din Catahismul Bisericii Catolice, nr. 1030-1032
Cei care mor in harul si prietenia lui Dumnezeu dar imperfect purificati, desi sunt siguri de mantuirea vesnica, sufera dupa moarte o purificare ca sa dobandeasca sfintenia necesara pentru a intra in bucuria cerului.
Biserica (Catolica) numeste Purgator aceasta purificare finala a celor alesi, care este cu totul deosebita de pedeapsa celor osanditi. Biserica a formulat invatatura de credinta despre Purgator mai ales la Conciliile din Florenta si din Trento. Traditia Bisericii, facand referinta la anumite texte din Scriptura, vorbeste despre un foc purificator:
cu privire la anumite greseli usoare, trebuie sa credem ca exista inainte de judecata un foc purificator, dupa cum afirma Cel care este Adevarul, spunand ca daca cineva a hulit impotriva Duhului Sfant nu i se va ierta nici in veacul acesta, nici in veacul veacului (Mt. 12.31). Din acesta afirmatie se deduce ca anumite greseli pot fi iertate in veacul acesta, iar altele in veacul viitor (Sf. Grigore cel Mare, Dialogi, 4.39)
Aceasta invatatura se intemeiaza si pe practica rugaciunii pentru cei morti, despre care vorbeste deja Sfanta Scriptura (2 Macabei 12.45). Inca din primele timpuri, Biserica a cinstit amintirea celor morti si a oferit sufragii pentru ei, indeosebi Jertfa euharistica, pentru ca, purificati, sa poata ajunge la vederea fericitoare a lui Dumnezeu. Biserica recomanda si pomana, indulgentele si faptele de pocainta in favoarea celor raposati:
sa le dam ajutor si sa le facem pomenire; daca fiii lui Iob au fost purificati de jertfa tatalui lor (Iob 1.5), de ce ne indoim ca ofrandele noastre pentru cei morti le aduc mangaiere? (Sf. Ioan Gura de Aur, Homiliae in primam ad Corinthios, 41.5)
|