Din nou despre țărână, și despre înălțarea ei. Îmi pare foarte interesant un înțeles desprins din predica de mai sus, și anume legătura strânsă dintre înălțarea duhovnicească și independența gravitațională. Spune Părintele despre Hristos, la Înălțare, că trupul Său înviat, înduhovnicit pe deplin, nu mai era atras de țărână (a se citi materie), nu mai era ținut și condiționat de ea.

Și din cuvintele de mai înainte reiese că raportul devine invers pentru cel înviat, adică materia devine condiționată de duh, regăsindu-și menirea și locul în configurația ființei omenești. Așa înțelegem manifestările de care s-au învrednicit trupurile sfinților, în care materia s-a transfigurat, s-a înălțat.

De asemenea, Părintele deplânge orientarea greșită a omului modern care, în loc să caute înălțarea, transfigurarea materiei trupului, caută să-i aducă tot felul de îmbunătățiri, dintr-o năzuință bună dar pervertită (zic eu), pentru că în om este sădit și de neșters dorul după Înviere.

Însă adesea căile alese de noi după mintea noastră autonomă sunt menite să ne ducă mereu în fundături. De ce? Pentru că „fără de Mine nu puteți face nimic”.