[cristiboss56]

Sfinții Varsanufie și Ioan vorbesc despre două atitudini față de ispită, după tăria și străduințele noastre ascetice. Prima este intrare gîndurilor sau semănarea lor, iar a doua este reaua lor folosire sau învoirea cu ele.

Intrarea gândurilor sau ispita nu este de osândit sau, cum spune Sfântul Marcu Ascetul, ,,momeala nu este păcat, nici dreptate, ci dovada libertății voii”. Însă învoirea cu ea este un lucru vrednic de osândă. De aici rezultă două atitudini: cel care are puterea de a lupta și a birui aceste ispite, să le lase să intre, pentru ca aflându-le pe terenul său, să le pricinuiască o înfrângere grea, însă cel slab, care nu are această putere, să le taie, alergând la Dumnezeu.

De aceea, duhovnicii dau canoane deosebite la ucenici, după creșterea lor duhovnicească. Sfinții Părinți numesc păcatul ,,furnico-leu”, pentru că, de nu ne vom îngriji ca să-l distrugem când este mic, încă în faza de ispită (furnică), crește și se dezvoltă în sufletul nostru, ajungând la puterea leului. Dacă n-am reușit să-l înlăturăm în faza de ispită, de simplă posibilitate teoretică, lipsită de o evidență practică constrângătoare, lupta devine, pe celelalte trepte sau etape din fenomenologia păcatului, mult mai grea, proporțională cu treapta căderii.