[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Eliana

Reprezinta copilaria "circumstanta atenuanta" in fata Lui Dumnezeu pentru pacatele facute in perioada aceea? ... presupunand ca un copil nu cunoaste gravitatea si consecintele faptelor rele.

Desigur. Noi ştim că, pentru ca un păcat să fie grav (sau capital sau de moarte) este necesar să îndeplinească simultan trei condiţii: materie gravă, intenţie deplină şi deliberare suficientă. În special această a treia condiţie este atenuată tot mai mult cu cât copilul este mai mic. Până la "vârsta înţelegerii", care este în jurul vârstei de 7 ani copilul nu are de loc capacitate de deliberare. Dar chiar şi după această vârstă, până spre 14 ani, capacitatea de deliberare este redusă (crescând în mod progresiv). De aceea, noi credem că, dacă un copil este botezat şi moare până la vârsta înţelegerii, ajunge în Rai. După această vârstă este necesară spovada.
Acelaşi este şi cazul adulţilor care au capacitate de deliberare redusă, precum şi al celor care, suferind de boli psihice grave, nu au de loc capacitate de deliberare, numiţi, din acest motiv, în Evul Mediu "inocenţi". Adică, precum copiii.

Dar pacatele facute de un adult ce nu a avut "tangente" cu Legile Lui Dumnezeu, un adult care la fel, a aflat consecintele faptelor lui ulterior savarsirii pacatelor.

Situaţia acestora este considerabil diferită în comparaţie cu cea a copiilor. Din două motive principale:
Mai întâi, nu trebuie să uităm (deşi o facem adesea) că Legile lui Dumnezeu sunt "sădite în inima omului", adică sunt ceea ce teologia morală numeşte "legea naturală". Faţă de ele, ceea ce ne învaţă Cristos şi Biserica nu este decât cristalizare în formă canonică a ceea ce a fost deja infuzat în noi mai dinainte. Un omor sau un furt este un omor sau un furt şi în adventism, budism, şamanism ori în credinţele amerindienilor care îl venerează pe Şarpele cu Pene. La fel este şi respectul pentru cei vârstnici şi mai ales pentru părinţi, la fel este şi respectul pentru viaţa copilului nenăscut. Împrejurarea că cineva nu este creştin nu înseamnă că acela nu are conştiinţă, care este vocea lui Dumnezeu în inima sa. Este adevărat că ceea ce numim "formarea conştiinţei" se poate face mai bine sau mai puţin bine. Există conştiinţe bine formate şi conştiinţe rău formate. Dumnezeu vorbeşte fiecăruia în inima lui, dar fiecare e liber să îşi pună un preş jegos care să astupe răsuflătoarea sufletului, mergând până la a nu mai auzi nimic. Un exemplu biblic a acestui lucru este răspunsul pe care îl dă Cristos unor farisei în chestiunea monogamiei, în care Învăţătorul nostru clarifică faptul că oamenii au fost făcuţi de la început monogami, dar că, din cauza învârtoşării inimii lor, o vreme (în Vechiul Testament) Dumnezeu a atenuat legea morală, permiţând poligamia.

Mai apoi, trebuie văzut ce se înţelege exact prin "adult ce nu a avut "tangente" cu Legile Lui Dumnezeu" (adică: morala creştină). Ignoranţa poate fi invincibilă sau poate fi vinovată. În special în zilele noastre, când Evanghelia a fost predicată practic pe întregul pământ, nimeni nu poate spune că "nu a auzit" ci, mai degrabă putem spune că "urechi au avut, dar nu au auzit" cu sensul că Evanghelia nu a atins sufletul lor, ceea ce nu este vina Evangheliei. Pe de altă parte, nici nu se poate cu totul neglija influenţa nefastă a ceea ce adeseori numim "lumea", anume o lume aflată cu spatele spre Principiul ei, o lume care ne îndeamnă spre păcat şi ne oferă anti-modele. Să ne gândim la specia atât de frecventă a păcatului folosirii anticoncepţionalelor. Pentru cineva care se bazează numai pe morala naturală, care trăieşte înconjurat de reclamele industriei chimice şi în atmosfera ideologică a "emancipării femeii" sau "autonomiei cuplurilor", pentru cineva care merge la medic şi chiar medicul le recomandă, el însuşi infestat de această atmosferă, se poate să nu fie absolut evident că folosirea anticoncepţionalelor este materie gravă. Este nevoie de un pic de cateheză pentru aceasta. Şi atunci, în asemenea cazuri, se poate să nu avem deliberare suficientă. Am întâlnit chiar cupluri care pretindeau că sunt (şi erau) "catolici practicanţi" şi care practicau cu seninătate contracepţia. Probabil că o vină are aici şi Biserica, ferindu-se să vorbească de la amvon despre unele subiecte incomode şi care ating ceea ce ne-am învăţat să numim "sfera intimă", ca şi când ar putea fi ceva ascuns lui Dumnezeu.
Iată de ce găsesc că este posibil ca, în anumite cazuri, păcatele celor care nu ştiu, să fie atenuate. Să lăsăm, cu îndreptăţită speranţă, Celui care cunoaşte inimile în mod perfect să judece astfel de cazuri, iar noi, ascultând porunca Lui, să răspândim în lume cuvântul Lui, astfel ca toţi la lumina adevărului să ajungă şi cealaltă parte a vieţii lor lui Cristos, Domnul nostru, să o dea.