Citat:
În prealabil postat de Ghemot
Buna ziua!
Am și eu o întrebare/nelămurire cu privire la doctrina ortodoxă despre iad; sau mai bine zis despre veșnicia lui, adică dacă doctrina Bisericii Ortodoxe despre iad îl poate încadra pe acesta într-un timp sau o perioada cronologică.
Din ceea ce știu eu, atât iadul cât și raiul sunt prezentate(de doctrina Bisericii Ortodoxe) ca timpuri veșnice, sau ca perioade care depășesc ceea ce noi numim timp.
Am formulat această întrebare pornind de la un text, dintr-o carte a unui teolog creștin (din câte știu a fost ortodox - http://www.crestinortodox.ro/parinti...mov-87805.html) Paul Evdokimov, care, în cartea sa „Femeia și mântuirea lumii” (Editura Christiana, București, 2004, pagina 150) face o afirmație despre subiectul mai sus amintit, care pe mine personal m-a pus în nelămurire (neconformitate cu învățătura Bisericii Ortodoxe).
Textul este următorul: „Concepția obișnuită despre suferințele veșnice nu este decât o părere școlărească, o teologie simplistă (de natură penitențială), care neglijează profunzimea textelor ca Evanghelia de la Ioan 3,17 și 12,47. Ne putem închipui că, alături de veșnicia Împărăției lui Dumnezeu, El o pregătește pe aceea a iadului, ceea ce într-un anume sens ar fi un eșec al planului divin, o biruință, chiar parțială, a răului? Or, Sfântul Apostol Pavel (1Cor.15,55), pare a afirma contrariul. Dacă Sfântul Augustin reproba un anume fel de „milă”, aceasta era ca o împotrivire la libertinism și la sentimentalism; dar, pe de altă parte, argumentul pedagogic al fricii nu mai acțio-nează(textul original) astăzi, ci riscă să apropie creștinismul de Islam. Cutremurarea dinaintea lucrurilor sfinte salvează lumea de sărbezeala ei, dar iubirea desăvârșită alungă frica (1 In.4,18).”
Este clar, sau cel puțin așa am înțeles eu (îmi cer iertare dacă greșesc), că aceasta este o atitudine care contravine doctrinei ortodoxe cu privire la veșnicia iadului.
Cer smerit și respectuos opiniile celor mai în măsură cu privire la acestă chestiune.
Mulțumesc anticipat! |
Nu cred ca acesta este citatul din cartea respectiva. Nu am citit cartea, insa cred ca tu ai expus aici un fel de rezumat succint a unei idei pe care singur ai concluzionat-o. Cred ca e bine sa vii cu citatul nemodificat si complet. un ortodox si teolog de talia lui Evdokimov nu cred ca a spus asa cum ai prezentat tu. cu siguranta se refera la faptul ca iadul nu este un loc cu foc la propriu, in care oamenii sunt rasuciti ca animalele pe protap.
In primul rand e nevoie sa citim mai mult de un verset din Ioan Cap. 3.
"15. Ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică.
16. Căci Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică.
17. Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea.
18. Cel ce crede în El nu este judecat, iar cel ce nu crede a și fost judecat, fiindcă nu a crezut în numele Celui Unuia-Născut, Fiul lui Dumnezeu.
19. Iar aceasta este judecata, că Lumina a venit în lume și oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina. Căci faptele lor erau rele.
20. Că oricine face rele urăște Lumina și nu vine la Lumină, pentru ca faptele lui să nu se vădească.
21. Dar cel care lucrează adevărul vine la Lumină, ca să se arate faptele lui, că în Dumnezeu sunt săvârșite."
Cateva idei extrem de esentiale e nevoie sa le intelegem:
- tot cel ce crede in Hristos nu piere si are viata vesina.
- Hristos a venit in lume ca sa mantuiasca prin El lumea nu ca sa judece
- Lumina a venit in lume si oamenii au iubit intunericul mai mult decat Lumina. faptele oamenilor erau rele
- cel ce face rele uraste Lumina si nu vine la Lumina ca sa nu se vada faptele lui
- cel ce face fapte bune iubeste Lumina si vine la Lumina
Cine crede in Hristos are viata vesnica si asa si este. Dar intreb eu acum: faptele noastre arata ca credem in Hristos cu adevarat? Ca sa crezi in Hristos trebuie sa faci ce a facut Hristos, iar faptele sa fie bune si prin asta sa arate ca iubesti Lumina. Spunem cu gura ca credem in Hristos insa faptele arata ca nu credem. Ca de am crede, am iubi , am lucra adevarul si nu am pacatui intr-una. Ce inseamna oamenii au iubit intunericul mai mult decat Lumina? Cum suntem noi astazi? Si daca noi astazi prin faptele noastre aratam ca iubim mai mult intunericul decat Lumina oare unde vom merge noi in vesnicie? In intuneric sau in Lumina? Timpul este o masura a acestei lumi, acum, in acest veac al vietii noastre. Dupa moarte trecem in al veac, adica in vesnicie. Acolo nu este timp. Dumnezeu nu a creat iad si rai, ca locuri temporale sau materiale, fizice, asa cum intelegem noi notiunea de loc, de suprafata. Si nici nu a creat un iad, ca loc de suferinta. Cei care au ales razvratirea si raul aceia si-au si creat locul , au creat raul. Si si noi alegand pacatul am ales singuri iadul.
Hristos a venit in lume sa ne ofere usa mantuirii. de aceea spune ca nu a venit sa judece, caci a venit sa daruiasca lumii ceva de mare pret, sansa mantuirii. Timpul judecatii va veni. Acum e timpul mantuirii, urmand pe Hristos cu faptele sa marturisim ca credem in Hristos, altfel ne asemuim mincinosilor care spun ca cred dar mint si nu cred.
Deci, da, Dumnezeu nu pregateste iadul caci de ar pregati iadul nu ar fi bun si iubitor in chip desavarsit. Noi singuri ne pragatim iadul si chiar traim iad prin faptele rele ce le facem. Omul care staruie in pacat, staruie sa traiasca iadul si este locuitor al iadului inca de pe acum. iar acest om pacatos care staruie si nu se pocaieste degeaba spune ca el crede in Hristos caci nu crede.
Mai degraba Evdokimos spune altceva. Idea este alta insa tu ai inteles-o exact pe dos.
Iadul este o stare sufleteasca, pe care il putem trai inca din aceasta viata. Aceasta este diferit de teologia simplista cu un tablou cu oameni chinuiti in foc la propriu si intepati cu furci. Nu Dumnezeu pregateste iadul pentru oamenii rai, care de frica sa nu ajunga in iad chinuiti, incearca sa se indrepte. Aceasta frica nu este credinta adevarata, caci adevarata frica de Dumnezeu este cu totul altceva, nu frica de iad. de aceea si spunem ca inceputul intelepciunii este frica de Dumnezeu. deci atentie nu de iad. Asta inseamna cu totul altceva, frica de Dumnezeu inseamna o constientizare in adancul sufletului si o recunoastere a atotputerniciei dumnezeiesti. Ii simti puterea, stapanirea dar si iubirea si mila. Si pentru ca inca nu ai facut nimic spre indreptare dar ai inteles cat esti de neputincios, de pacatos, simti frica , caci sti ca inca nu ai inceput sa faci faptele credintei. de aceea , dupa ce incepi sa lucrezi faptele credintei, incet incet frica se preschimba in dragoste dumnezeiasca.
De aceea iubirea desavarsita alunga frica. Este vorba de faptul ca constientizand pacatosenia, de la frica de Dumnezeu, treptat ajungem la dragostea de Dumnezeu, atunci incepi sa ai si nadejde in mila Domnului si speranta in mantuire.