Cu perdelele lăsate sed la masa mea de brad si meditez la ce e viața. Si mă întreb chiar asta e totul?; te naști si începi să înveți, să mergi la școală, la liceu si sa termini o facultate ca sa ajungi sa lucrezi pentru o multinaționala unde totul devine mecanic si monoton. Bine monotonia este integrată în viața, însuși gândurile sunt monotone însă transformarea* conștiinței de la adolescent la om matur si bătrân este mecanică si apatic hormonal. Dar ce se află de fapt în spatele acestei "realizări" a vieții care ne face să ne aliniem în rândul societății sau cum spun cei de la "satele" conștiinței rândul lumii. Pantecele sau burta pe înțelesul "pagânilor" este motorul ce ne face să ne îngrijim nu doar de ziua de mâine ci si de toată viața noastră. Colaborat cu ego-ul ne face să devenim fiare care judecă meschin nivelul de trai si viața inlaturand din cale pe cei care nu sunt la fel de dotați învățați si ambițioși ca noi. Astfel se crează ierarhia, Ingineri, Doctori, Judecatori -Procurori-Avocați, Patroni, Președinte etc. Si vine intrebarea: ce i folosește omului să câștige lumea ego-ului său dacă se pierde pe sine în fața Domnului? Pentru că Domnul urăște mândria pantecelui vostru care găsește scuzele de rigoare aferente lumii prin a o face mai bună deși dacă mâine nu ați mai avea ce bagă la "ghiozdan" v ați baga nu stiu ce in binefacerile lumii. De aceea singurul lucru care contează este loialitatea. Domnul a testat pe cei ai lui născuți din spirit ca sa vadă cât îi sunt de loiali. Lucrul pe care îngerii din vechime l au picat ca test si Domnul a vrut să fie si sigur ca merită să trăiască alături de El în împărătia Lui care va veni pe acest pământ. Deci loialitatea este ultima frontieră pentru că iubind poti foarte usor sa urăști dar poți să fii loial orice s ar întâmpla.