Dupa cate imi dau seama din cateva cuvinte, eu cred ca numai in locul lui sa nu fii. Nu sunt deacord cu ridicarea tonului, dar uneori este o reactie de autoaparare de fapt. Ce poate sa faca un barbat, sot si tata, cand se vede stramtorat si fara iesire din situatii extrem de delicate? I se pare ca toate sunt impotriva lui, ca i se submineaza personalitatea, ca v-ati aliat impotriva lui... Desi toate astea ar putea fi doar in mintea lui, incercati si voi sa aveti mai multa rabdare si intelegere. Ati incercat sa abordati totul cu umor? Ati incercat sa schimbati oarecum starea tensionata, printr-o glumita care sa va faca pe toti sa radeti? Ai incercat, tu, care crezi ca el are ceva personal cu tine (ma tem ca si fiul meu cel mare mai credea uneori asa ceva, dar intre timp a inteles ca mi-e la fel de drag ca si cel mic, doar ca el e mai mare, mai obraznic, mai tupeist iar eu ma astept de la el la mai multa constiinta de sine!) ai incercat, zic, sa-l prinzi intr-o stare mai putin nervoasa, sa-l rogi sa te ierte daca-l mai necajesti uneori, cand de fapt si el are o mie de necazuri pe cap? Ai incercat sa-i spui cu calm ca in situatia data, cel mai important lucru este sa ramaneti uniti? Daca-l vedeti pornit, de ce mai puneti si voi paie pe foc? Oricum nu ajungeti la nici un rezultat! Cel mult va dezbinati si va ravasiti sufleteste, pentru ca in asemenea momente se spun vorbe grele, care mai tarziu sunt profund regretate. Cu biserica ati incercat s-o rezolvati? Nu cred ca este de neglijat!!!
Pace si buna intelegere, va urez!