[Decebal]

Evenimentul l-a surprins în scaunul papal pe Inocenţiu III căruia i-a revenit misiunea de a defini politica Romei faţă de Răsăritul ortodox şi de problema Unirii în noua fază deschisă de intrarea cuceritoare a latinilor în Constantinopol. Inocenţiu III a fixat direcţiile generale ale acestei politici, care avea să fie urmată, cu unele variaţii, şi de succesorii săi.

Pentru Inocenţiu III, adus de rapida succesiune a evenimentelor în Europa Răsăriteană după 1204 în repetate rînduri în situaţia de a-şi formula punctele de vedere şi de a-şi fixa atitudinea cu privire la Bizanţ şi la confesiunea răsăriteană, cucerirea Constantinopolului de cruciaţi a fost urmarea firească a păcatului „schismei", aşadar a ieşirii progresive a Imperiului de Răsărit şi a bisericii sale de sub obedienţa romană. Schisma, păcat major, a lipsit de legitimitate biserica şi statul bizantin, iar urmarea firească a acestei situaţii a fost „translaţia" Imperiului constantinopolitan de la greci la latini, printr-o hotărîre a divinităţii (149).

Pe fundamentul consideraţiilor teoretice cu privire la „translaţia" puterii în Imperiul de Răsărit de la greci la latini, din pricina alunecării în păcatul schismei, s-a dezvoltat politica papei faţă de Biserica răsăriteană şi faţă de ansamblul de realităţi social-culturale pe care o reprezenta. Această politică nu a fost, în diversele ei manifestări concrete, produsul unui sistem dinainte elaborat; ea s-a constituit şi s-a dezvoltat treptat, în procesul subordonării bisericii sau bisericilor răsăritene faţă de cea romană.

(149) „Legimus in Daniele propheta, quod est Deus in coelo, qui revelat misteria, ipse mutat tempora et transfert regna. Hoc autem in regno Graecorum temporibus nostris videmus et gaudemus impleri, quoniam is qui dominatur in regno hominum et cui voluerit dabit illud, Constantinopolitanum imperium a superbis ad humiles, ab inoboedientibus ad devotos, a scismaticis ad catholicos, a Graecis videlicet transtulit ad Latinos. Sane a Domino factum est istud et est mirabile in oculis nostris. Haec est profecto dexterae Excelsi mutatio in qua dextera Domini fecit virtulem ut Sacrosanctam Romanam Ecclesiam exaltaret, dum fiIiam reducit ad malrem, partem ad totum et membrum ad caput..." scria la 13 noiembrie 1204 papa, într-o scrisoare adresată clerului latin din Constantinopol; Acta Innocentii PP. III, p. 277—278. Tema reapare des în corespondenţa lui Inocenţiu DI; în răspunsul la plîngerea lui Teodor Lascaris care denunţa excesele comise de latini la Constantinopol, papa, fără a le contesta, atribuia vina principală pentru toate situaţiile create de cucerirea Bizanţului schismei greceşti: „Licet autem ipsi omnino inculpabiles non existam, per eos tamen Graecos iusto Dei iudicio credimus fuisse punitos, qui tunicam inconsutilem Jesu Christi scindere sunt moliti"; ibidem, p. 347.

Şerban Papacostea, Românii în secolul al XIII-lea. Între Cruciată şi Imperiul Mongol, Editura Enciclopedică, 1993, p. 49-50