[Catisma]

Vă multumesc tuturor pentru postările recente. Chilla - îti multumesc mult si îti primesc cu toată inima mesajul si sfatul date din suflet. Second_choice, analiza ta mi se pare extrem de fină si pertinentă într-o măsură foarte mare si sunt de acord cu tine: undeva, trebuie să schimb ceva.

Atâta doar... nu-mi e teamă. Toată ideea s-ar rezuma la: „înteleg, dar vreau să scap”. Însă săptămâna trecută a fost tare proastă si am simtit nevoia să „strig după ajutor”. Ce poti să faci, la capătul a două luni... Cu tot necazul, însă, sunt perfect constientă că exact la deznădejde nu trebuie să ajung si ăsta e un lucru care nu m-a părăsit nici un moment; a fost greu uneori, în ultima vreme, dar nu se pune problema...

La fel si CosboCan, un alt comentariu profund; îti multumesc mult. Si eu simt că Dumnezeu vrea să schimb ceva. Spui că fără aceste neplăceri, viata mea ar fi continuat „normal”, cu toate ale ei - as adăuga eu, inclusiv cu păcate!

Mamei evit să-i mai spun necazurile mele, pentru că stiu că stă noaptea si citeste. Dar după săptămâna asta dificilă, tot am ajuns să vorbim... Neputând lăsa casa singură, nu cred că putem merge undeva împreună pentru mai mult timp, din păcate, însă tot ce pot să fac este să o implic si pe ea în rugăciune (nu noaptea; sper să fac cumva, să nu mai stea). Anul trecut s-a spovedit pentru prima oară, iar de anul ăsta, odată cu necazurile mele (în forma lor mai nouă), a început, practic, să citească rugăciuni seara - un lucru pe care nu-l făcea până acum. Ne-o fi trăgând Dumnezeu spre El si asa... (Mama tine parastasele/pomenile din familie foarte temeinic, însă în aspectele mai „ritualice” nu s-a implicat niciodată până acum).

Repet, am permisiunea duhovnicului să întreb si să cer si sfatul altor părinti... Nu numai că mă tin de cartea Părintelui Argatu, însă am vorbit si cu fiul părintelui. Dânsul mi-a mai dat câteva sfaturi utile - apropo de post, de pildă (citit Acatistul Sf. Ciprian si Iustina doar în zilele de post, sau mersul la Maslu la fel, pe nemâncate) - si a comentat că aceste necazuri au venit în timp si vor trebui să plece tot în timp; nu mă pot astepta la o rezolvare imediată. Cuvinte simple, care pentru oameni ca mine au toate, greutate. Am înteles si le-am retinut...

Nu mai e nevoie să spun că nu am fost scutită de ispite, de când au început lucrurile astea. Vreau să spun, de-a lungul tuturor anilor de când au început episoadele astea... Că doar viata merge înainte, si în războiul ei nevăzut, si în cel văzut... Nu stiu dacă am făcut eu corelatia corectă între modul meu de viată si ele (în afară de un nivel global, care, e adevărat, a îndepărtat multe rele evidente, dar probabil nu le-a smuls din rădăcină sau a lăsat altele, mai „mici”, care continuă, iată, să conteze, si încă mult - să-si scoată capul la suprafată exact când mă astept mai putin, conform unui „calendar” care ne scapă nouă).

Asadar, Second_choice si CosboCan, ati sesizat corect... Aseară, stând de vorbă cu mama, a reiesit un aspect la care nu mă gândisem - un păcat recent (pe care l-am spovedit) ale cărui implicatii nu le sesizasem. Unii ar spune că nu e un păcat mare, însă sunt constientă că am păcătuit.

Asa gândind, uitându-mă retrospectiv, mi-am dat seama că nimic din ce am făcut nu a rămas „netaxat”, si încă cu asupră de măsură, de fiecare dată.

Asa că pot să spun că am ajuns la concluzia că aceste chinuiri ale mele, mai rare sau mai dese, mai grozave sau mai enervante, asa cum au fost ele, de toate culorile, sunt si un soi de barometru pentru mine. Pentru că, bag sama, am necazuri de fiecare dată când mă „abat”. Vă multumesc încă o dată, second_choice si CosboCan, pentru că prin ce mi-ati spus mi-ati confirmat niste gânduri care, iată, mi-au venit si mie, recent, iar dacă nu-mi veneau, mi-ati fi pus în lumină niste lucruri la care nu mă gândisem.

Evident, toti păcătuim, dar nu ne bântuie pe toti nu stiu cine, noaptea. La mine, asa cum „declar” din titlu, cred că sunt vrăji. (Nici acum n-am ajuns la episodul respectiv; dar nici nu stiu dacă mai contează foarte mult povestea aceea). Iar aceste vrăji, la ora respectivă, pe mine m-au găsit total descoperită, în sensul că nu fusesem în viata mea la biserică si nu aveam nici cea mai mică tangentă cu ea*.

Doamne-ajută si vă multumesc încă o dată, tuturor... Numai bine.

_______________________________________________
*În afară de rolul de simplu spectator, ca al atâtor copilasi crescuti în Epoca de Aur, al unor „datini” ale mamelor/bunicilor, în anumite momente ale anului (parastase, pomeni etc).