[Ioan_Cezar]

Nu sunt nici preot nici persoană înţeleaptă, cu toate acestea permiteţi-mi să vă spun şi eu o opinie: doliul, psihologic vorbind, se cere experiat iar nu camuflat/negat. Aceasta înseamnă să daţi curs simţămintelor şi să vorbiţi cu cei care au fost legaţi afectiv de tatăl dvs. Poate aveţi de exprimat unele regrete, poate vă e dor, poate vă e teamă etc. Exprimaţi acestea, fără să le înnăbuşiţi sub gânduri de apărare precum jena, ruşinea sau "nu e voie".

Pe de altă parte, dacă sunteţi membră a Bisericii, eu cred că e foarte important să parcurgeţi perioada doliului după Tradiţia Bisericii, acordînd oarecare atenţie şi tradiţiilor locale (pe care, vrem nu vrem, le moştenim şi le întâlnim în jurul nostru). Acestea însă au adeseori şi unele conţinuturi curioase, chiar deplasate - multe influenţe păgâne, superstiţii etc. Preotul ştie bine care sunt acestea şi vă poate ajuta să le evitaţi.

Cel mai bine cred că este să întrebaţi mereu pe preot, de câte ori aveţi vreo nelămurire. Eventual, părintele vă poate indica şi pe alţii, creştini vrednici, care să vă povăţuiască în unele decizii. Astfel veţi avea garanţia că faceţi tot ce e folositor pentru sufletul celui adormit şi pentru dvs.

Doamne ajută!