Primele mele intalniri cu Mos Craciun s-au lasat cu plansete si cu refuzul meu de a mai accepta cadouri de la omul care mi se parea infricosator. Dupa ce am trecut de acea varsta critica (aveam doi si, respectiv, trei ani), am inceput sa gust venirile Mosului si sa il astept cu nerabdare.
Vreau sa va povestesc, pentru ca mi-am amintit brusc zilele trecute, un Craciun care, pentru mine si cred ca pentru multi dintre voi, a fost neobisnuit. E vorba de Craciunul din '89, atunci cand abia intrasem in clasa I si cand, evident, credeam inca in existenta Mosului.
Pe atunci era inca obiceiul ca Mosul sa vina cu bradul de Craciun gata impodobit si cu cadourile pe care le lasa sub brad. In tot Bucurestiul se trageau inca focuri razlete si imi amintesc ca nu aveam voie sa aprindem lumina. Vecina care statea cu un etaj mai jos si-a aprins o tigara pe intuneric si a fost "avertizata" cu un glont infipt in tocaria geamului. Era un haos general, in care eu nu pricepeam bine ce se intampla si cei mari erau total buimaciti de ce se intampla in tara pentru a-mi explica mai multe.
"Mosu' o sa vina la tine, da' a pierdut pe drum bradul tau. S-a speriat de gloante si l-a pierdut…", a incercat sa imi explice bunica faptul ca nimeni nu putuse sa mearga sa cumpere brad.
Nu se poate descrie dezamagirea mea. Pentru mine, sa ma trezesc si sa gasesc bradul impodobit, cu toate luminitele aprinse si cu o gramada de cadouri sub el este - si acum, multi ani mai tarziu - cel mai placut moment al sarbatorilor. Nu puteam concepe cum o sa stie Mosul sa-mi aduca cadourile si unde o sa le poata lasa daca nu aduce si bradul cu el.
Pe langa toata agitatia din
casa si televizorul care mergea non-stop si care mi se parea cel mai plicticos lucru posibil, inimioara mea era apasata de ideea ca nu o sa am brad si de nesfarsite scenarii complicate pe care mi le imaginam si in care Mosul nu mai stia unde sa vina (toate erau legate de lipsa bradului) sau gresea complet cadourile, sau nu mai venea…de rusine ca pierduse bradul meu.
In seara de 24 decembrie, am mers impreuna cu alti copilasi din bloc sa ne colindam vecinii si familiile (totul pe un fundal destul de sumbru, in care parintii si familiile noastre faceau in fiecare noapte de garda, cu schimbul, la usa blocului). Dar noi nu simteam nimic din framantarile lor, totul era neobisnuit, nou, iar noi eram bucurosi ca se intampla ceva, orice…
Aproape ca nu mai asteptam venirea Mosului si nu ma mai gandeam deloc la cadourile pe care trebuia sa le primesc. Si ce surpriza frumoasa am avut! Mosul facuse el ce facuse, cred ca ma vazuse trista si ingrijorata pentru bradul pierdut, asa ca mersese in piata (inca se mai tragea si oamenii erau speriati) si imi gasise un brad mare si frumos, un adevarat noroc... dar Mosul are mereu noroc, pentru ca e om bun!
Nu imi amintesc cadourile primite, dar sentimentul acela de miraculos din acea dimineata nu l-am pierdut nici astazi. Craciun Fericit!
(Georgiana Papari)