Citat:
În prealabil postat de David_1859
În primul rînd, este vorba despre afirmația:
Citat:
|
Tot ceea ce se întâmplă rău în viața noastră este rodul păcatelor noastre care ne îndepărtează de Dumnezeu.
|
|
Depinde ce înseamnă „rău”. După mintea umană, orice suferință sau neajuns este un „rău” dar acestea pot avea calități mânuitoare, de îndreptare, deci nu sunt chiar rele. Ce este cu adevărat rău nu este boala ci îndepărtarea de Dumnezeu care da, este rodul păcatelor noastre, precum zice și ÎPS Streza.
Citat:
În prealabil postat de David_1859
Acum un an și ceva a făcut o afirmație oarecum asemănătoare:
Citat:
|
Pentru că și boala, și suferința, și războaiele, vin din cauza păcatelor oamenilor, nu datorită virtuților noastre deosebite.
|
|
Boala și suferința au fost introduse în lume prin păcatul strămoșesc, deci din cauza păcatelor oamenilor. Războaiele vin din păcatele oamenilor și ele.
Citat:
|
Din punctul meu de vedere este vorba despre o învățătură dubioasă cel puțin, sub semnul întrebării, avînd în vedere că sînt și situații în care rele deliberate de exemplu ale unora împotriva altora nu sînt neapărat consecințe ale păcatelor celor vătămați, așa cum pot exista și virtuți, fapte virtuoase, dar care pot duce la suferințe datorită unor persecuții care se îndreaptă acelora cu anumite fapte virtuoase.
|
Depinde ce înseamnă „rele”. E adevărat că nenoriciri se pot întâmpla și celor nevinovați (Dreptul Iov este exemplul canonic), dar au un caracter mântuitor, de încercare, de ajutare de a crește în apropiere de Dumnezeu. Mai e rea o nenorocire dacă are consecința de a te apropia de Dumnezeu și poate chiar de a te mântui? Sau e de fapt o binecuvântare?
Citat:
|
Bineînțeles că se pune problema dacă astfel de învățături sînt realmente crezute de către tov. Streza (Liviu)
|
Dacă le spune, de ce să nu le creadă? Doar nu o minți în predici.
Citat:
|
n-aș fi surpins ca „dumnealui” să creadă că orice păcat împotriva altora săvîrșit de el ar fi o lucrare a lui Dumnezeu
|
Cum să fie un păcat de-al lui lucrarea lui Dumnezeu? Dumnezeu nu păcătuiește. Dacă cineva păcătuiește împotriva altuia este din princina omului. Dar ce e adevărat este că Dumnezeu poate transforma un păcat împotriva altuia într-o binecuvântare pentru victimă, însă cel ce-a păcătuit rămâne vinovat căci nu e responsabil de lucrarea lui Dumnezeu mântuitoare care doar a explotat păcatul săvârșit înspre bine.
Citat:
|
dacă sînt folosite pentru a îi ține pe credincioși sau mai puțin credincioși într-o anumită stare sau mentalitate de a se culpabiliza în primul rînd sau exclusiv pe ei, pentru diverse suferințe, necazuri, ceea ce pe lângă faptul că ar putea să nu fie adevărat sau să fie doar parțial adevărat, crează așa o percepție că respectivii auditori sau cititori ai așa-zisei pastorale a tov. Streza cam sînt supuși unui proces cel puțin de inducere în eroare, de înșelare (morală, duhovnicească), dar care poate să reflecte în definitiv și o intenție manipulatoare, pentru că pe de altă parte îmi vine greu să cred că tov. Streza chiar crede că suferințele cuiva s-ar datora exclusiv păcatelor acelei persoane.
|
Nu ar fi rău ca fiecare dintre noi să vedem toate problemele ca urmări ale păcatelor personale. Dacă nu avem dreptate, ne va recompensa Dumnezeu pentru smerenie. Dacă avem dreptate, cu atât mai bine putem să regretăm păcatele pe lumea asta decât să le plătim pe lumea cealaltă.
Citat:
|
IPS Streza – eretic, manipulator, sau și eretic și manipulator, sau altfel?
|
Care mă rog ar fi această erezie? Ce nume are și când a fost condamndată?