Subiect: Istorii cu talc
View Single Post
  #1268  
Vechi 25.07.2022, 20:41:14
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

La chilia „Sfântul Hrisostom” ce ține de Schitul „Sfântul Pantelimon” (Mănăstirea Cutlumuș) din Muntele Athos a trăit în urmă cu mai mulți ani părintele Daniel. Acesta, timp de 20 de ani, a fost bolnav și a avut dureri de cap și de spate, probleme cu rinichii și inima, probleme la picioare și, uneori, dureri în tot trupul. Deși a mers de multe ori la medici și a făcut numeroase radiografii, rezultatul a fost mereu același. Doctorii nu au putut găsi nici o explicație fizică pentru boala lui. Părintele Daniel a continuat să-și poarte suferințele bolilor, negăsind nici un medic sau om de știință care să-l poată ajuta.
Într-un an, pe 27 iulie, în timpul privegherii de Sfântul Pantelimon, părintele Daniel s-a rugat Sfântului Pantelimon cu lacrimi în ochi și s-a închinat zicând: „Sfinte al lui Dumnezeu și ocrotitorul Schitului nostru, tu care ești doctor și pentru dragostea lui Hristos ți-ai vărsat sângele, arată dragostea ta și mijlocește către Domnul Hristos să-mi dea tămăduire, ca astfel cu sănătate să pot slăvi și să cânt numele Său la priveghere”.
Acestea zicându-le, părintele Daniel a ațipit din pricina oboselii. Atunci l-a văzut într-o vedenie pe Sfântul Pantelimon îngenunchind în fața tronului lui Dumnezeu și mijlocind pentru sănătatea lui Daniel. Părintele Daniel a auzit pe Domnul Hristos spunând Sfântului Pantelimon: „Frate al meu, Mare-Mucenice Pantelimon, crezi că ești mai milostiv decât Mine? Crezi ca iubești omenirea mai mult decât Mine? Din dragoste pentru Mine Ți-ai vărsat sângele, dar Eu nu Mi-am vărsat sângele și încă Îmi vărs sângele în fiecare zi pentru mântuirea sufletelor oamenilor? Să știi că este voia Mea atunci când se întâmplă de multe ori ca trupul să sufere, pentru ca sufletul să fie mântuit. Acesta este calea prin care voiesc ca mulți oameni să se mântuiască.”
Când fratele Daniel a auzit acest lucru, s-a trezit și a slăvit numele lui Dumnezeu, a mulțumit Sfântului Pantelimon pentru mijlocirea sa, și îndată a simțit cum o povară mare a fost ridicată de la el și a înțeles că trebuie să îndurăm crucea și situația bolilor noastre cu răbdare, bucurie și mulțumire.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote