[ioanna]

4. GHICITUL IN APA (hidromantia) isi are originea in antichitate. Cea mai raspandita era practica de a privi indelung intr-un vas plin cu apa, in timp ce magicianul rostea niste formule, pentru a crea o atmosfera propice inducerii iluziilor, chiar si a halucinatiilor, la care contribuia si jocul stralucirii undelor apei. Uneori ghicitorii aruncau in apa Frunze de laur, dupa care cel caruia I se ghicea trebuia sa bea cateva inghitituri, ceea ce grabea aparitia de halucinatii. Iluziile vizuale erau apoi povestite ghicitorului care le interpreta aidoma talmacitorului de vise.



Transparenta unei suprafete, ca mijloc hallucinogen se regaseste si in CRISTALOMANTIE, sau ghicitul cu ajutorul globului de sticla naturala. Susurul izvoarelor,al fantanilor arteziene, generatoare de iluzii auditive, se adauga procedeelor hidromantice, completate si cu alte variante, cum ar fi GASTROMANTIA, o tehnica foarte veche.

Gastromantia se facea prin mijlocirea unui “ghicitor posedat” care, privind intr-un vas cu putina apa, pe fundul caruia ardea o lumanare, raspundea prin semne, dand din cap, afirmativ sau nu, la intrebarile celui interesat. Se invocau totodata genii ori demoni care “spuneau” ghicitorului ce anume vedea in undele apei. Hidromantia are elemente ce o plaseaza intr-o perioada straveche a magiei, existand probabil si la populatiile pretracice si traco-getice, de unde s-ar fi putut transmite in substratul de credinte de obiceiuri ale romanilor. De pilda, in noaptea Anului Nou, fetele dezbracate si dezpletite, obisnuiau sa se priveasca intr-o oglinda, la lumina lumanarii, spre a-si vedea ursitul.

Toate suprafetele lucitoare – apa,cristalul natural,sticla,uleiul, cerneala,vinul etc. au capatat de-a lungul timpului, utilizari in ghicitorie, prin proprietatile lor de a determina automatisme senzoriale, vizuale, halucinatii. Puzderia de procedee de ghicit avand la baza suprafetele lucitoare s-a micsorat treptat, ajungand a fi respinse din punct de vedere social. Hidromantia va gasi insa solutii de modernizare, fapt ce demonstreaza tendinta divinatiei de a se adapta la mentalitatea vremii. Azi, nu se mai practica ghicitul in apa, fiind in “trend” ghicitul in cafea.

5. GHICITUL IN FOC (piromantia). Din cele mai vechi tipuri focul a fost considerat un element magic, ceea ce explica si faptul ca el a constituit obiect de veneratie mai putin ca zeitate de sine statatoare, ramanand o simpla, dar esentiala energie pentru uzul practic uman. Langa foc s-au nascut, pe peretii pesterilor, acele jocuri de umbre, capabile sa straneasca cele mai bizare fantezii in mintea oamenilor, aflati pe o treapta inferioara de recunoastere. Pe buna dreptate se poate afirma ca focul a avut puterea sa-l propulseze pe om dincolo de conditia primara, atat pe plan material cat si spiritual, primele manifestari “religioase” apartinand cultul focului.



Pentru piromantie prezinta interes semnele palpairilor,ale flacarilor sau ale jocului de lumini provocat de taciuni incandescenti. De pilda, daca se urmareau a se sti in ce masura existau sorti favorabili intr-o actiune, cel interesat se ducea la ghicitor si cu mana lui facea un foc, dupa indicatiile acestuia, care intre timp rostea descantece. Cand izbucneau flacarile se oprea, le privea cu atentie si interpreta “viitorul” dupa forma si directia acestora. Fumul avea si el bogate simboluri, rezultate tot din directii, culoare, forme, densitate, iar sfaraitul focului suna ca o voce misterioasa ce “spunea” multe ghicitorului. Desigur, in miscarile focului sau ale fumului nu se gasea niciun semn al destinului.

Strans legate de ghicitoria prin foc erau CAPNOMANTIA, care utilize ca element de ardere grauntele, in special cele de susan si CRICOMANTIA, in care se foloseau boabele de orz. Tehnica era simpla: pe carbunii incinsi se arunca o gramajoara oarecare de seminte, care incepeau imediat sa fumege. In jocul fumului, creator de iluzii optice, ghicitorul talmacea viitorul. Procedeul era raspandit in special la popoarele semite (arabi,evrei). Potrivit unor surse antice, el la a devenit traditional la triburile din zona de desert, unde lemnul lipsea sau se procura cu greutate.

O alta varietate este DAPHNOMANTIA , adica ghicirea viitorului in fumul degajat prin arderea frunzelor de laur, o maniera straveche, descrisa de Thokritos (315-250 i.Hr)

CEPHALOMANTIA ,o alta forma de piromantie, era o divinatie bizara ce se folosea atunci cand se dorea a se descoperi un raufacator. Pe jaraticul incins era pus un cap de magar si ghicitorul incepea sa pronunte formule “magice”, in care introducea numele persoanei banuite a fi faptasele furtului, crimei etc. Daca falca incinsa pe foc trsonea in momentul in care se pronunta un nume, exista credinta ca acel om e vinovat. Drept urmare, toate napasta cadea asupra acestuia, fara nicio alta cercetare.

O maniera de piromantie este si SIDEROMANTIA care consta in aruncarea unui numar impar de paie pe un fier inrosit. Prezicerile se faceau pe baza miscarilor firelor , modul in care acestea luau foc si a fumului degajat. Maniera in care se faceau previziunile in piromantie lasa de inteles ca acest gen de divinatie a premers oracolelor, fiind deci extreme de vechi.

6. GHICITUL IN PAMANT ( geomantia) are o istorie destul de veche, tehnica fiind create de vrajitorii din triburile de la malul marii. La aceasta ipoteza duce observarea directa a geomantiei ce subzida inca in Peninsula Araba, fara a se mai face apel la textele antice. Vrajitorul intinde pe nisip o planseta, impartind nisipul in patru dreptunghiuri. Ia cateva pietricele si le arunca pe nisip. Pozitia pietrelor, putand fi oarecare, este interpretata de ghicitor, care petinde, celor care il cred, ca urmele din nisip ii spun trecutul, prezentul si viitorul.

Doctorul J Maxwell a studiat la inceputul sec. XX acest mod de divinatie:
“M-am lasat pe mana unui ghicitor in nisip, scrie el. Arabul avea o figura grava si ochi patrunzatori. Precizia indicatiilor sale m-a surprins si nu-mi puteam explica prin ce mijloace stia atatea amanunte despre mine. La incheiere, ca sa ma dea gata, a luat o mutra perplexa, spunandu-mi ca nu stie précis daca eram cadiu (judecator) sau medic. Atunci am inteles tot. Pungasul se informase bine asupra persoanei mele si nici nu era greu sa o faca in acel targ musulman medieval. Stia précis ca sunt medic, dar cabotismul sau il pierduse. Siretenia lui ii jucase o festa, crezand ca ma va impresiona printr-o punere in scena atat de ieftina, facand pe naivul. Ce naiba, l-am intrebat, oare tu, credincios al Coranului, nu stii cum arata un judecator? Ghicitorul s-a fastacit, confirmand astfel banuielile mele intime. Era un sarlatan”.

Literatura veche mentioneaza numeroase variante ale geomantiei, printre care amintim SEPHRAMANTIA sau cititul in cenusa. Procedeul consta in presararea cenusii pe o suprafata plana, dupa care cel care dorea sa I se ghiceasca punea intrebarile de rigoare deasupra tablei. Sub actiunea presiunii aerului, stratul de cenusa era spulberat, formand diverse imagini, servind ca baza de interpretare divinatorie. Sephramantia poate fi considerata din acest punct de vedere ca precursoare a ghicitului in cafea, aparitie mai recenta, dar cu aceeasi incarcatura aberanta, ca si formele stravechi de divinatie. Ceara si plumbul topite , alcatuind diverse figuri prin racire, in apa, au servit si ele interpretarilor divinatorii geomante.

7. AEROMANTIAeste o forma de ghicitorie efectuata prin interpretari subiective ale unor manifestari atmosferice: vant,curcubeu,halouri solare sau lunare, forma si deplasarea norilor. Istoria e presarata cu astfel de descifrari de semne ceresti. Se povesteste ca in timpul jefuirii Ierusalimului de catre Antiochos, s-ar fi vazut pe cer un cavaler pe un cal de aur, iar pe vremea lui Titus, tot aici, s-ar fi observat in nori care de lupta si soldati inconjurand orasul. In realitate, asemenea viziuni nu sunt decat produsul halucinatiilor colective,aparute in momente de tensiune psihica.