Când văd astfel de obiceiuri, cum sunt atingerea de veșmintele preoților sau pășirea cu sfintele daruri peste credincioși, îmi amintesc de obiceiul mulțimilor care își așterneau hainele ca să treacă Mântuitorul peste ele, sau care se vindecau atingându-se de veșmintele Sale sau ale apostolilor, ba chiar și numai de umbra lor. Nu mi se pare diferită nici atingerea de sfintele moaște.

Când gesturile astea sunt făcute cu credință sau doar cu speranță nu cred că trebuie să le privim ca fiind greșite. Doar știm că Dumnezeu sfințește și materia, iar harul Său se dă și în aceste moduri. Cred că e vorba de o bogăție a formelor de manifestare ale harului.

Problema este, cred, atunci când omul face aceste gesturi în încercarea de a dobândi ajutor dumnezeiesc din afară, fără participarea lui, fără rugăciune sau post, fără să participe cu toată ființa, adică inclusiv cu sufletul și cu mintea.