Bolnava cancer
http://vreau-sa-traiesc.blogspot.ro/
Înainte de a reproduce cuvânt cu cuvânt articolul publicat în Jurnalul Național de Carmen Preotesoiu, vreau să vă rog să nu interpretați greșit titlul. Vreau să trăiesc într-adevăr, dar nu pentru mine, ci pentru copiii mei. Doamne ajută!
Maria vorbeste domol, cu accent bland de Barlad. Mereu cu Dumnezeu pe buze si cu Fecioara Maria in suflet. Vorbeste cu dor de bine si cu suferinta gandului ce-l poarta cu ea de mai bine de 15 ani, acela de a nu-si putea ajuta copiii mai mult. Avea 4 ani Oana, fiica ei, cand femeia mica de statura, cu mereu acelasi batic negru pe cap, a ramas singura. 'Neintelegeri', spune ea in dreptul cauzei despartirii si adauga incetisor, ca nu cumva sa aiba sentimentul ca a facut pacatul de a vorbi pe cineva de rau: 'ramane la judecata lui Dumnezeu fiecare fapta, nu tre' sa imi dau eu prea mult cu parerea'. Dupa care tace. Doar cand ii vin in minte realizarile copiilor ei, tanti Maria incepe sa povesteasca despre mediile de 9,20, 9,40 ale fetei si ale baiatului, de dorinta Oanei, aflata acum in clasa a XII-a de a merge la Facultate, de calea dreapta, dar tare grea, pe care a luat-o baiatul: calugaria. 'E dificil fara el, era un sprijin pentru noi, dar cel mai mare pacat e sa abati un om de la acest drum. El si-a dorit foarte mult. Inca din clasa a IX-a a inceput sa mearga la Manastire. De patru ani este acolo, de cand avea 19 ani. I-am spus doar atat: sa se gandeasca bine, ca drumul e anevoios, dar intr-adevar, tare frumos, daca simti asta cu adevarat', spune femeia. Acum, il vede doar cand merge sa se spovedeasca si sa se impartaseasca. Si atunci ii acopera obrajii cu sarutari, ii mangaie fata si-l priveste cu mandrie si cu dor, dar si cu multumirea ca mai bine decat alaturi de Dumnezeu, nu ar fi avut unde sa-i fie fiul ei bland si bun. Si pleaca cu inima usoara, ba cateodata cu cate o sticluta de ulei dat pe la sfintele moaste, daruit de fiul ei pentru a se unge cu el la cicatricele urate care au ramas in urma operatiei pe care femeia a suferit-o in urma cu doi ani. Atunci cand 12 ganglioni, dintre care 8 in metastaze, i-au fost scosi de la san si de la subrat. 'Am observat eu niste umflaturi. Mi-am facut analizele in Barlad, dar medicii mi-au zis ca mai bine as merge la Iasi. Fata a cautat pe internet, la Spitalul Sfantul Spiridon si a gasit fotografia unui medic chirurg. Asa bland mi s-a parut, ca am zis ca la el trebuie sa merg. Dumnezeu mi l-a scos in cale, sunt sigura. Nu mi-a cerut nimic, doar sa am incredere in el. Am avut. In el si in Dumnezeu', povesteste tanti Maria si aude parca si acum, rasunandu-i in urechi, diagnosticul crunt. Vorbele care o condamnau doar la foarte putin timp de trait: cancer mamar primar malign stadiu 3 in metastaza.
Femeia plapanda, mereu cu mainile impreunate sub semnul crucii, abia cantarea 40 si ceva de kilograme, cand i-a fost descoperita boala. Fusese operata la stomac, problemele grave de la inima abia ce o lasau sa respire, iar tensiunea oscilanta o puneau des la pamant. A aflat de la medici, imediat dupa interventia chirurgicala, ca neaparat trebuie sa faca chimioterapie si sedinte de radioterapie in Barlad. Tanti Maria a mers la spital, s-a programat pentru a face citostaticele, dar sufletul nu-si gasea linistea. Parca mintea si inima prinsesera acelasi glas si-i sopteau impreuna ca nu asta-i calea pe care trebuie sa o urmeze, ca otrava care i s-ar introduce in organism i-ar distruge si farama de viata ce mai exista in ficatul, stomacul sau inima ei. A cazut in genunchi, in fata icoanei Maicii Domnului si s-a rugat indelung. 'Sa ma credeti cand va spun. Ca asta e minunea lui Dumnezeu. Numai El putea sa faca acest lucru. Din acea zi am hotarat ca tratamentul meu sa fie mancarea sanatoasa, spovedania si Sfanta Impartasanie', spune femeia apasat. Au trecut de atunci 2 ani. Din cauza lipsei banilor insa, mama se lasa pe ea pentru a-i oferi fiicei ei si uita de alimentele recomandate de doctori: peste, legume bogate in vitamine, cum ar fi brocoli, fructe proaspete. 'De la baiat nu am cerut niciodata si nu o sa o fac in veci, pentru ca este mare pacat sa pretinzi ajutor de la manastire, in loc sa ajuti tu manastirea. Traim din pensia mea de 515 lei. Fata a luat bursa de la scoala un singur an, de-ndata ce am ramas doar noi doua in casa, nu ne-au mai dat, ca au zis ca trebuie sa avem 150 de lei pe cap de locuitor, si noi depaseam cu o suta de lei limita. Am invatat sa ne descurcam asa, sa ciugulim din putina branza, dintr-un ou, cand si cand cumparam un pui si toate dupa ce achitam intretinerea si darile catre stat. Dumnezeu e mare si ne mai trimite oameni buni care ne ofera ce mai au si ei', povesteste mama de 57 de ani. La controale merge rar. Nu-i ajung banii. De cand s-a operat, a fost de doua ori, iar medicii au ramas uimiti, cand cancerul prognozat de ei a se raspandi ca o pecingine in tot organismul, a stagnat. S-au minunat cand le-a spus femeia ca zi de zi se unge cu 10 feluri de ulei atins de sfintele moaste, pe unde a trecut bisturiul lor si ca nu a facut nici o zi de chimioterapie.
Organismul femeii insa este slabit. Are nevoie de hrana sanatoasa, bogata in vitamine, ba si de cateva medicamente ca sa poata tine in frau celelalte boli de care sufera. O privire intoarsa catre ea si fiica sa. Atat cere. Cat sa poata sa-si cumpere medicamente si alimente. Cat sa poata sa o tina pe Oana in Facultatea de Medicina, la care viseaza sa ajunga inca de cand era copil. De restul "se ocupa Dumnezeu', spune ea si blandetea-i toata se revarsa asupra vorbelor sale, ca o aura stralucitoare. Nu ravneste la mult. Nici nu ar sti sa se descurce cu prea multa avutie. Tot intr-un ou ar intinge cu fiica sa, tot aceeasi haina ar imparti-o. Viseaza la liniste.
articol de Carmen Preotesoiu, Jurnalul National