[Ioana-Andreea]

"În Numele Tatalui, al Fiului si al Duhului Sfânt.
Fara îndoiala traim într-o epoca a apostaziei prezisa pentru vremurile din urma. În practica, cei mai multi oameni sunt atei, cu toate ca multi cred teoretic. Indiferenta si spiritul acestei lumi predomina pretutindeni.
Care este motivul acestei stari?
Motivul este stingerea dragostei. Dragostea de Dumnezeu nu mai arde în inimile omenesti, si ca o consecinta s-a stins si dragostea dintre noi.
Care este cauza stingerii dragostei de Dumnezeu? Raspunsul clar este pacatul. Pacatul este norul întunecat care nu lasa lumina lui Dumnezeu sa ajunga pâna la ochii nostri. Dar pacatul a existat din totdeauna. Cum am ajuns deci în aceasta stare, în care nu numai Îl ignoram pe Dumnezeu, ci chiar Îl urâm? Atitudinea contemporana a oamenilor fata de Dumnezeu nu este una de ignoranta sau simpla indiferenta. Daca îi cercetam cu atentie pe oameni, constatam ca ignoranta sau indiferenta lor este atinsa de o ura adânca. Dar nimeni nu uraste ce nu exista.
Cred ca astazi oamenii cred în Dumnezeu mai mult decât în orice alta epoca în istorie. Oamenii stiu despre Evanghelie, învatatura Bisericii si despre creatia lui Dumnezeu mai mult decât oricând. Ei au o constiinta profunda a existentei Lui. Ateismul lor nu este cu adevarat necredinta, ci o aversiune fata de Cineva pe care-L cunoastem bine, dar pe care-L urâm din toata inima, asa ca si demonii.
Îl urâm pe Dumnezeu, de aceea Îl ignoram, trecându-L cu vederea ca si cum nu L-am vedea si pretinzând ca suntem atei. De fapt Îl consideram dusmanul nostru. Negatia este razbunarea noastra, ateismul este înversunarea noastra.
De ce Îl urasc oamenii pe Dumnezeu? Îl urasc nu numai pentru ca faptele lor sunt întunecate în timp ce Dumnezeu este lumina, ci si pentru ca Îl considera un iritant, un pericol iminent si vesnic, un adversar în tribunal, un oponent în fata legii, un procuror public si vesnic. Pentru ei, El nu mai este Doctorul Atotputernic care a venit sa-i scape de boala si moarte, ci un judecator crud si un procuror razbunator.
Vedeti cum diavolul a reusit sa-i faca pe oameni sa creada ca Dumnezeu nu ne iubeste cu adevarat, ca El se iubeste doar pe Sine, si ca ne primeste doar daca ne comportam cum vrea El; ca daca nu ne comportam cum ne-a poruncit atunci ne uraste si ca este atât de jignit de insubordonarea noastra încât ne face sa platim prin chinuri vesnice, create de El pentru acest scop.
Cine poate iubi un tortionar? Chiar si aceia care încearca din greu sa scape de mânia lui Dumnezeu nu Îl pot iubi cu adevarat. Ei se iubesc doar pe ei însisi, încercând sa scape de razbunarea lui Dumnezeu si sa prinda fericirea vesnica prin încercarea de a se face placuti acestui Creator înfricosator si foarte periculos.
Întelegeti oare acest atac al diavolului împotriva Dumnezeului atot-iubitor si bun? De aceea în greaca I s-a dat diavolului numele diavbolo – “calomniatorul”.

II

Care este instrumentul folosit de diavol pentru a-L calomnia pe Dumnezeu? Ce metode a folosit pentru a convinge omenirea, pentru a perverti gândurile oamenilor? El a folosit "teologia”. Mai întâi a introdus o mica modificare în teologie, pe care, odata acceptata, a continuat sa o creasca pâna acolo încât Crestinismul a devenit de nerecunoscut. Aceasta este ceea ce numim “teologia occidentala”.
Ati încercat vreodata sa puneti degetul pe ceea ce defineste teologia occidentala? Principala caracteristica este aceea ca Îl considera pe Dumnezeu ca fiind cauza reala a raului.
Ce este raul? Nu este oare înstrainarea de Dumnezeu care este Viata? Nu este oare moartea? Ce ne învata teologia occidentala despre moarte? Toti romano-catolicii si cei mai multi protestanti considera moartea ca o pedeapsa de la Dumnezeu. Dumnezeu i-a considerat pe toti oamenii vinovati de pacatul lui Adam si i-a pedepsit prin moarte, despartindu-i de El, lipsindu-i de energiile Lui datatoare de viata, ucigându-i mai întâi spiritual si apoi trupeste, printr-o înfometare spirituala. Augustin a interpretat pasajul din Geneza “daca manânci din roadele acestui pom, vei muri” ca însemnând “daca manânci din roadele acestui pom, te voi omorî".
Unii protestanti considera moartea nu ca o pedeapsa ci ca ceva natural. Dar nu este oare Dumnezeu Creatorul tuturor celor naturale? Deci, în ambele cazuri Dumnezeu este pentru ei cauza mortii. Aceasta este adevarat nu numai cu privire la moartea trupului, ci si cu privire la cea a sufletului. Nu considera oare teologii occidentali iadul, moartea spirituala vesnica a omului, o pedeapsa de la Dumnezeu? Nu considera ei oare pe diavolul un slujitor al lui Dumnezeu pentru pedepsirea oamenilor în iad?
“Dumnezeul” Occidentului este un Dumnezeu jignit si mâniat din cauza neascultarii oamenilor, care în pasiunea lui distructiva doreste sa-i chinuiasca vesnic pe oameni pentru pacatele lor, daca nu primeste o satisfacere infinita pentru mândria Lui jignita.
Care este dogma Occidentala a mântuirii? Nu este oare aceea ca Dumnezeu L-a omorât pe Dumnezeu pentru a-Si satisface mânia, pe care în mod eufemistic Occidentalii o numesc justitie? Si oare nu prin aceasta satisfacere infinita se îndura El sa accepte mântuirea unora dintre noi?
Ce înseamna mântuirea pentru teologia occidentala? Nu este oare o scapare de mânia lui Dumnezeu?
Vedeti deci cum teologia occidentala ne învata ca adevaratul pericol vine de la Dumnezeu, adevaratul nostru dusman? Pentru ea, mântuirea înseamna scapare din mâinile lui Dumnezeu.
Cum poate cineva iubi un asa Dumnezeu? Cum putem crede în Unul pe care-L detestam? În esenta ei mai adânca, credinta este un rezultat al iubirii, si deci ar fi dorinta noastra ca cel care ne ameninta sa nu fi existat, mai ales daca amenintarea este una vesnica.
Chiar daca exista un mijloc de a scapa de mânia vesnica a acestei Fiinte atotputernice, ar fi fost mult mai bine daca aceasta Fiinta nu ar fi existat. Aceasta a fost concluzia cea mai logica a multora din occident, caci însusi Paradisul apare respingator cu un asemenea Dumnezeu crud. Asa s-a nascut ateismul, si de aceea Occidentul este locul lui de nastere. Ateismul nu a aparut în Crestinatatea Rasariteana decât dupa ce teologia occidentala a fost introdusa si aici. Ateismul este consecinta teologiei occidentale. Ateismul este o negare, o negare a unui Dumnezeu rau. Oamenii au devenit atei pentru a scapa de Dumnezeu, ascunzându-si capul si închizând ochii asemenea unui strut. Ateismul, fratii mei, este negarea Dumnezeului Romano-catolic si Protestant. Ateismul nu este adevaratul nostru dusman. Dusmanul real este “Crestinismul” falsificat si deformat.

III

Occidentalii vorbesc adesea despre “bunul Dumnezeu” (de exemplu, în franceza, “le bon dieu” este aproape întotdeauna folosit atunci când se vorbeste de Dumnezeu). Dar Europa Occidentala si America nu au fost niciodata convinse ca un asemenea Dumnezeu bun exista. Dimpotriva, ei Îl numeau pe Dumnezeu bun în acelasi fel în care grecii antici numeau boala buna pentru a o fermeca si a o convinge sa plece. Din acelasi motiv ei numeau Marea Neagra Pontul Euxin – mare ospitaliera – cu toate ca era o mare înfricosatoare si periculoasa. În adâncul sufletului occidental, Dumnezeu era vazut ca un judecator rau, Care nu uita nici cele mai mici jigniri aduse lui prin calcarile noastre de lege.
Aceasta conceptie juridica despre Dumnezeu, aceasta interpretare distorsionata a dreptatii Lui, nu a fost decât o proiectare a patimilor omenesti în teologie. A fost o reîntoarcere la procesul pagân de umanizare a lui Dumnezeu si dumnezeire a omului. Oamenii se mâniau când nu erau luati în serios, si considerau aceasta o ofensa care nu putea fi rezolvata decât prin duel sau crima. Aceasta era conceptia despre justitie prevalenta în mintea asa-zisei societati “crestine”.
Crestinii occidentali au vazut dreptatea divina în acelasi fel; Dumnezeu, Fiinta infinita a fost insultata infinit de neascultarea lui Adam. El a hotarât ca vina neascultarii lui Adam s-a transmis în mod egal urmasilor lui, ca toti trebuiau condamnati la moarte pentru pacatul lui Adam, chiar daca nu ei l-au comis. Pentru occidentali, dreptatea divina opera ca o vendeta. Nu doar omul care te-a insultat trebuie sa moara, ci întreaga familie. Si mai tragic pentru om, pâna la pierderea oricarei sperante, era faptul ca nici un om, nici macar întreaga omenire nu putea satisface demnitatea jignita a lui Dumnezeu, chiar daca toti oamenii ar fi fost jertfiti. Demnitatea lui putea fi salvata doar daca cineva de o egala demnitate ar fi fost pedepsit. Pentru a salva atât demnitatea lui Dumnezeu, cât si omenirea, nu a existat o alta solutie decât întruparea Fiului Sau, asa încât un om de o demnitate divina sa fie jertfit pentru a salva onoarea lui Dumnezeu.