[size=3][color=red]PARINTELE STEFAN NUTESCU DE LA SCHITUL LACU -
AMANAREA CATERISIRII [MITROPOLITULUI NICOLAE AL BANATULUI SI EPISCOPULUI SOFRONIE DE ORADEA] ADANCESTE CRIZA[/color]

-interviu acordat ziarului "ZIUA", inainte de hotararea Sinodului BOR de a-i caterisi pe cei doi APOSTATI-[/size]


- Părinte stareţ, in urmă cu cateva săptămani, monahii romani din Sfantul Munte Athos au trimis către Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane un memoriu in care se atrăgea atenţia asupra consecinţelor extrem de grave pe le are pentru viaţa Bisericii impărtăşirea Mitropolitului Nicolae Corneanu cu greco-catolicii. Zilele acestea, pe adresa Sfantului Sinod au sosit adeziuni pentru acesta in timp ce peste 50 de asociatii ale Laicatului Ortodox Roman, dar si manastiri din Romania au semnat si inaintat catre cancelaria Sfantului Sinod un alt memoriu, prin care cer respectarea sfintelor canoane si caterisirea acestuia. Cum explicati aceasta situatie, de pro si contra?


- Ortodoxia trece prin momente deosebit de grele şi lucrul acesta il intuiesc şi il trăiesc cu “neliniştea cea bună” toţi cei care sunt mădulare vii ale Bisericii. In istorie, ori de cate ori a fost primejduită dreapta credinţă, monahii, preoţii şi mirenii şi-au părăsit cele ale lor pentru a mărturisi cu cuvantul şi cu viaţa pentru Hristos. Apostazia de la credinţa ortodoxă a mitropolitului Nicolae Corneanu şi a episcopului Sofronie primejduieşte astăzi viaţa Bisericii mai mult decat aspra prigoană comunistă, fiindcă acum insăşi invăţătura de credinţă, temeiul mantuirii noastre, este pusă in pericol.

- Da, dar părerile sunt impărţite. Sunt şi persoane care consideră o nedreptate pedepsirea mitropolitului Corneanu.

- Nu ştiu dacă aceste persoane fac parte din Biserică sau, chiar dacă sunt botezaţi ortodox, sunt străini complet de cugetarea Bisericii Ortodoxe. Canoanele Bisericii şi intreaga tradiţie ortodoxă consideră ca foarte mare păcatul impărtăşirii cu ereticii sau cu schismaticii, similar uciderii sau adulterului. După canoanele 45 şi 46 apostolice, pedeapsa pentru cei ce săvarşesc acest păcat este foarte clară: afurisirea, adică scoaterea din comuniunea Bisericii, in cazul mirenilor, şi respectiv caterisirea, adică depunerea din treaptă, in cazul clericilor.

- Nu credeţi că pedeapsa este prea aspră?

- Biserica este foarte chibzuită in tot ceea ce randuieşte. Ea nu pedepseşte ca să se răzbune, după cum fac de obicei oamenii, ci ca să vindece pe cel bolnav sau ca să impiedice imbolnăvirea şi a celorlalte mădulare ale sale. Cand doctorii văd că s-a cangrenat piciorul şi nu mai poate fi vindecat, il amputează pentru a salva viaţa omului. Aceasta este afurisirea. Nu doctorul a cangrenat piciorul, ci doar a constatat cangrena şi l-a tăiat. Tot aşa, nu Biserica ii aruncă de la sine pe cei care apostaziază, impărtăşindu-se cu cei din afara ei. Ea numai constată că aceştia singuri s-au exclus, s-au instrăinat. Mitropolitul Nicolae, cand s-a impărtăşit cu greco-catolicii şi a spus că-l consideră pe papă drept cap al Bisericii, şi-a afirmat alegerea. Avem aceeaşi situaţie tristă şi in privinţa episcopului Oradiei. După cum “calcă”, ei pot deveni - Doamne fereşte! - episcopi greco-catolici, insă aşa nu mai pot rămane arhierei ortodocşi in continuare.

- Şi totuşi astăzi, cand se vorbeşte atata despre deschidere şi toleranţă, nu credeţi că Biserica ar trebui să facă o anumită derogare de la Canoane?

- Vedeţi dumneavoastră, canoanele nu sunt nişte simple convenţii omeneşti. In ele sunt cuprinse legile dumnezeieşti după care se călăuzeşte Biserica. De altfel, nu inţeleg de ce lumea lesne acceptă să respecte convenţii omeneşti, dar intampină o mare greutate cand e vorba să facă ascultare de cele randuite nouă de Insuşi bunul Dumnezeu, prin gura plină de Duh Sfant a Sfinţilor Lui. Noi monahii, dacă ieşim in lume şi circulăm cu maşina, respectăm regulile de circulaţie, pentru că altfel putem accidenta pe cineva. Tot aşa şi cei care intră in Biserică trebuie să respecte semnele de circulaţie ale acesteia pentru a se putea mantui. Acestea sunt Sfintele Canoane, randuite nu prin hotărarea arbitrară a oamenilor, ci prin descoperire dumnezeiască. Insuşi Duhul Sfant ne-a indicat aceste căi pe care putem ajunge la Dumnezeu. In afara lor, primejdia de a ne pierde sufletul este foarte mare şi nu-i este ingăduit nimănui să le incalce. Cu atat mai mult cand este vorba de dogme, unde, după spusa Sfinţilor Părinţi, nu există iconomie, adică pogorămant. Nu incape targuială. Fericitul Iacob Ţalichis, un mare duhovnic al veacului trecut, obişnuia să spună ucenicilor săi: “Pot să-mi taie capul, eu ceea ce am primit de la Părinţi aceea ţin pană in cel mai mic amănunt“.



- De curand, Mihai Frăţilă, auxiliar al Arhiepiscopiei de Alba-Iulia şi Făgăraş, afirma că actul mitropolitului Corneanu nu incalcă canoanele, din moment ce Biserica Catolică nu este nici schismatică şi nici eretică, căci anatemele au fost ridicate, iar tainele au fost recunoscute reciproc.

- Dacă ar fi să ne luăm după ideile acestui catolic, ar insemna că unirea s-a realizat deja şi că insuşi papa a fost recunoscut deja drept cap infailibil al Bisericii Ortodoxe. Ne miră cum astfel de neadevăruri pot să circule nestingherite in presa din Romania, inducand pe credincioşi in eroare. Ar trebui ca teologii să dea răspuns la astfel de afirmaţii greşite. Se ştie, de pildă, că aşa-zisa ridicare a anatemelor de către patriarhul Atenagora nu implică in nici un fel Biserica. A fost doar un act demonstrativ, personal, condamnat de intreaga Biserică Ortodoxă la vremea respectivă. Cum să ridici anatemele dacă nu s-a renunţat la erezie? Mai mult, şi cei ce se unesc cu ereticii intră negreşit sub anatemă. Acestea sunt lucruri foarte grave, foarte serioase. Cat despre recunoaşterea Sfintelor Taine, nici nu poate fi vorba. A spus-o foarte clar şi părintele Stăniloae intr-o lucrare tradusă şi in greceşte, intitulată “Pentru un ecumenism ortodox“. Iar in Dogmatica sa spune atat de frumos şi de clar: “Biserică, in sensul deplin al cuvantului, este numai Biserica Ortodoxă.” Ei, unde s-au mai pomenit Sfinte Taine in afara Bisericii?! Am citit undeva că şi părintele Viorel Ioniţă, reprezentantul BOR in Consiliul Mondial al Bisericilor, a spus că nu sunt valabile tainelor catolicilor. Şi totuşi, Biserica Catolică este numită “Biserică soră“… Biserica este una. Nu mărturisim aşa in simbolul de credinţă? Această denumire de “soră” vrea să arate o apropiere mare, dar in fapt incearcă să ascundă prăpastia care ne desparte. Noi folosim intr-adevăr termenul pentru Bisericile Ortodoxe ale Serbiei, Greciei, Rusiei, dar asta tocmai pentru faptul că sunt “surori intru credinţă”, iar ele impreună, dar şi fiecare in parte formează “Una, Sfantă, Sobornicească şi Apostolească Biserică”. Biserica este Taina lui Dumnezeu. Un stareţ roman cu viaţă sfantă de la Sfantul Munte, Părintele Dionisie de la Colciu, obişnuia să spună: Adevărul este Ortodoxia. Adevărul este Biserica. Biserica este Hristos. O singură cale de mantuire există.

- Cel mai puternic argument in favoarea gestului lui Corneanu al Banatului şi a episcopului Sofronie este - ca să-i citez pe admiratorii săi - “primatul dragostei“. Dragostea pe care trebuie să o avem pentru catolici greco-catolici şi pentru celelalte confesiuni şi religii…

- Se amestecă lucrurile, se confundă planurile: una este dragostea pe care o avem pentru oricare făptură a lui Dumnezeu, mai cu seamă pentru omul făcut după chipul Său, şi altceva este toleranţa inţeleasă ca dragoste cu orice preţ faţă de credinţele străine Ortodoxiei. Pentru credinţă se cuvine să-mi jertfesc şi viaţa, dar şi pentru aproapele, adică pentru orice om pe care-l intalnesc. Vedeţi randuiala lui Dumnezeu? Cine iubeşte cu adevărat doreşte să impărtăşească adevărul şi celuilalt şi moare pentru a nu intina Adevărul. Dragostea inţeleasă in sensul ecumenismului sincretist este cu totul altceva. Noi trebuie să-i iubim pe toţi oamenii, dar nu şi credinţele lor rătăcite, eretice, căci asta ar insemna să dorim unirea in minciună cu eterodocşii. Poate că asta se şi aşteaptă de la noi, ortodocşii?! Impărtăşirea, deci comuniunea cu cei de altă credinţă, este socotită de Tradiţia Bisericii desfranare duhovnicească şi e pedepsită mult mai aspru decat cea trupească. Adulterul inseamnă moarte, iar despărţirea o putem asemăna cu eliberarea actului de deces. El doar confirmă o stare de fapt. Oare dacă unul dintre aceşti critici ai ortodocşilor, care reclamă dragoste in receptarea gestului mitropolitului Corneanu, ar afla că soţia sa desfranează cu alţi bărbaţi, ar mai primi să rămană impreună cu ea? Cred că nu. Atunci de ce să i se pretindă Bisericii Ortodoxe să-i mai primească in comuniunea ei pe cei care au desfranat, unindu-se cu o altă biserică?



- Ce credeţi că se va intampla dacă Sinodul BOR nu-i va caterisi pe cei doi arhierei?

- Aşteptăm acum cu toţii hotărarile Sinodului. Nici nu ştiu dacă ne putem gandi la aşa ceva. Cel mai important lucru este ca lucrurile să se petreacă bisericeşte, adică sincer şi corect, urmărindu-se respectarea randuielilor Ortodoxiei. Trebuie judecat cum este mai bine pentru Biserică. Cum e mai bine pentru cler şi popor? Condamnarea celor doi ierarhi ar putea fi văzută ca o soluţie sigură pentru rezolvarea problemei. Se linişteşte poporul, iar ei sunt ajutaţi să-şi conştientizeze greşeala pe care nici măcar nu vor să o recunoască, semn clar al pierzării. Prin urmare, se urmăreşte evitarea tulburărilor in viaţa Bisericii, pentru a nu se primejdui insăşi mantuirea poporului dreptcredincios al mitropoliei Banatului şi al episcopiei Oradiei. Dragostea adevărată se arată in Biserică prin grija pentru mantuirea poporului dreptcredincios. Deci, dacă prin scoaterea celor doi episcopi din scaunele lor se face cu dragoste, aceştia vor fi primii caştigaţi, căci in acest fel mai au o şansă, smerindu-se şi făcand pocăinţă spre mantuire.

- Şi totuşi, nu ar putea fi iertaţi de Sfantul Sinod, dacă şi-ar mărturisi greşeala, manifestand regretul?

- Dacă se pocăiesc cu sinceritate, atunci pot fi reprimiţi in comuniunea Bisericii, dar episcopi nu vor mai putea fi. Canoanele sunt suficient de clare cand afirmă: “Să se caterisească“. Nu spun, de pildă: dacă se vor pocăi, atunci să fie puşi inapoi in treapta de episcop, cum se intamplă in cazul altor păcate mai uşoare. In istoria Bisericii nu puţine sunt cazurile de caterisire a unor clerici şi chiar a unor ierarhi. De multe ori, au fost depuşi pentru greşeli cu mult mai uşoare, pentru că au făcut sminteală celor mai mici. Măsura s-a luat totdeauna din dragoste faţă de Hristos şi de Biserică, pentru a păstra neprihănită credinţa spre mantuirea poporului. Vedeţi? Infricoşător este şi păcatul smintelii. Eu nu am căderea să dau un verdict. Există Sfant Sinod care are la dispoziţie Sfintele Canoane, dreptarul Bisericii lui Hristos. Totuşi vă mărturisesc că m-a cutremurat lipsa oricărei urme de pocăinţă a mitropolitului pentru gestul apostat făcut. Cu frică de Dumnezeu mă intreb unde ar putea să ajungă dacă nu este oprit la timp.

- Şi dacă cei doi episcopi care trebuie judecaţi vor lipsi pe motiv de boală de la Sinodul convocat in perioada de 8, 9 iulie, după cum se vorbeşte de pe acum?

- Biserica, in general, nu a amanat afurisirea sau caterisirea cand a existat dovada clară a apostaziei. Orice amanare insemnă o adancire a crizei, o punere in pericol a mantuirii celor pe care episcopul apostat ar trebui să-i păstorească. Cine-şi mai poate lăsa turma să fie păstorită de un cioban căruia i-a slăbit vederea pană la orbire? Mai mult, canonul 15 al sinodului I-II ingăduie ca să nu mai fie pomenit la slujbe episcopul care mărturiseşte invăţătura eretică in Biserică. A te impărtăşi cu cei din afara Bisericii, a considera că şi ei sunt Biserică, pe cand Biserica este numai una, a afirma că papa trebuie recunoscut drept conducătorul Bisericii nu sunt erezii? Să priveşti pe catolici ca pe adevărata Biserică inseamnă să accepţi ca adevărată intreaga lor invăţătură de credinţă. Automat, accepţi erezia lui Filioque, accepţi primatul şi infailibilitatea papale, şi aşa mai departe.

- In general, canoanele prevăd prezenţa episcopului pentru a i se pune intrebări şi pentru a se convinge membrii sinodului că, intr-adevăr, vina care i s-a atribuit este reală. In cazul nostru, se poate trece peste prezenţa inculpaţilor şi a martorilor?

- Inregistrările video şi declaraţiile publice făcute de cei doi arhierei sunt suficient de lămuritoare. Nestorie, Dioscor şi alţi mari eretici au fost judecaţi şi condamnaţi in lipsă, după ce au evitat să se prezinte la Sinod. Avem canonul 77 al sinodului de la Cartagina care prevede judecata in lipsă. Papa Vegiliu, de pildă, a fost “in chip neintarziat” judecat in lipsă şi condamnat ca eretic de Sinodul al V-lea Ecumenic pentru a nu se intinde sminteala in popor. Aş mai adăuga ceva. Pentru că se judecă un caz atat de grav, in condiţiile de faţă, s-ar putea deplasa caţiva sinodali la Timişoara pentru a culege toate datele necesare, dacă mai e nevoie de aşa ceva. Trăim intr-o vreme cand nu mai călătorim cu măgăruşul. Aşadar, nu ştim cu ce scop s-ar amana judecarea. Se va schimba oare cu ceva situaţia peste două trei luni? Nu există oare riscul să se extindă şi să se intensifice sminteala şi tulburarea in Biserică? Cui vor folosi toate acestea?



- Dar dacă totuşi ei nu vor fi caterisiţi, şi nici măcar opriţi de la slujire pană la viitoarea intrunire a Sinodului BOR?

- Consecinţele ar fi din cele mai grave. In primul rand, după cum v-am spus, canoanele dau dreptul preoţilor să nu-şi mai pomenească episcopul căzut in erezie. In acest fel, preoţii cu o conştiinţă ortodoxă trează din eparhia respectivă vor fi obligaţi să pomenească alţi episcopi sau să inceteze de a mai sluji. Iar alţii se vor sili să-şi calce pe conştiinţă şi peste canoane pentru a-şi păstra parohia. Credincioşii n-or să ştie unde să se ducă, unde să-şi mai găsească mantuirea. Spre exemplu, am aflat că există preoţi de mir şi ieromonahi care au incetat să-l pomenească pe mitropolitul Nicolae. Nu este aceasta o stare de dezbinare a Bisericii? Ce se va intampla insă cand preoţii vor constata că s-a amanat din nou caterisirea episcopilor? Nu va slăbi aceasta increderea in Sinodul BOR?

- Ştiaţi că de curand mai mulţi preoţi din mitropolia Banatului şi-au exprimat adeziunea faţă de gestul mitropolitului lor? Ei au scris laudativ către Patriarhie că “gestul mitropolitului Nicolae a produs admiraţie şi apreciere, fiind un pas in previziunea viitorului de unitate creştină“.

- Mi-aţi dat o veste foarte tristă. Poate că totuşi acei preoţi au fost pur şi simplu forţaţi prin intimidare să semneze adeziunea. Dacă insă au făcut-o din proprie iniţiativă şi din convingere, atunci aici se vădeşte cel mai bine pericolul pe care-l reprezintă rămanerea unui episcop eretic la carma Bisericii: ii va atrage şi pe alţii la cugetarea sa bolnavă, la ereziile pe care le impărtăşeşte. E dureros: merg şi ei in erezie cu păstorul dovedit a nu fi păstor. Acum puteţi inţelege severitatea canoanelor? Biserica nu-şi permite să se joace cu sufletele oamenilor doar pentru a face pe plac lumii. In mod firesc, toţi cei care au semnat scrisoarea asta de adeziune ar trebui să fie chemaţi in Sinod şi judecaţi pentru mărturisirea credinţei eretice, iar dacă ar persevera in reaua credinţă, trebuie inăsprită măsura. Vedeţi? Erezia este ca molima, se răspandeşte fără a prinde de veste. Pentru o astfel de lepădare a dreptei credinţe, pentru nepăsare faţă de adevăr, vine neintarziat părăsirea harului. In Sfantul Munte, in trecut, pentru că monahii dintr-o mănăstire au făcut un compromis de credinţă cu turcii, au pierdut Harul, lucru care s-a arătat unui bătran imbunătăţit. Numai după multă rugăciune şi post s-a milostivit Dumnezeu să trimită din nou darul Duhului Sfant peste acea mănăstire. Vedeţi, sunt taine mari, iar noi ne uităm la ce zice lumea…

- Martin Ross, episcopul romano-catolic de Timişoara, a trimis o scrisoare tuturor episcopilor şi mitropoliţilor ortodocşi in care le cere să nu-l caterisească pe mitropolitul Nicolae. Credeţi că membrii Sfantului Sinod vor da curs acestei cereri?

- Mai multe canoane ale Bisericii interzic a se primi mărturia ereticilor şi a schismaticilor. Atata timp cat ei nu fac parte din Biserică, nu se pot pronunţa asupra problemelor interne ale acesteia. Este şi o chestiune de bun simţ. Mai cu seamă in ceea ce priveşte credinţa, este absurd să te aştepţi ca părerile celor din afara Bisericii să fie luate la socoteală. Şi apoi, este greu de crezut că cei străini de credinţa Bisericii o pot sfătui spre binele ei. De aceea canoanele şi interzic cu desăvarşire acest lucru. Am auzit că s-a recurs şi la ameninţări, că s-au făcut petiţii la Parlamentul European… Ne intrebăm: in ce măsură greco-catolicii şi catolicii sunt sinceri in dialogul pe care-l intreţin cu Bisericile Ortodoxe, dacă apelează la astfel de mijloace pentru a-şi atinge scopurile? Vor oare să ne răpească credincioşii sau să ne bage cu forţa sub stăpanirea papei? Ni se pare că această vehementă susţinere a mitropolitului Corneanu este un amestec nepermis in viaţa Bisericii Ortodoxe, ceea ce pune un mare semn de intrebare asupra viitorului dialogului dintre ortodocşi şi catolici.

- In incheiere, sunteţi optimist sau pesimist privind viitorul Bisericii Ortodoxe Romane?

- Trebuie multă rugăciune: preoţii, noi călugării, dar şi credincioşii cred că ar trebui să postească şi să se roage cu umilinţă in zilele Sinodului din 8-9 iulie, pentru ca Domnul să ne miluiască, să lumineze minţile ierarhilor noştri pentru a găsi acea cale ortodoxă de a indepărta tulburarea şi confuzia din viaţa Bisericii noastre. Trecem prin momente foarte grele. Numai Dumnezeu mai poate să ajute!

- Nu credeţi că ar trebui intreprins ceva concret?

- Rugăciunea este foarte importantă, cu nădejdea la Dumnezeu că nu lasă Biserica Sa. Să ne rugăm mai mult pentru păstorii noştri. Asta nu exclude mărturisirea şi apărarea Adevărului. Dimpotrivă. Noi facem ceea ce este omeneşte posibil, pentru a nu avea apoi toată viaţa mustrări de conştiinţă. Dacă noi vom tăcea, vor prinde grai pietrele smerite ale treptelor din faţa Catedralei timişorene stropite cu sange de martir”.

Iertare!

Razvan
Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul!