As mai avea, sa fiu iertat, inca o intrebare.
In acelasi material se insista pe doua aspecte considerate importante in viata duhovniceasca: riscul inselarii si, legat de aceasta, cercetarea duhurilor.
Din criteriul acesta, cercetarea duhurilor, autorul materialului face cal de bataie si, implicit, cap de acuzatie impotriva Parintelui. Ne povatuieste autorul, cu multa afectiune/iubire frateasca, sa cercetam duhurile si sa nu cadem in inselare, dar sa credem ca Parintele se afla in inselare.

Am cugetat si eu la aceste lucruri, le-am luat in serios (nu e de glumit cu asa ceva, desigur) si mi-am pus urmatoarea intrebare pe care o impartasesc aici:

Cand vorbim despre cercetarea duhurilor, in ce context facem aceasta? Asa, in absolut? In abstract?
Nu, mai degraba, legat de propriile noastre experiente din cadrul vietii personale de credinta (a fiecaruia, asadar)? Nu pentru bunul mers al lucrarii de pocainta isi cerceteaza fiecare influentele, duhurile, sugestiile etc.? Nu pentru a preveni fiecare, inlauntrul propriei nevointe, inselarile si ratacirile, apeleaza la sfat duhovnicesc, la cercetarea duhurilor lui?
Oare a cerceta duhurile se refera la altul? Nu la sine?
Oare a ni se propune sa cercetam duhurile lui Arsenie (si inca, prin lumina Predaniei!) nu este o invitatie la o specie teribila a barfirii?

Eu am inteles ca fiecare crestin aflat pe drumul pocaintei, drum plin de capcane/caderi/raniri/nedesavarsiri etc., este confruntat cu multe ispite si, pentru a trece cu bine de acestea este absolut necesar sa se afle in ascultare si sub povatuirea duhovnicului.
Multe ii trec omului prin minte, munte ganduri i se pot parea folositoare ori de-a dreptul dumnezeiesti, dupa masura fiecaruia in lucrarea de smerire de sine. In acest sens suntem povatuiti sa nu dam curs oricarui gand sau impuls, oricat de inaltator ar parea el. Dar nu prea am intalnit in literatura duhovniceasca sfatul de a cerceta viata launtrica si duhurile altuia. Aceasta pare a fi strict treaba de duhovnic.
Si atunci, cum poate veni cineva catre noi, oameni fara harul preotiei sau al duhovniciei, ca sa ne puna la o treaba de duhovnic, in afara unei relatii de duhovnici ai lui Arsenie (Doamne, iarta-ma!), fara ca noi sa avem vreo ascultare in acest sens?
Asta nu miroase mai degraba la asmutire? Nu e un indemn clar ca noi sa fim carcotasi, banuitori, suspiciosi fata de Parintele Arsenie?
Si cui foloseste o astfel de treaba?

Oare nu am inteles bine?