Citat:
În prealabil postat de vintage
glykys,
Multumesc pentru completarile binevenite si bineprimite!
Iertare, pe astea le-am uitat... oare nu le-as putea incadra la "fapte bune"?
Ca doar faptele bune dovedesc iubirea de aproapele si iubirea de aproapele duce incet, incet la iubirea de Dumnezeu... logica mea e cam trasa de par, nu?
Rabdarea si smerenia... nu prea le-am gasit loc in schema mea... la capitolul asta stau cam prost.
Dar ma straduiesc...
Noapte buna! si Doamne ajuta!
|
Ne raspunde parintele Gheorghe pe alt topic:
"Ce vreti oare sa aveti in Biserica: lege sau iubire? Veti spune, iubire!
Dar iubirea nu se cladeste decat cu jertfa; jertfa de sine!"
Din ce am mai vazut pe la bunica mea, pot spune ca parintele are dreptate si ca nu sunt numai vorbe. Si cred ca si rabdarea si smerenia se dobandesc in acelasi mod. Sa ne ajute Dumnezeu sa facem si noi asa!
Edit: poate ultimul si cel mai mare exemplu de jertfa de sine al bunicii: o oala de sarmale, o tigaie de friptura si o oala de ciuperci, pentru ziua urmatoare, de post. Veti spune ca nu e mare lucru, ca sunt niste mancaruri care neceista doar ceva mai multa minutiozitate si ceva mai mult timp. Ei bine, pe astea le-a facut cu doua zile inainte de a muri, desi avea gripa, desi nu putea sta in picioare, desi nu putea dormi bine noaptea si era extenuata (fireste, noi nu stiam acestea sau, mai bine zis, ni se pareau lucruri la ordinea zilei). Le-a facut pentru noi, in cantitati uriase, si asa am avut ce pune pe masa, la inmormantare. Atunci am inteles si eu poezia aia lacrimogena a lui Labis, care manca trupul caprioarei.
Dar, fireste, masura iubirii da masura jertfei... si totul se face treptat, cu rabdare.