[cristiboss56]

Nicolae Velimirovici, episcopul Ohridei aminteşte şapte motive pentru care aprindem candela:
• Ne aminteşte faptul că lumina este credinţa noastră. Hristos a spus: „Eu sunt lumina lumii"28, iar flacăra candelei simbolizează lumina cu care Hristos ne înseninează sufletele.
• Ne aminteşte faptul că viaţa trebuie să fie luminoasă, precum a sfinţilor, pe care Apostolul Pavel îi numeşte „fiii luminii"29.
• Faptele întunecate, amintirile şi dorinţele noastre rele vor fi cercetate în lumină de aceea trebuie să revenim pe drumul luminii Evangheliei ca să se plinească cuvântul scris: „Aşa să strălucească lumina voastră înaintea oamenilor, ca să vadă faptele voastre bune şi să preamărească pe Tatăl vostru Cel din ceruri"30.
• Ne aminteşte de rugăciunea continuă, de câte ori este aprinsă trebuie să ne rugăm.
• Este spaima puterilor întunericului care ne atacă cu o viclenie aparte, înainte de ceasul rugăciunii şi vor să îndepărteze gândul nostru de la Dumnezeu. Demonii iubesc întunericul şi se înspăimântă în prezenţa luminii lui Hristos a credincioşilor.
• Este simbolul jertfei de sine. Precum uleiul arde împreună cu fitilul candelei, aşa şi voinţa noastră arde împreună cu flacăra iubirii pentru Hristos şi se supune întotdeauna voinţei divine.
• învăţăm că aşa cum candela exterioară nu se aprinde fără mâinile noastre, la fel şi flacăra interioară a inimii nu ia foc fără „mâinile" lui Dumnezeu. Strădaniile virtuţilor noastre sunt simbolizate de arderea materială, de fitil şi de ulei, care, ca să se aprindă şi să lumineze au nevoie de flacăra Duhului Sfânt.
Aprinderea candelei cu ulei este o mică jertfă, un semn şi o dovadă a recunoştinţei şi iubirii pe care o datorăm lui Dumnezeu pentru marea Sa Jertfă făcută pentru noi. Prin aceasta şi prin rugăciune să-i mulţumim pentru viaţa, sănătatea, mântuirea şi pentru toate câte ne-a dăruit iubirea Lui divină, fără margini. Folosim ulei de măsline, ca să ne amintim de rugăciunea lui Iisus în grădina Ghetsimani, care era o plantaţie de măslini. Un fapt autentic, care are legătură directă cu candela este următorul:
23. Era ajunul sărbătorii Bunei Vestiri, 24 martie 1942, şi mă aflăm la Drama, un loc cu o semnificaţie aparte pentru mine. Ocupaţia străină era bulgară. Lipsurile, bolile şi foamea luaseră proporţii înspăimântătoare şi moartea secera în fiecare zi mici şi mari, dar, în special, copii. Printre rudele mele era şi o mătuşă mai de departe, văduvă cu cinci copii. Pe soţul ei îl uciseseră ocupanţii cu şase luni înainte, în măcelul din 29 septembrie 1941. De mâncare nu aveau, decât puţin ulei şi un ciurel de mălai. în acea dimineaţă femeia s-a gândit că a doua zi, de Bunavestire, avea mâncare mult mai puţină pentru copii: 100 de grame de mălai şi un deget de ulei. Deodată, privirea ei s-a îndreptat spre candela stinsă, care era agăţată înaintea icoanei şi atunci a încolţit în sufletul ei întrebarea: să păstreze uleiul pentru copiii ei flămânzi sau pentru candela de la icoană? Hotărâtă, însă, şi-a făcut cruce şi a zis către Maica Domnului: „Prea Curată Fecioară, eu îţi voi aprinde candela căci mare este sărbătoarea de mâine pentru credinţa noastră, Tu, însă, te rog ai grijă de hrana copiilor mei"! A luat puţinul ulei şi a aprins candela. Lumina slabă a luminat casa sărăcăcioasă, iar inima ei s-a umplut de pace. Aceasta a însoţit-o la rugăciunea de seară şi în somnul ei din acea noapte memorabilă. A doua zi după Sfânta Liturghie, mătuşa a deschis dulapul ca să ia puţinul mălai şi a rămas fără glas! Vasul în care se afla uleiul era plin ochi iar alături erau doi săcuţi plini cu mălai şi macaroane. S-a închinat femeia de mai multe ori, preamărind şi mulţumind lui Dumnezeu şi Maicii Domnului pentru această minune pe care n-a spus-o nimănui. Timp de doi ani de zile nici uleiul n-a scăzut, nici mălaiul nu s-a sfârşit, cu toate că erau şase guri la masă, le schimbau cu alte alimente şi făceau milostenie pe ascuns. Dar şi candela a rămas de atunci aprinsă zi şi noapte dând mărturie cu lumina ei nestinsă despre credinţa acestei femei binecuvântate"31
Această istorisire adevărată este o puternică palmă dată creştinilor ortodocşi de astăzi care nu numai că n-au candela aprinsă, dar n-au nici măcar icoane în casele lor.