[Parascheva16]

Erezie – cuvîntul grecesc αίρεση – înseamnă o în genere o oarecare învăţătură diferită. Astfel, la timpul apariţiei sale, învăţătura creştinească uneori era numită erezie (Fapte 28,22). Cu timpul însă, denumirea de „erezie” a început să desemneze o învăţătură mincinoasă anume despre creştinism, acea care se separa şi se deosebea de învăţătura Bisericii celei Una, Sfîntă, Sobornicească şi Apostolească.

Creştinismul este învăţătura Dumnezeiască, Revelaţia lui Dumnezeu. Fiind o cunoaştere dăruită omului de către Dumnezeu, aceasta trebuie primită şi păzită cu ccea mai mare cinste şi cucernicie, corespunzătoare acestei mari sfinţenii. Ea poate fi primită şi păzită cu credinţă smerită în faptul că este pe deplin superioară raţiunii umane. Ea reprezintă acea carte tainică, duhovnicească (Apoc. 22,18-19), cartea cunoaşterii Dumnezeieşti, scrisă şi dată nouă de Dumnezeu, la care nu se poate adăuga nimic şi din care nu poate fi exclus nimic. Aceasta lămureşte de ce erezia este un păcat atît de mare. Aceasta este nemulţumirea şi răzvrătirea creaţiei împotriva creatorului, nemulţumirea şi răzvrătirea celei mai nemernice şi neputincioase fiinţe – a omului, împotriva atotdesăvîrşitului Dumnezeu. Înfricoşător – ea este judecata omului asupra lui Dumnezeu şi osîndirea lui Dumnezeu de către om. Ea este păcatului minţii, păcatului sufletului. Ea este hulă asupra lui Dumnezeu, duşmănie împotriva lui Dumnezeu. Ea este rodul trufiei, pricina căderii îngerilor căzuţi. Urmările căderii în erezie sînt foarte asemănătoare cu căderea duhurilor proscrise; ea întunecă mintea, împietreşte inima, revarsă veninul său peste trup, aduce în suflet moartea cea veşnică. Ea e incompatibilă cu smerenia. [1] Ea pe deplin îl înstrăinează pe om de Dumnezeu. Ea este un păcat de moarte. Ca rod al trufiei, erezia îşi ţine prizonierul în lanţuri de fier, arareori cineva reuşind să scape din lanţurile ei. Stăruirea în erezie este o însuşire a ereticului. Primii eretici au fost creştinii convertiţi din iudaism, care, formal primind credinţa în Hristos, vroiau să respecte adlitteram legea ritualică şi civilă a lui Moise. Legea veche a fost plinită cu răscumpărarea omenirii şi stabilirea aşezămîntului legii libertăţii duhovniceşti, a cărei închipuire era. Această plinire a însemnat desfiinţarea ei. La ce foloseşte închipuirea cînd ni s-a dat chipul? La ce foloseşte făgăduinţa, cînd ni s-a dăruit ce-a fost făgăduit?

Cel care vrea să rămînă cu închipuirea, leapădă chipul. Sfîntul Apostol Pavel le spunea creştinilor care vroiau să îmbine creştinismul şi iudaismul: „Dacă dreptatea vine prin Lege, atunci Hristos a murit în zadar. De vă veţi tăia împrejur, Hristos nu vă va folosi la nimic. Cei ce voiţi să vă îndreptaţi prin Lege v-aţi îndepărtat de Hristos, aţi căzut din har” (Gal.2,21;5,2,4). Iudeilor care au îmbrăţişat creştinismul şi apoi s-au convertit la iudaism, Apostolul le-a rostit următoarele cuvinte cumplite: „Căci este cu neputinţă pentru cei ce s-au luminat odată şi au gustat darul cel ceresc şi părtaşi s-au făcut Duhului Sfânt, Şi au gustat cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor, Cu neputinţă este pentru ei, dacă au căzut, să se înnoiască iarăşi spre pocăinţă, fiindcă ei răstignesc loruşi, a doua oară, pe Fiul lui Dumnezeu şi-L fac de batjocură. Ţarina, când absoarbe ploaia ce se coboară adeseori asupra ei şi rodeşte iarba folositoare celor pentru care a fost muncită, primeşte binecuvântarea de la Dumnezeu; Dar dacă aduce spini şi ciulini, se face netrebnică şi blestemul îi stă aproape iar la urmă focul o aşteaptă.” (Evr.6,4-8). Istoria Bisericii mărturiseşte dreptatea acestor cuvinte: omenirea se pervertea în erezie cu popoare întregi, iar convertirea de la erezie la Ortodoxie o vedem doar în cîteva exemple personale, şi acestea fiind rare, foarte rare. Cumplit venin este erezia! Îngrozitor venin este Erezia!

complet aici: http://paterika.wordpress.com/2010/1...-crestinism-i/