View Single Post
  #4885  
Vechi 18.04.2019, 20:24:24
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

În prima parte a săptămânii Sfintelor Pătimiri vor începe pregătirile pentru prepararea și sfințirea Sfântului și Marelui Mir în Biserica Ortodoxă Română.
Sfințirea este o ceremonie specifică Bisericilor Autocefale. Sfântul și Marele Mir este pregătit și sfințit în momentul în care cantitatea de mir existentă se apropie de epuizare, în funcție de cerințele lucrării pastorale și misionare a Bisericii.
Când va avea loc sfințirea Marelui Mir?
După prepararea Sfântului și Marelui Mir, pe parcursul primelor zile din Săptămâna Sfintelor Pătimiri, sfințirea va avea loc în Joia Mare, la Catedrala Patriarhală.
Ceremonialul se va desfășura în cadrul Sfintei Liturghii a Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia.
Cine va oficia sfințirea?
Slujba Sfintei Liturghii și sfințirea Marelui Mir vor fi oficiate de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu ierarhii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Când este utlizat Sfântul și Marele Mir?
Sfântul și Marele Mir este utilizat la sfințirea bisericilor, antimiselor și la oficierea Sfintei Taine a Mirungerii.
În vechime se folosea și la ungerea împăraților, regilor, domnitorilor, la solemnitatea încoronării.
Din ce este alcătuit?
Sfântul și Marele Mir este preparat din untdelemn de măsline și vin natural, la care se adaugă esențe și aromate din diferite specii de plante, arbuști și rășini, cele mai multe provenind din Orient.
Când a fost sfințit ultima oară?
În România, Sfântul și Marele Mir a fost sfințit ultima oară în anul 2010.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote