Citat:
În prealabil postat de dumitru18
Scopul intruparii Fiului lui Dumnezeu a fost mantuirea noastra .
|
Acesta e lucrul pe care nu l-am priceput niciodata. Ce pricep insa e ca "a te mantui" inseamna a te salva sau a te elibera de ceva probabil rau sau periculos precum moartea sau pacatul. Dar cum vad ca toata lumea moare la un moment dat, aceasta eliberare nu cred ca e de moarte, sau cel putin nu de ceea ce intelegem de obicei prin moarte. Mantuire inseamna, presupun, eliberare de pacat. Iar incepand de aici nu mai pricep nimic.
De ce nu pricep? Simplu! A te mantui presupune sa ai pacate, adica sa fi facut rau. Dar daca nu ai pacate pentru ca n-ai facut nimic rau, ce se intampla? De ce anume sa te mantuiesti, daca nu ai nimic ce sa necesite mantuire? Raspunsul pe care il dau indeobste teologii e acela ca nimeni in lumea aceasta nu e lipsit de pacat. Iar aici intru in bezna totala. Pai daca n-ai facut nimic rau, te-ai nascut, de exemplu de doua minute, cum poti fi numit pacatos? Formula magica a teologiei e "pacatul originar". Insa acest pacat originar are implicatii morale foarte serioase. Aceasta inseamna ca un nou-nascut este vinovat pentru ceea ce au facut niste oameni pe care nu i-a cunoscut si cu care n-a avut nimic de impartit si care au trait cu cateva mii de ani inainte ca el sa se nasca. Spuneti-mi mie, ce fel de judecator e acela care condamna pe un om pentru raul pe care l-a facut un alt om? E un judecator drept? De aceea spuneam ca "pacatul originar" are implicatii morale foarte serioase.
Problema mai poate fi spalata putin daca spunem ca urmele pacatului lui Adam le purtam cu totii, adica suntem muritori, slabi, prosti (desi ultimul lucru nu il prea cred deoarece Biblia spune ca am mancat din pomul cunostintei binelui si raului, deci ar trebui sa fim mai intelepti decat Adam). Bine, insa totusi o asemenea rezolvare nu elimina chestiunea vinovatiei. Un om la nastere e vinovat sau nu de ceea ce a facut Adam? Pentru ca daca nu e vinovat cu nimic, nu e absolut deloc dator in aceasta privinta nimanui, nici macar lui Dumnezeu si desigur a fi pedepsit cu iadul pentru ca i se pare dubioasa povestea cu mantuirea, reprezinta in orice caz o judecata nedreapta. Nu zic, pot sa fiu directionat spre iad daca fac tampenii in aceasta viata, dar in niciun caz daca consider ca nu e necesar sa-mi rezolv pacatul originar pe care nu eu l-am facut. Ar insemna sa fiu condamnat pentru un lucru de care nu sunt absolut deloc vinovat.
Desigur, nu e absolut nicio problema daca altcineva spala raul facut de un om. Au fost atatea cazuri in care cineva a preferat sa fie condamnat in locul altcuiva. Au existat atatea cazuri in care un om a fost iertat de cel caruia i-a facut rau. Insa nici cel ce prefera sa fie condamnat in locul altuia si nici cel care iarta nu sunt vinovati pentru acel rau. Vinovat e doar faptuitorul. Daca e bine sau nu sa rezolvam noi problemele generate de relele facute de altii, in loc sa-i lasam pe acestia sa le rezolve, sau daca e bine sa iertam orice si de fiecare data, asta e o problema care se poate discuta. Presupun ca daca exageram intr-o directie sau alta, nu va fi bine deloc. Daca, de exemplu, suntem prea severi cu cei ce calca pe alaturi, riscam sa devenim inumani. Daca iertam de fiecare data, s-ar putea ca indivizii certati cu morala si cu bunul simt sa si-o ia in cap. De asemenea daca ne sacrificam pentru ei in orice situatie. Dar aici problema nu era nici cea a sacrificiului si nici a iertarii, ci a vinovatiei. Prin urmare, poate fi cineva vinovat pentru ceea ce a facut alticineva? Nu. Ideea de pacat originar presupune un transfer al vinovatiei de la cineva la altcineva. Iata de ce nu am reusit niciodata sa inteleg sensul si valoarea morala a pacatului originar.
Care e concluzia la care am ajuns? Pacatul originar pare sa fie consecinta unei gandiri specifice antichitatii care isi gaseste expresia in Vechiul dar si Noul Testament si conform careia vina e transmisibila. Iata un exemplu:
"Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu zelos, care pedepsesc pe copii pentru vina părinților ce Mă urăsc pe Mine, până la al treilea și al patrulea neam" (Ieșirea 20:5)
Sau un alt exemplu in care Samuel ii porunceste lui Saul sa produca un mic genocid:
"Așa zice Domnul Savaot: Adusu-Mi-am aminte de cele ce a făcut Amalec lui Israel, cum i s-a împotrivit în cale, când venea din Egipt.
Mergi acum și bate pe Amalec și pe Ierim și nimicește toate ale lui. Să nu iei pentru tine nimic de la ei, ci nimicește și dă blestemului toate câte are. Să nu-i cruți, ci să dai morții de la bărbat până la femeie, de la tânăr până la pruncul de sân, de la bou până la oaie, de la cămilă până la asin". (Regi I 15:2-3)
De parca amaratii de amaleciti erau vinovati pentru politica dusa de mai-marii lor... Dar aceasta e regula: daca unul e vinovat, sa moara tot neamul lui!
N-am inteles niciodata ideea de pacat originar. Pentru ca daca as intelege-o m-as ingrozi.