[cristiboss56]

La chilia „Sfântul Hrisostom” ce ţine de Schitul „Sfântul Pantelimon” (Mănăstirea Cutlumuş) din Muntele Athos a trăit în urmă cu mai mulţi ani părintele Daniel. Acesta, timp de 20 de ani, a fost bolnav şi a avut dureri de cap şi de spate, probleme cu rinichii şi inima, probleme la picioare şi, uneori, dureri în tot trupul. Deşi a mers de multe ori la medici şi a făcut numeroase radiografii, rezultatul a fost mereu acelaşi. Doctorii nu au putut găsi nici o explicaţie fizică pentru boala lui. Părintele Daniel a continuat să-şi poarte suferinţele bolilor, negăsind nici un medic sau om de ştiinţă care să-l poată ajuta.
Într-un an, pe 27 iulie, în timpul privegherii de Sfântul Pantelimon, părintele Daniel s-a rugat Sfântului Pantelimon cu lacrimi în ochi şi s-a închinat zicând: „Sfinte al lui Dumnezeu şi ocrotitorul Schitului nostru, tu care eşti doctor şi pentru dragostea lui Hristos ţi-ai vărsat sângele, arată dragostea ta şi mijloceşte către Domnul Hristos să-mi dea tămăduire, ca astfel cu sănătate să pot slăvi şi să cânt numele Său la priveghere”.
Acestea zicându-le, părintele Daniel a aţipit din pricina oboselii. Atunci l-a văzut într-o vedenie pe Sfântul Pantelimon îngenunchind în faţa tronului lui Dumnezeu şi mijlocind pentru sănătatea lui Daniel. Părintele Daniel a auzit pe Domnul Hristos spunând Sfântului Pantelimon: „Frate al meu, Mare-Mucenice Pantelimon, crezi că eşti mai milostiv decât Mine? Crezi ca iubeşti omenirea mai mult decât Mine? Din dragoste pentru Mine Ţi-ai vărsat sângele, dar Eu nu Mi-am vărsat sângele şi încă Îmi vărs sângele în fiecare zi pentru mântuirea sufletelor oamenilor? Să ştii că este voia Mea atunci când se întâmplă de multe ori ca trupul să sufere, pentru ca sufletul să fie mântuit. Acesta este calea prin care voiesc ca mulţi oameni să se mântuiască.”
Când fratele Daniel a auzit acest lucru, s-a trezit şi a slăvit numele lui Dumnezeu, a mulţumit Sfântului Pantelimon pentru mijlocirea sa, şi îndată a simţit cum o povară mare a fost ridicată de la el şi a înţeles că trebuie să îndurăm crucea şi situaţia bolilor noastre cu răbdare, bucurie şi mulţumire.