raionul Dubasari:
Vreau sa va comunic despre un fapt concret savarsit de gardisti. Intr-o noapte, ei au intrat la vecina Zubco Elizaveta, si-au batut joc de ea, dupa care au omorat-o si au dat foc la casa. Dimineata corpul ei a fost gasit in beci. Ce vina poarta aceasta femeie si fetita ei, care a ramas orfana?
Intr-o seara, gardistii umblau prin satul Corjova, luminand fiecare casa. Cautau pe cineva anume. Cand am auzit impuscaturi si strigatele vecinii Elena Cemortan, am fugit si ne-am ascuns. La un timp, am auzit o bubuitura. Dimineata, am vazut casa vecinei distrusa complet. Stapana casei ne-a povestit ca gardistii au intrat in ograda ei, au impuscat in casa si, crezand ca au omorat-o (ea se ascunsese in alta parte), au aprins ceva si au aruncat in fereastra.
Un copil din satul Roghi, raionul Dubasari:
Eu sunt o fetita de noua ani, martora la impuscaturile care au inceput la 2 martie si mai continua si azi. Impuscaturi din rachete "Alazani", aruncatoare de mine, obuze trase de-asupra satului nostru ne-au distrus si casa noastra. Vazand aceste strasnicii, am parasit satul si am fugit cu mamica si fratiorul mai mic pe drumul minat din doua parti, pe o cararusa ingusta intre viata si moarte. Am lasat livada cu roada bogata, casa distrusa, buneii batrani care cred ca nu au reusit sa fuga. Am plecat la Chisinau unde ni s-a acordat ajutor. Cat o sa mai continue aceasta nedreptate si unde sa ne intoarcem la iarna? Il intrebam pe Smirnov: De ce ne omoara neamul? De ce ne distruge? Cerem sa fie pedepsit dupa fapte! Rugam sa nu mai fie omorata atata lume nevinovata! Vrem sa ne intoarcem in satul natal! Vrem acasa! Vrem pace!
Un grup de refugiati din satul Roghi:
Aceasta scrisoare este scrisa din numele copiilor si a mamelor care se afla astazi intr-o situatie foarte grea. Locuim in satul Roghi, raionul Dubasari. Un sat frumos, asezat pe malul Nistrului, inconjurat de livezi si vii bogate. Dar acum, dusmanii care au navalit ne-au minat livezile, au sapat transee prin campii, ne-au ucis parintii, fratii si surorile. Din primele zile de lupta, in satul Roghi a fost omorat Vasile Gurez, tata a trei copii. Peste 40 de zile a fost ranita sotia sa si omorata fiica de 3 ani, un copil absolut nevinovat. Impreuna cu ea a fost ucis si un baiat de 14 ani. Dupa aceasta s-au speriat toti si se ascundeau prin beciuri, unde stateau saptamani intregi fara apa si mancare. Copiii cei mici s-au imbolnavit. Mai tarziu, ne-am refugiat la Chisinau, unde ni s-a oferit un loc de trai si o bucata de paine. Vrem acasa! Rugam conducerea sa ne ajute sa ne scoatem parintii de sub impuscaturi. Ce fel de inima au Smirnov, Marakuta, Karaman, Kitak? Sa fie blestemati de toti copiii lumii!
Ecaterina Malai, locuitoare a satului Varnita:
Pe data de 19 iunie, in centrul orasului Tighina au inceput impuscaturile. Timp de doua zile au murit foarte multi aparatori ai Republicii Moldova. Femeile cu copii mici stateau in subsoluri, fara apa si mancare. Una dintre ele a incercat sa iasa afara si a fost impuscata pe loc. La 20 iunie, pe de-asupra satului a trecut un helicopter care impusca in toate partile. Multi oameni nevinovati au murit atunci.
Un grup de refugiate din satul Cocieri:
Noi, un grup de cetatene refugiate din satul Cocieri suntem cazate in tabara de odihna "Izvoras" din satul Condrita. Am fost nevoite sa parasim locul de trai si de munca din cauza faradelegilor infaptuite de separatistii smirnovisti. Pe 2 martie, cand a inceput conflictul de pe Nistru, in satul nostru au fost nevoiti sa-si gaseasca adapost politistii sectiei raionale de politie din Dubasari, deoarece erau cautati de gardistii lui Smirnov. Politistii au venit anume la noi pentru ca satul nostru se impotrivea formarii republicii constitutionale nistrene, locuitorii lui pledand pentru o Moldova intregita, independenta si suverana. In seara zilei de 2 martie, in unitatea militara a Armatei a 14-a au patruns gardisti si cazaci si au impuscat in locuitorii satului. Langa unitatea militara au fost omorati trei oameni. Pe trei martie, dintr-o masina blindata cu gardisti s-a tras in lumea care mergea pe drum, venind de la lucru. Au fost raniti trei baieti din Cocieri. Au venit in ajutor organele de drept ale Moldovei si gardistii au fost alungati din sat.
|