[Igor_Paslusnik]

Septuaginta şi textul ebraic, spun acelaşi lucru:

"Atunci, luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul suflet viu/fiinţă vie" - Facere 2, 7.

Septuaginta = suflet viu.
Textul masoretic/Vulgata = fiinţă vie.

Textul Masoretic/Vulgata: "şi s-a făcut omul fiinţă vie". "S-a făcut": a devenit; a trecut în alt mod de existenţă (provenită din nemuritorul Dumnezeu).
Septuaginta: "şi s-a făcut omul întru suflet viu" (eis psyhin zoosan) care poate fi tradus şi: întru suflet care trăieşte (din Dumnezeu), adică suflet nemuritor.
Sufletul omului (altceva decât "Viaţa" - Hristos) s-a născut din suflarea lui Dumnezeu (cum vedem la Facere 2, 7) şi l-a învăluit (l-a îmbrăcat) pe omul de lut, (trupul fără suflet nemuritor) odată cu acesta (cu sufletul) dar şi cu tendinţa omului de-a fi "absorbit": particula eis de mai sus, înseamnă şi "întru" (înlăuntru) şi mai înseamnă şi spre (către, direcţie, scop)-. S-a tradus cu eis, tocmai pentru a arăta complexitatea sufletului dat de Dumnezeu, omului.
La I Paralipomena 12, 18 spune că Duhul Sfânt "l-a îmbrăcat" pe Amasai, care a rostit o profeţie şi tot astfel pe Ghedeon (Judecători 6, 34). Acest endyo înseamnă "a îmbrăca" cu sensul de a lua complet în stăpânire, sau "a se îmbrăca" - a intra în posesia cuiva sau a ceva.
În acest sens duhovnicesc, "endyo", îl va folosi şi Pavel, în Romani 13, 14: "...îmbrăcaţi-vă în Domnul Iisus Hristos", în Galateni 3, 27: "...în Hristos v-aţi îmbrăcat" şi în Coloseni 3, 12: "...îmbrăcaţi-vă cu simţăminte de-ndurare, de bunătate...".

Aşadar, omul nu e doar o fiinţă vie, asemenea tuturor celorlalte creaturi/animale, că peste nimeni Dumnezeu, nu a mai suflat din nemurirea Lui, ci omul este trup cu suflet viu şi nemuritor, fiindcă Dumnezeu este viu şi nemuritor, care a suflat peste om, sufletul nemuritor; suflet nemuritor care aparţine celor două lumi: materială (văzută, temporală, după căderea în păcat) şi spirituală/duhovnicească (nevăzută, infinită şi veşnică, precum Universul, în Împărăţia Cerurilor).
Având un caracter antonimic, (în acelaşi timp exterior şi interior trupului), el, sufletul, prin faptul că e nemuritor, este apt şi capabil şi pentru experienţe mistice: extaz şi entaz.