Frumoasa postare !
Chiar si in partile urite este ... frumoasa !
Dar ca sa fiu un pic mai bine inteles trebuie sa pornesc cu inceputul :
forumul acesta, si ca el si aceasta postare, este un amalgam de frumos si urit , de bine si rau, de rabdare si de pripeala, de iubire egosiat a egoului si de iubirea aproapelui , de bravare in fata altora si apoi de luarea peste bot exact cind se asteapta omul mai putin... s.a.m.d.
Tot asa si aceasta postare : este un amalgam de detoate !
Citeva observatii circumstantiale :
1. Va recomand sa cititi ,,Patericul Athonit" si acolo veti intilni povesti si vieti de sfinti proveniti din pirati care au atacat chiar Atosul, ucigasi , s.a.m.d.
Ca urmare nu trebuie sa va indoiti sau sa idilizati literatura duhovniceasca mai mult decit este ea insasi . Sau ca sa spunem asa : uneori lucrurile se pot si amesteca peste asteptarile noastre , cu un final duhovnicesc evident !
2. Puneti problema MINCIUNII , care sta la originea acestei povestioare si care din aceasta cauza viciaza, pina la anulare, folosul duhovnicesc al povestii.
Imi permit sa va aduc aminte ca acum 4 luni ati participat , tot dintr-o postura ca aceasta , adica ,,aleasa duhovniceste", la discutiile initiate de catre catolicul avocat - Erethorn- privind minciuna cu scop duhovnicesc . Nu v-am uitat marturisirea si pozitia pe care ati avut-o atunci !!
Mai clar , acel catolic imi punea in mod magistral intrebarea : daca as avea ascunsi in pod 3 evrei si Gestapoul mi-ar bate la usa cautindu-i , ce as face eu ? As minti , facind un pacat dar salvind vieti omenesti , adica pe a aproapelui , sau nu as minti , fiind scrupulos de corect in privinta poruncilor , si as da pe mina Gestapoului pe evrei ?
Cu alte cuvinte as intelege ca necalcarea iubirii fata de aproapele este un lucru mult prea mare fata de pacatul minciunii nevinovate si l-as alege in consecinta ? Adica pornind de la respectarea poruncilor care ne duce la viata de veci sa ajung la ierarhizarea pacatelor si la selectarea lor pe care sa le fac ? Oarecum, sa-mi cer dreptul la pacat, invocind orice ?
Adica, dumneavoastra va faceti vinovat de pacatul <<ambivalentei avantajoase>>. Cind va cade bine , adica va ,,innobileaza" postura duhovniceasca , sustineti minciuna cu multa dare de suflet... pt. ca atunci cind trebuie sa epatati iarasi , criticati minciuna .
Procedind astfel sa nu credeti ca fata de restul userilor veti aparea acelasi ,,duhovnicesc" frate precum va doriti sa fiti .
Eu nu am postat ca sa va necajesc , ci sa va atrag atentia va va puteti periclita pozitia . Dar daca va este indiferent , lucrurile se clarifica mult !
Va postez insa in final propria parere din prezent si apoi, alta data, am sa ve-o postez si pe cea din topicul respectiv . Ia uitati ce ziceti acum :
Oricat am crede noi ca facem bine, minciuna are picioare scurte, iar descoperirea ei ar putea zdruncina adevaruri in care altii nu vor sa mai creada.
Sa mergem mai departe :
3. Readuceti in discutie , involuntar desigur, ,,cazul Dan Puric" fata de care multi dintre fratii ortodocsi aici de pe forum se dau pe spate si ramin in extaz , ca si in legatura cu Adrian Paunesc dealtfe .
Aici, dupa neinsemnata mea parere , puneti corect punctul pe ,,I" : Dan Puric inca nu a insemnat nimic fata de ceea ce este trairea duhovniceasca liturgica, desi opereaza , in mare viteza si cu multa abilitate, cu concepte desprinse din ortodoxie . Una-i una si alta-i alta ! Este insa adevarat ca a debutat cu bine ca apologet crestin dar probabil ca oculta l-a tras de urechi asa incit acum este doar gargara !
Dupa parerea mea diagnosticati corect :
,, Dar induhovnicit cu adevarat nu poti deveni decat de la una, nu de la amandoua, chiar daca in aparenta, suntem in unanimitate de acord ca actorul le zice bine, dom'ne... Noi nu de arta avem nevoie cu adevarat, pentru mantuire."
4.
"Nici nu ne dam seama ca suntem victimile unui prestidigitator care jongleaza cu imaginatia, iar noua ni se desfasoara inaintea ochilor imagini false, spre deruta si ratacirea noastra..."
Revenind la subiectul cu minciuna duhovniceasca . Chiar sfintii bisericii ne invata ca ori de cite ori putem trebuie sa il inselam pe diavol pt. a nu ne prinde miscarile, nevointele, intentiile .
Mai pot fi si situatii , mult mai rare, in care trebuie sa mintim formal urmarind un scop duhovnicesc dar de asemenea situatii trebuie sa ne ferim cit putem de mult . Este vorba desigur despre minciuna, adica de ea sa ne ferim chiar daca este in scop duhovnicesc . Lucrurile bune , duhovnicesti, se pot face mai ales renuntind la minciuna . Cind suntem prinsi in asemenea situatii si nu stim imediat ce sa facem (gen povestea cu evreii si Gestapoul) atunci trebuie sa ne rugam cit mai repede si sa ne punem nadejdea in Dumnezeu , si ce ne-o da el prin minte aceea sa facem .
Mie acum mi se pare povestea ca fiind buna . Desi din punct de vedere literar nu este chiar maiestrita dar are in ea o morala sanatoasa, un indemn favorabil in ceea ce-l priveste pe aproapele (nu numai caratul mobilei de la inceput ci insasi activitatea din penitenciare in comun) sfirsind cu un desnodamint pilduitor .
Astfel pun intrebarea :
Daca acceptam sa mintim pt. evreii tainuiti in pod , de ce nu am accepta si o minciunica ce este cu folos ?
Sau poate vreti sa spuneti : pina unde intram in minciuna ? Pina unde nu mai putem scapa de ea si constatam ca defapt face parte din viata noastra ?
Asta nu ! Deoarece minciuna nu a fost nici o data de la Dumnezeu ! Ci doar acceptata uneori !