Cu riscul de a părea țicnită sau mai rău (că spun nonsensuri), am ajuns la performanța de a gândi două lucruri simultan, rugăciunea și aiurelile mele obișnuite. Adică e evident că nu sunt atentă la rugăciune, chiar dacă în subsidiar există intenția.
Eu nu înot cu capul sub apă. Și nici rugăciunea inimii nu o practic cu respirație, mi se pare o înșelare. Atunci inima se liniștește datorită respirației, nu rugăciunii, eu de unde să știu dacă ce spun are efect?
__________________
"Mergeți și propovăduiți Evanghelia. Dacă va fi nevoie, folosiți și cuvintele."
|