Nu stiu de ce, cand este vorba de patimi din acestea grele gen patima betiei, mereu apar intrebarile legate de cum sa il indreptam (noi sau Dumnezeu ca urmare a rugaciunilor noastre), sau macar cum sa ii deschidem ochii, celui impatimit.
Mereu ne preocupa cum sa il indreptam pe celalalt, nu cum sa facem noi fata crestineste. Uitam mereu ca nu avem nici un control asupra celuilalt, ci doar asupra noastra. Pozitionindu-ne astfel, cred ca pierdem (nu ne acordam) nici macar sansa de a ne schimba pe noi in bine, spre mai bine (de a schimba ceva in noi; blocandu-ne atentia asupra celuilalt - asupra celui impatimit si abatandu-o de la noi).
Dar poate ca este o incercare in primul rand pentru familie, pentru cei apropiati celui impatimit, legat de raportarea lor, dpdv crestin, la cum fac ei fata situatiei si patimii celuilalt.
Din acest motiv, poate ca ar fi mai important (si mai interesant) de discutat cum se pot proteja pe ei (pentru ca suferinta psihica indelungata a celor care traiesc alaturi de un alcoolic poate face rani adanci in sufletul lor) si ce ar trebui a faca apartinatorii, familia, prietenii, copii celor care sufera de o astfel de patima, in caz ca impatimitul nu vrea si nu are de gand sa se lase de patima sa, iar cei din jur trec prin incercarea de a fi nevoiti sa il suporte. Care este raportarea crestina pt ei?
__________________
Ca sub stapanirea Ta totdeauna fiind paziti, Tie slava sa inaltam, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor
Amin.
Last edited by adam000; 30.01.2013 at 16:54:10.
|