Citat:
În prealabil postat de Corinusha
Danette, vorbesc din perspectiva mea acum, iar asta nu inseamna ca am dreptate:
urmatoarele (rugaciunea; pocainta; cantarea bisericeasca; participarea la slujbe; sfanta spovedanie; sfanta impartasanie) eu personal nu levad ca fapte bune neaparat. Le vad ca niste fapte care mi se par firesti la un crestin practicant. Nu vad de ce e o fapta buna cantarea bisericeasca, cand prin asta, e fapt nu iti faci decat cel mult tie un bine, pe cand cei din jurul tau au nevoie de fapte adevarate, cum ar fi ajutorul, suportul moral, o vorba buna, o fapta concreta. Parerea mea e ca cele scrise in paranteza sunt ca o completare pentru propria mantuire, nu si pentru intrajutorarea aproapelui.
Nu mi-o luati in nume de rau, e pur si simplu o parere. La fel cum cred ca, atunci cand vorbim de fapte bune, ar trebui sa ne concentram pe intr-ajutorarea aproapelui in primul rand.
Da, si rugaciunea, participarea la slujbe, impartasania etc. sunt fapte bune, dar care nu au legatura deloc cu ajutorul spre aproapele nostru. Eu cand ma gandesc la o fapta buna, ma gandesc in primul rand ce pot face pentru cineva astfel incat sa il ajut, sa-i dau o farama de speranta...
|
Corinusha, daca un om nu poate face nimic ca fapta buna a celor trupesti, le poate face pe cele sufletesti. Dumnezeu stie starea in care se afla. De exemplu un puscarias care se indreapta si care nu mai poate darui nimanui nimic material, neavand nici pentru el decat ce i se ofera ca hrana sau imbracaminte acesta poate face o multime de fapte bune sufletesti, a mangaia, a intelege, a iubi, a se ruga pentru oameni, a sfatui, etc. Noi judecam prin prisma noastra, avem , deci putem, insa cand nu ai si tu insuti de zbati? atunci poti face faptele cele sufletesti.