[danyel]

O, când mi se-ntoarce privirea spre El


O, când mi se-ntoarce privirea spre El
lumină şi zâmbet mi-e faţa
şi inima-mi umple fiorul acel
ce-nalţă-ntr-o clipă viaţa.
Atunci norii negri de griji şi tristeţi
se duc cum se duce-o clipire
şi-n suflet revarsă seninul măreţ
cântare, lumină, iubire.

Atunci nu sunt singur şi nu sunt străin,
oricât e de mare pustia,
căci gândul îmi cântă iar duhul mi-e plin
de harul ce-l dă pârtăşia.
Atunci orice frică şi teamă dispar
şi-n faţa cumplitei primejdii,
în inimă-mi vine o fără hotar
tărie, îndemnul nădejdii.
Atunci încetează al rănilor chin,
oricât e de cruntă lovirea,
iar faţa zdrobită mi-o umple deplin
blândeţea, iertarea, iubirea.
Atunci pier, şi neguri, şi noapte, şi nori
de spaime, ‘ndoieli şi ispite,
iar cerul mi-l umple cu sute de sori
lumina Privirii Iubite..
Traian Dorz