Citat:
În prealabil postat de fallen
Da, asta intr-adevar e o problema  |
In crestinism, individul cauta in primul rand sa se salveze pe sine, salvarea altor fiinte fiind gandita ca atribut exclusiv al proniei divine.
Nu este conceputa o asumare voluntara a responsabilitatii salvarii tuturor fiintelor suferinde. Individul nu se simte responsabil pentru soarta altora (fiecaruia dupa fapta si rasplata). Este degrevat de aceasta implicare uriasa, pentru ca divinul deja a deschis portile raiului pentru cine-L alege.
In budism, salvarea personala are sens doar atunci cand contribuie efectiv la salvarea tuturora.
In crestinism, "fericirea vesnica" este conditionata de o "uitare vesnica" a celor dragi care vor "suferi vesnic". Uitarea insa eludeaza Adevarul. Nu mai stim ce a fost / ignoram ce Este.
O fericire
deplina nu poate coexista cu suferinta altora.