[quote=caminaris;156012]Sfintii Parinti, atunci cand au vorbit in particular unei persoane la scaunul spovedaniei, i-au vorbit insuflati de Duhul Sfant. Asta inseamna ca erau teofori (purtatori de Dumnezeu). Deci nu ei vorbeau ci Dumnezeu prin ei. Unora le-au vorbit mai linistit altora altfel, fiecaruia dupa puterea lui de intelegere. Spre exemplu tie Sophia, chiar Parintele Cleopa, nu ti-ar fi vorbit (poate) intransigent, ca te-ai fi ridicat si ai fi plecat si nu te-ai mai fi intors. Sau dimpotriva, poate ti-ar fi vorbit foarte dur, ca sa mistuie din tine ramasitele de mandrie. Nu ai de unde sa stii cum s-ar fi comportat cu tine dar vei afla atunci cand vei cunoaste un sfant. Si fii sigura ca, si modul cum se va comporta si cuvintele pe care ti le va spune, vor fi de la Dumnezeu, spre mantuirea ta. Tu poti doar sa le primesti sau sa le arunci la gunoiul uitarii. Depinde numai si numai de tine decizia asta-liberul arbitru pe care ti-l lasa Dumnezeu=deplina libertate.
In ce priveste rolul femeii, nu numai in Biserica dar si in societate, Dumnezeu a lasat pe barbat ca si cap al familiei pentru ca trebuia sa existe o ierarhie. Unde nu e ierarhie e haos. Sa-ti dau un exemplu: 2 oameni casatoriti ajung din nimic la o disputa si se cearta ei asa o vreme pana obosesc dar nici-unul dintre ei nu vrea sa renunte la "adevarul" sau. Obosesc si se duc la culcare. A doua zi isi aduc aminte de cearta din ajun si o iau de la capat ca acum au forte noi. Nici-unul nu renunta ca barbatul se crede capul familiei iar femeia doar e egala lui, de ce ar renunta vreunul. Dupa vreo luna de certuri, satui amandoi, torturati si fizic si psihic, cedeaza nervos si se incaiera-el cu palmele, ea cu unghiile, fiecare cu ce poate. Urmarea e divortul, nu mai conteaza ca au copii sau ca jumatate din viata si-au petrecut-o impreuna.
Asta s-ar intampla daca amandoi ar tine pana in panzele albe la parerea proprie, insa Dumnezeu a prevazut asta si a lasat o ierarhie, ca femeia sa spuna: da barbate, ai dreptate. Si toata vrajba s-a risipit. Tu, ca femeie ar trebui sa fii bucuroasa de darurile pe care ti le-a dat Dumnezeu in marea Lui marinimie, nu geloasa pe ce are barbatul si tu nu ai. De altfel drumul spre sfintenie duce prin smerenie, asa spun Sfintii Parinti, ori femeile au din start un avantaj: nefiind preoti, povara crucii e mai usoara.[/QU
Sunt o femeie careia i s-a reprosat ca nu mai e femeie.Ce vina avem noi femeile ca traim vremuri in care credinta barbatilor e in cadere libera.
Cum ramane cu "femeia trebuie sa fie supusa barbatului"?Daca barbatul te sminteste,cum poti sa-i dai dreptate? Zilnic sunt pusa in situatii in care teoretic ar trebui sa am atitudine de femeie:blanda,tacuta,rabdastoare,etc.Dar ce facem cu neseriozitatea barbatilor ,atat acasa cat si la servici,in indeplinirea sarcinilor de barbati.Uitam de blandete,de rabdare,de supunere si punem ''osul la traba".Am ajuns la concluzia ca feminitatea noastra e direct proportionala cu masculinitatea barbatilor(SA FIE CU ADEVARAT CAPUL FAMILIEI).
Am devenit obiecte sexuale si niste robotei ,ce sunt rapid hulite atunci cand ridica privirea din pamant si indraznesc sa nu mai fie supuse.Inteleg barbatii ca ,defapt noi ne dorim doar sa avem sansa sa fim femei cu adevarat?
|