Este încă şi altă naştere duhovnicească care tot prin spovedanie şi făgăduinţă de îndreptare se face. Este tunderea în monahism sau călugăria pe care Sfinţii Părinţi o înţeleg ca un al doilea Botez. Ultimul şi cel mai mare botez şi deci naştere duhovnicească este mucenicia, adică botezul sîngelui pe care l-au primit toţi martirii care au fost chinuiţi şi ucişi pentru credinţa cea dreaptă în Hristos. Prin aceste chipuri de naştere duhovnicească arătate pînă aici, şi mai ales prin Botez şi spovedanie Biserica lui Hristos aduce Mirelui ei mare şi nemăsurată mulţime de suflete, care prin darul şi mila lui Dumnezeu dobîndesc mîntuirea şi moştenesc împărăţia lui Dumnezeu.

Acest adevăr îl arată luminat dumnezeiescul părinte Efrem Sirul, zicînd: "Pocăinţa este dar de multă roadă aducător, căci în tot felul aduce lucru îmbunătăţit lui Dumnezeu. Pocăinţa este ţarină mult roditoare care în toată vremea se lucrează. Pom al vieţii este, că pe mulţi care au murit prin păcate îi înviază. Pocăinţa zice păcătoşilor: daţi-mi mie greutatea păcatelor. Aceasta îmi este mie dobîndă pentru faptă. Ai credinţă? Dă-mi dobînda credinţei, adică pocăinţă! Printr-însa se face credinţa ta lucrătoare. A văzut Dumnezeu că pe neamul omenesc îl tulbură vrăjmaşul diavol şi a pus împotriva lui pocăinţa spre curăţie. Acela îndeamnă să păcătuiască, iar pocăinţa este gata să primească pe cel ce păcătuieşte. Vrăjmaşul sileşte pe om să nelegiuiască, iar pocăinţa îl sfătuieşte să se întoarcă. Acela se sileşte să deznădăjduiască pe om, iar aceasta nădejde de mîntuire îi făgăduieşte..."

A zis Isaia Proorocul: Cînd te vei întoarce şi vei suspina, atunci te vei mîntui. Iată îţi aduce ţie mărturie, numai pocăieşte-te. De va suspina cel ce a păcătuit, îndată cu suspinul şi greutatea balaurului a ieşit. Pocăinţa îl povăţuieşte pe om spre mîntuire şi atunci nu numai că vei suspina, ci şi lacrimi vei vărsa cu multă durere. Căci sufletul văzînd ca pe un tată pe Dumnezeu, după o vreme se porneşte către lacrimi. Şi lacrimi varsă pentru două pricini: ca să plece pe Dumnezeu spre iubire ca pe un Părinte şi să se curăţească de răutatea şarpelui.

N-ai auzit ce zice David? Spăla-voi în toate nopţile patul meu. Însă întîi a suspinat şi apoi a lăcrimat. Îţi arăt ţie din firea cea prea mare că întîi se face vînt şi apoi vine ploaia. Întîi tunetul trăsneşte şi apoi norii pică ploaie. Acelaşi prooroc David zice: Ostenit-am întru suspinul meu (Psalm 6, 6). Iar osteneala suspinului este mulţimea lacrimilor de pocăinţă. Osteneala suspinului este durerea inimii. Drept aceea s-a dovedit că şi lacrimile se înmulţesc cînd suspinurile înainte povăţuiesc. Deci nu se cuvine să ne deznădăjduim de mîntuire, fraţilor, avînd maică pocăinţa" (Sfîntul Efrem Sirul, Cuvînt pentru pocăinţă, tomul III, 1823, p. 197- 207).

Iubiţi credincioşi,

Am socotit de cuviinţă să arăt din cuvintele Sfîntului Efrem Sirul cît de mare este Taina Pocăinţei şi a Spovedaniei şi cît de mare mulţime de suflete se apropie de Dumnezeu prin această naştere duhovnicească a adevăratei pocăinţe.

Dumnezeiasca Evanghelie ne spune că şi în cer va fi mai multă bucurie pentru un păcătos care se pocăieşte (Luca 15, 7). Şi dacă pentru unul care se pocăieşte se face atît de mare bucurie în cer, oare cîtă bucurie se face la Dumnezeu pentru nenumărate mulţimi de suflete care se întorc către El din toată inima lor? Ştim şi din altă mărturie a Sfintei Scripturi că Dumnezeu nu voieşte moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu (Iezechiel 18, 22-32).

Deci fericiţi şi de trei ori fericiţi sînt acei oameni care se întorc către Dumnezeu cu adevărată pocăinţă, părăsind păcatele. Că dacă Botezul este spălare de păcate şi sfinţire pentru om (I Corinteni 6, 11), tot aşa şi pocăinţa adevărată este curăţire şi spălare de păcate, care face pe om renăscut şi reînnoit înaintea lui Dumnezeu. Aceasta o spune şi Sfîntul Grigorie Teologul. "Ştiu încă şi al cincilea botez, al lacrimilor, dar este mai ostenicios" (Psalm 6, 6).

Mare este pocăinţa şi lui Dumnezeu foarte iubită, căci voia Lui cu adevărat o face. Aceasta este masa lui Dumnezeu că printr-însa vine mintea oamenilor. Zice şi Mîntuitorul: Mîncarea Mea este să fac voia Tatălui Meu celui din ceruri. Deci pocăinţa este pîinea lui Dumnezeu cea minunată. Iar bucatele cele de multe feluri ale lui Dumnezeu sînt înfrînarea, postul, privegherea, rugăciunea întinsă şi supunerea cu smerenie. Că de aceasta se îndulceşte Dumnezeu mai mult decît de celelalte jertfe. Zice şi Sfîntul Apostol Pavel că lucrarea faptelor bune este "pîinea Stăpînului". În continuare zice: "Drepţii prin mici fapte bune mai mult îmblînzesc pe Dumnezeu decît unii care lucrează multe. Că nu la faptă priveşte Dumnezeu, ci la punerea înainte şi la voinţă. El nu caută la ceea ce se face, ci la osîrdia cu care se săvîrşeşte. Văduva cu bănişorii, pe cei mulţi cu bani de aur i-a biruit". Zice iarăşi Sfîntul Efrem: "Mare topitoare este pocăinţa, fraţilor, căci primeşte aramă şi o schimbă în aur, plumb primeşte şi dă argint". Iarăşi zice: "Mare folos a adus oamenilor pocăinţa, că prin ea pe Dumnezeu Îl facem milostiv. Mare este pocăinţa pe pămînt. Că sufletelor se face scară către cer, ridicîndu-le acolo de unde au căzut prin păcat..." (Sfîntul Efrem Sirul, Cuvînt pentru pocăinţă, tomul III, 1823, p. 197- 207).

Iubiţi credincioşi,

Duminica de astăzi este numită "Duminica dinaintea Naşterii Domnului". Ea are rolul de a ne pregăti duhovniceşte pentru marele praznic al Intrupării Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Maria, în peştera din Betleem, pentru mîntuirea lumii.

Cea mai bună pregătire a creştinilor şi a noastră pentru întîmpinarea Mîntuitorului este pocăinţa, mărturisirea cu căinţă a păcatelor şi începerea unei vieţi duhovniceşti noi în Iisus Hristos. Iată Mesia vine, Fiul lui Dumnezeu este trimis de Tatăl în lume, fecioara Maria cu bătrînul Iosif caută loc de naştere în Betleem dar nu găseşte. Steaua se pregăteşte să răsară pe cerul lumii. Arhanghelul Gavriil, care a slujit la taina Intrupării, se bucură. Lumea aşteaptă, diavolii se cutremură, iar lumea se pregăteşte sufleteşte să primească pe Pruncul Iisus.

Dar noi, fraţii mei, cum ne pregătim să primim pe Hristos? Vine în lume Domnul păcii, va afla El loc de odihnă în inimile noastre? Oare noi ne-am împăcat prin pocăinţă cu Dumnezeu şi fiecare unul cu altul prin iertare?

Vine la noi Mîntuitorul lumii, să împace popoarele, să liniştească minţile, să spele păcatele şi să mîntuiască sufletele noastre, dar noi oare ne-am pregătit să-L primim pe Hristos? Ne-am mărturisit păcatele la duhovnic? Am plîns pentru ele? Am făcut canonul cuvenit? Ne-am înnoit duhovniceşte prin rugăciune, prin milostenie şi împăcare? Ne-am unit cu Hristos prin Sfînta Împărtăşanie? Sau tot amînăm pocăinţa pînă va veni fără veste vremea sfîrşitului?

Fecioara Maria a găsit loc de naştere Fiului lui Dumnezeu, în peştera din Betleem, că nimeni n-a vrut s-o primească. Oare noi ne-am pregătit să-L găzduim pe Hristos în inimile noastre? Dar El nu intră să se sălăşluiască în inimile pline de ură, de răutate, de mîndrie şi desfrînare. Hristos nu intră în casele unde stăpîneşte beţia, uciderea de copii, desfrîul şi necredinţa. Hristos nu se naşte prin Duhul Sfînt în inimile robite de patimi şi mai ales de duhul mîndriei şi al deznădejdii.

Aşadar, fraţii mei, să ne pregătim că vine Hristos în lume s-o împace şi s-o înnoiască, căci lumea nu mai poate trăi fără El. Vine în casele şi inimile noastre să ne nască din nou, să ne ierte păcatele să ne dăruiască Trupul şi Sîngele Său, să ne prefacă inima împietrită în Biserică vie, în altar de rugăciune şi de jertfă. Deci, nimeni să nu fie trist şi tulburat! Nimeni să nu-I închidă uşa sufletului său. Nimeni să nu mai zacă în beţii şi desfrîu, în nepăsare şi necredinţă. Ci să ne curăţim şi să ne împăcăm, să ne înnoim duhovniceşte şi împăcîndu-ne unii cu alţii, împreună cu îngerii să cîntăm: "Hristos se naşte, slăviţi-L; Hristos din ceruri, întîmpinaţi-L; Hristos pe pămînt, înălţaţi-vă. Cîntaţi Domnului tot pămîntul!" Amin.