[Bucuriepedrum]

"De Mirozina am aflat de la un om mare de pe facebook, Gabi, pe numele lui. M-a rugat să îl ajut cu un share la postarea în care povesteşte despre copiii Mirozinei, poate se vor găsi oameni să o ajute pe ea şi pe familia ei.
Am vrut să facem mai multe, aşa că am vorbit cu femeia cunoscută de Gabi în tren şi am întrebat-o cam care este viaţa ei şi unde duce aceasta.

Mirozina are 2 copii, Adelina, de 5 ani şi 11 luni, şi Mihăiţă, de 2 ani şi 7 luni. Fetiţa a fost victima unui accident în 2013. S-a produs un scurt circuit în casă şi televizorul a explodat. Acidul ieşit din aparat a distrus pielea şi plămânii fetiţei, pe care a salvat-o mama din flăcări. Casa a ars cu totul, iar ei au fost nevoiţi să-şi construiască de la 0 o altă căsuţă. Momentan locuiesc într-o singură cameră, asta e tot ce au putut să ridice până acum. Adelina a fost imediat dusă la spital, iar şansele de supravieţuire au fost de 10%. A reuşit să iasă învingătoare şi de atunci merge periodic la tratamente, având amputate degetele de la mâna stângă. E nevoie de foarte mulţi bani pentru recuperare şi aici, în ţară, aceasta este greoaie.

Mihăiţă, pe de altă parte, s-a născut cu cu o boală de inimă, Tetralogie Fallot cu aplazie de valvă pulmonară. A făcut deja o operaţie şi la anul are încă una programată.

Pe lângă toate acestea, soţul a fost diagnosticat recent cu tumoră la glanda parotidă şi i se efectuează un tratament cu citostatice la spitalul Colentina. Doarme pe şantier, acolo unde mai lucrează din când în când, dar se simte rău şi nu-şi permite să ţină regim. Banii sunt puţini şi nici nu are unde să gătească. Mirozina vine cu trenul din Brăila în fiecare săptămână, însoţită de cei doi copii, să-şi vadă soţul şi să-i ţină puţin de cald. Povestea pare ruptă dintr-un film, dar e un adevăr gol şi rece al unor oameni care luptă în fiecare zi cu boala şi cu neputinţa.

Tot ce pot să vă rog e să donaţi, oricât puteţi, oricât aveţi, pentru Mirozina şi familia ei. Orice ajutor e binevenit. Haideţi să fim oameni şi să ne uităm mai des la durerea celuilalt. Femeia mi-a povestit toate astea cu un calm extraordinar, fără să se plângă măcar o dată. Copiii, veseli, se auzeau prin telefon jucându-se. Eu plângeam la celălalt capăt al firului şi-ncercam să înţeleg de ce e viaţa atât de nedreaptă. N-o să găsesc răspunsul la întrebarea asta niciodată, sunt singură."
RO55RNCB0050117988260001 | Mirozina Grosu (BCR)

Imagine cu cei doi copii: https://www.facebook.com/photo.php?f...type=3&theater