Eu ma stiu pe mine cum sunt : oricand citesc o minune a lui Iisus sufletul mi se umple de bucurie si macar pentru cateva clipe simt ca sunt pe deplin fericit. Sunt atunci strabatut de de multe ganduri luminate ca si cum o lumina intensa mi-ar strabate sufletul si fiinta pana la suprafata si zambetul imi inunda fiinta. Atunci simt o bucurie intensa si curata departe de cele lumesti. In fractiuni de secunda sunt patruns si strabatut de multe ganduri cum ar fi "iata ce bun este Dumnezeul meu" sau "ce fapta minunata" si nu cred ca as reusi sa transpun in cuvinte tot ce simt. Pentru mine El a fost intotdeauna Fratele mai mare de care aveam nevoie si la care ma raportam mereu in diverse situatii in viata. Iar cand l-am uitat, macar si cateva clipe sau minute am fost victima unor esecuri teribile. Cat este de bun si minunat ! Exemplu desavarsit ! Si iata ca merita sa il iubesc cu daruire !
Merita sa vorbim despre aceasta bucurie ? Voi ce simtiti ?