[Ioan_Cezar]

Lumea satului este (era!) foarte complexă şi aparte, cu multe reprezentări, elemente de imaginar şi credinţe. Este (era!) o lume vie, originală, cu personalitate puternică, aşa încât adeseori nu se suprapune peste a altui sat sau a oricărei alte comunităţi. Adeseori este o lume arhaică - cică.
Dovada originalităţii şi complexităţii lumii satului, care pare pentru unii ruptă de "realitate" şi care e mult îndrăgită de copiii orăşeni dar şi de adulţi, este în primul rând folclorul. Ca dintr-o apă vie, toţi marii noştri artişti s-au inspirat din lumea satului pe care au apreciat-o în mod deosebit. Mai ales scriitorii interbelici preţuiau satul românesc. Dintre ei, Blaga a şi formulat acea zicere rămasă până azi:
”Eu cred că veşnicia s-a născut la sat.
Aici orice gând e mai încet,
şi inima-ţi zvâcneşte mai rar,
ca şi cum nu ţi-ar bate în piept,
ci adânc în pământ undeva”…
Au avut grijă însă bunii prieteni ai poporului român să facă ordine în lumea satului, să o descrie exact, să o configureze precis şi să îi conducă ferm destinul, cu mână de fier. Iar oamenii satului au fost propulsaţi în oraşe, pentru a construi fabrici şi uzine. Iar satul a ajuns ce e azi: un muzeu cu relicve pe care, practic, nu le mai înţelege nimeni...
După cum şi românii de azi sunt propulsaţi cu centrifuga în alte oraşe ale lumii, de unde ne dau veşti că acolo totul e mai bine, mai frumos, şi, bineînţeles, mai corect.
Eu numesc asta un proces de degenerare a poporului român. Care, iată, nu mai poate sesiza modul aparte în care oamenii vii, copii şi părinţi, vieţuiau cândva pe meleaguri mioritice.
Dar e fain la Muzeul Satului, nu? Sau la Muzeul Ţăranului Român... Face să dai 10 lei la intrare ca să vezi ciudăţeniile alea "interesante", nu-i aşa?
Dacă memoria copilăriei s-a pierdut chiar la cei care au copilărit prin sate, dacă pentru unii e jenant deja să îşi amintească scene din copilărie şi conţinuturi care acum ni se par penibile, eronate, inexacte, false, dacă bărbaţii mai ales sunt atinşi de o ciudată amnezie şi pudoare în a evoca momente din copilăria lor, ce să fie oare?
Probabil că nimic altceva decât o limpede mărturie a procesului desfăşurat pe plai mioritic, una care lămureşte cine suntem noi adulţii de azi, tinerii de azi, bătrânii de azi.
Nişte învinşi. Animale bolnave, cum se exprima un scriitor european, într-un înţeles mai cuprinzător.