[cristiboss56]

Rugăciune

Ratăcitor, cu ochii tulburi,

Cu trupul istovit de cale,

Eu cad neputincios, stăpâne,

În fața strălucirii Tale.

În drum mi se desfac prăpăstii,

Și-n negură se-mbracă zarea.

Eu în genunchi spre tine caut:

Părinte, orânduie-mi cărarea!



În pieptul zbuciumat de doruri

Eu simt ispitele cum sapă,

Cum vor să-mi tulbure izvorul

Din care sufletul s-adapă.

Din valul lumii lor mă smulge

Și cu povața ta-nțeleaptă,

În veci spre cei rămași în urmă,

Tu, Doamne, văzul meu îndreaptă.



Dezleagă minții mele taina

Și legea farmecelor firii.

Sădește-n brațul meu de-a pururi

Tăria urii și-a iubirii.

Dă-mi cântecul și dă-mi lumina

Și zvonul firi-ndrăgostite,

Dă-i raza soarelui de vară

Pleoapei mele obosite.



Alungă patimile mele,

Pe veci strigarea lor o frânge,

Și de durerea altor inimi

Învață-mă pe mine-a plânge.

Nu rostul meu, de-a pururi pradă

Ursitei naștere și rele,

Ci jalea unei lumi, părinte,

Să plângă-n lacrimile mele.



Dă-mi tot amarul, toată truda

Atâtor doruri fără leacuri,

Dă-mi viforul în care urlă

Și gem robiile de veacuri.

De mult gem umiliții-n umbră,

Cu umeri gârbovi de povară...

Durerea lor înfricoșată

În inimă tu mi-o coboară.



În suflet seamănă-mi furtuna,

Să-l simt în matca-i cum se zbate,

Cum tot amarul se revarsă

Pe strunele înfiorate;

Și cum, sub bolta lui aprinsă,

În smalț de fulgere albastre,

Încheagă-și glasul de aramă:

Cântarea pătimirii noastre.

(Octavian Goga)